Au priviri pierdute si parca se târasc pe lânga zidurile holului. Par niste umbre, uscate de viermele bolii. Unii dintre ei, mai tineri, zâmbesc fortat, iar în ochii lor, mai poti citi o urma de speranta. E tot ce le-a mai ramas, e forta care le mai misca sângele în vine si mai ales cea care-i îndeamna sa lupte. Pâna la capat. Astfel de luptatori umplu zi de zi paturile si holurile Sectiei de Oncologie a Spitalului Judetean din Deva. Femei sau barbati, de diverse vârste, se iau zilnic la trânta cu destinul, care i-a condamnat nemilos, desi nu au comis nici un rau, decât acela de a se naste si a trai fiecare în felul si dupa posibilitatile lui. Soarta i-a privit piezis, le-a râs în nas si le-a sadit în trup o samânta rea. Cea a cancerului, boala pe care, cei condamnati o înving cu greutate, dar o înving, sau dimpotriva, o duc pe picioare, târâs, pâna în momentul final, când se predau si…închid ochii. Pentru totdeauna.


Medicina s-a dezvoltat mereu, inovatiile în acest domeniu fiind un lucru cerut si impus de secolul XXI. Terapiile devin din ce în ce mai moderne si au rezultate din ce în ce mai bune. În ciuda acestor progrese, una dintre cele mai teribile maladii ale ultimelor decenii, cancerul, ramâne înca principala cauza a deceselor din toata lumea. Intuind parca lupta pe care medicina încearca din rasputeri sa o câstige, ajutata fiind si de medicatia si tehnologia moderna, boala canceroasa devine din ce în ce mai parsiva, gasind mereu noi locuri din organismul omenesc pe care sa le invadeze, infecteze si în cele din urma sa le „manânce” în întregime, platind masa cu costul vietii persoanei bolnave. O vizita la Sectia de Oncologie a Spitalului Judetean Deva îti scoate la iveala efectele „muncii” pe care o presteaza cancerul împotriva omului. De la o adunatura formata din câteva celule razvratite, teribila boala evolueaza mai lent sau mai repede, în functie de rezistenta organismului si modul de viata al persoanei bolnave, ajungând, în final, sa distruga organul care-i este gazda si sa aduca în pragul mortii omul infectat. Suferinta este groaznica, iar bolnavul se stinge pe picioare, de multe ori sub ochii medicilor, ajunsi neputinciosi în fata cancerului, pe care au încercat zadarnic sa-l tina în frâu, prin diverse metode terapeutice. Însa, la fel ca în orice batalie, si în cea cu cancerul exista si lupte câstigate de catre om. Persoanele care au reusit sa învinga tumora ce ameninta sa le manânce corpul, sunt, în continuare, putine, însa demonstreaza faptul ca raul poate si va putea fi mereu învins de bine.

Aproape 5200 de hunedoreni sunt, în acest moment, bolnavi de cancer. Incidenta bolii este în crestere, având în vedere ca, în fiecare an, în judet apar circa 1500 de cazuri noi. Anul trecut, aproximativ 1075 de hunedoreni, barbati si femei, au fost învinsi de teribila boala, însa, din nefericire, numarul acestora a fost luat repede de altii, care, la un control impus de o durere oarecare, au fost diagnosticati cu cancer. Verdictul medicului cade ca un traznet, iar omul lovit de soarta începe sa se gândeasca din ce în ce mai mult la moarte. Cele mai multe cazuri de cancer se înregistreaza în mediul rural, iar barbatii par a fi victimele preferate ale bolii. Potrivit statisticilor Directiei Judetene de Sanatate Publica (DSP), circa 250 dintre cazurile de cancer sunt cele de plamâni, urmate de cel de colon (181), mamar (140), de stomac (circa o suta) si de col uterin (peste 90). Mai rare sunt cazurile de cancer de rinichi sau de al cailor urinare, în evidentele DSP existând mai putin de zece persoane cu aceasta afectiune si un singur caz de cancer mamar la barbati. În ceea ce priveste incidenta bolii în functie de sex, cei mai multi pacienti barbati din judetul Hunedoara se lupta cu cancerul de plamâni sau al cailor respiratorii (circa 200), urmati de cei cu cancer la stomac, colon, prostata sau vezica urinara. Semnul feminitatii, sânul, este din nefericire, si „gazda” preferata a tumorii canceroase la femeile hunedorene. Aproape 140 de persoane de sex feminin din judet se lupta de acasa sau de pe patul de spital cu teribila maladie, localizata la nivelul sânului. Alte circa 30 urmeaza un tratament pentru a stopa evolutia unui cancer de ovare. Lupta e grea, de lunga durata, iar niciodata nu se stie care dintre cei doi combatanti va învinge. Boala sau bolnavul.

Medicul Elisabeta Mezu, sefa Sectiei de Oncologie de la Spitalul Judetean Deva, e principalul inamic al bolii si aliat al hunedorenilor bolnavi de cancer. Stie totul despre tactica de lupta, armele cele mai eficiente si are atâta speranta, încât o împarte cu darnicie si altora. Bolnavilor, mai ales. Desi poarta acest razboi de zeci de ani si e obisnuita cu drama pe care o traiesc bolnavii, medicul nu are inima împietrita, cu toate ca, uneori, si-ar dori sa aiba o piatra în piept. Elisabeta Mezu iubeste oncologia, „cea mai frumoasa specializare”, iar, în ciuda numerosilor bolnavi care sunt, lunar, învinsi de cancer, medicul spune ca are succese si satisfactii. Supravietuirea chiar si cu o luna în plus a unei persoane bolnave de cancer e un motiv de satisfactie pentru sefa Sectiei de Oncologie, pentru ca „atât timp cât omul e în viata, are sau, daca nu, poate gasi resurse pentru a lupta cu boala. În fiecare luna, în judetul Hunedoara sunt tratati circa 500 de pacienti cu diferite forme ale bolii. Unii ajung pe patul de spital, altii, care au fost depistati în statii incipiente, fac tratamentul acasa, însa, periodic, vin la control, pentru ca trebuie sa fim pe faza, în cazul în care boala ar reveni”. Modul groaznic în care tumora canceroasa „manânca” organul pe care l-a infectat pare desprins parca din filmele de groaza. Scenariul celulelor rele care se îngramadesc „sa hapaie” o bucata de plamân, ficat sau stomac îi determina, de cele mai multe ori, pe cei bolnavi sa lupte pâna la capat cu cancerul, ajutati de tratamentul foarte puternic impus de medic.

Umbrele cu fata de om prezente pe holurile spitalului din Deva îsi poarta viata într-o punga de lichid. Aceasta le este pompata în vene cu ajutorul unui catater, care a devenit parte din fiinta lor. El e semn ca bolnavul lupta, se agata cu ultimele puteri, pe care cu greu le gaseste în propriul corp, pentru a disciplina cancerul. De omorât nu spera sa îl omoare, ci doar sa-l faca sa se mai opreasca din goana lui spre sfârsit si sa-i mai taie pofta de carne luata din corpul lui. Tratamentul cu citostatice este cel putin la fel de dur ca boala pe care încearca sa o faca sa stationeze din evolutie. Pe lânga greturile, varsaturile si slabiciunea cu care chinuie pacientul în aceasta lupta, chimioterapia îl lasa pe acesta si fara parul de pe cap. Un neajuns de neglijat, mai ales daca cancerul se dovedeste a fi depasit de puterea substantelor din medicatia citostatica si se opreste din galop. Bolnavul, daca a venit la medic devreme, când tumora era mica si a putut fi îndepartata chirurgical, are multe sanse, ajutat de chimioterapie, radioterapie sau imunoterapie, în functie de caz, si mai poate trai multi ani dupa depistarea tumorii. Supravietuirea e însa incerta, în stadiile doi, trei sau patru ale bolii, când ciorchinele de celule canceroase are o putere extraordinara, nu poate fi înlaturat prin operatie, iar chimioterapia e singura care poate lupta, însa cu sanse reduse, pentru ca tumora sa se micsoreze, extirparea acesteia largind practic câmpul de atac pentru medicatie.

Însa, parsivitatea bolii, care este de cele mai multe ori asimptomatica, merge departe, pâna la faza în care aceasta împrumuta simptomele altor boli specifice organului respectiv, pentru a induce în eroare atât bolnavul, cât si medicul. Mai mult decât atât, dupa o lupta acerba în care omul reuseste sa-si prelungeasca cumva viata, un strop de boala, plecat din „cuib” si ajutat de fluxul sanguin, se instaleaza într-un alt organ si declanseaza metastaza. De aici, drumul pâna la final e foarte scurt. Exceptii exista si aici, iar medicul Elisabeta Mezu povesteste cu mândrie de o victorie. O bolnava din Sacarâmb, în vârsta de aproximativ 60 de ani, s-a dovedit mai puternica decât boala, desi nu s-a vindecat. Diagnosticata în urma cu peste 20 de ani cu cancer de sân, aceasta a suferit o mastectomie totala. A urmat un tratament cu citostatice, iar apoi si-a vazut de viata ei, venind, însa, periodic la control. Respectarea acestui ritual i-a salvat viata pentru a doua oara, dupa ce, la câtiva ani de la operatie, Elisabeta Mezu i-a gasit sâmânta bolii într-un ganglion subclavicular, unde cancerul facuse metastaza. Femeia luptatoare a suportat din nou efectele citostaticelor, iar, în acest moment, traieste în mijlocul familiei sale. „Acesta este un caz iesit din comun, însa pentru mine e un succes si o victorie împotriva bolii. Supravietuirea pacientei e mai mare de zece ani, o mândrie pentru un medic oncolog”, spune doctorita deveana.

Boala lunga, costuri exorbitante. Tratamentul unui bolnav de cancer, pe lânga faptul ca nu se soldeaza tot timpul cu zile în plus pentru pacient, scoate din buzunarul statului sume foarte mari. Pentru un bolnav de cancer cu CAS platit, deci care beneficia de tratament gratuit, medicatia citostatica si de întarire a organismului costa de la câteva milioane de lei pâna la peste o suta de milioane de lei, banii fiind asigurati prin intermediul unor programe nationale. Cel mai scump este, de departe, tratamentul pentru pacientii bolnavi de leucemie granulocitara cronica, unde un flacon de Glivec, medicamentul de baza pentru tratarea acestei boli, costa circa 120 de milioane de lei. Fiecare bolnav trebuie sa ia între patru si sase tablete/zi din acest medicament, deci, practic, lunar, este consumat un flacon de Glivec, iar tratamentul dureaza cel putin sase luni.