Săptămāna 23 februarie – 1 martie 2006, numărul 173

CRONICA GRI

Cobaii tranzitiei

de Ciprian Iancu

Romānia are si ea o „Zona 51”. Deosebirea este ca aici nu se fac experimente militare ultrasecrete si ultraciudate. Aici au loc experimente socio-psihologice, putin spus barbare, iar subiecti sunt romānii de rānd. Daca nu stiati, aceasta „Zona 51” se numeste la noi simplu: Calan. Experimentul īmplineste īn curānd 10 ani de la derulare si se pare ca este īnca īntr-o etapa incipienta. Aici FPS-ul Conventiei Democrate a experimentat „privatizarea prin divizare” a fostului combinat siderurgic. Tot aici, APAPS-ul PSD-ului a experimentat „privatizarea prin asociere” a ceea ce a mai ramas din combinat sub denumirea de Sidermet. Acum tocmai ministrii hunedoreni, unul chiar localnic, Gheorghe Barbu (alaturi de Gheorghe Pogea), vor sa vada cāt le tin promisiunile de foame sarmanilor fara nici o vina, ademeniti cu promisiuni de mai bine de aproape un deceniu.Toate experimentele facute la Calan au esuat mai mult decāt lamentabil, daca privim din punctul de vedere al interesului public, pentru ca interesul privat s-a īnfruptat īn toti acesti ultimi 10 ani din avutul statului de la Calan. Credeam ca, odata cu desfiintarea practica a combinatului, dupa ani de proteste, la Calan, oamenii se resemneaza si īncearca sa-si faca un trai mai bun altcumva. Nicidecum! Cu trei ani īn urma li s-a vāndut o alta iluzie. Ca vor produce fonta ductila si tuburi pentru retelele īnvechite ale oraselor tarii si vor trai bine. N-au fost lasati de cei care au tot interesul ca la Calan sa nu se īntāmple asa ceva pentru ca afacerile lor cu importuri de astfel de materiale sa mearga mai departe la fel de bine. Īntr-o perioada īn care colegii lor de la Hunedoara luau salarii compensatorii, siderurgistii de la Calan erau aruncati īn strada, de parca ar fi trait īntr-o alta tara. Au trecut si peste asta. Acum se trezesc abandonati fara sa aiba parte de īntelegere nici macar din partea Justitiei. Chitibusurile avocatesti i-au dezavantajat. Au facut greva foamei doua saptamāni, iar suferinta le-a fost, din nou, amortita cu ridicaturi din umeri si promisiuni de mai bine, venite tocmai de la ministrii hunedoreni. Daca īn Romānia trebuie sa faci greva foamei ca sa-ti iei salariul, sa nu ne suparam, meritam din plin eticheta de „tara din lumea a treia”, nici macar pe aceasta, pentru ca, la noi, principala problema este lipsa bunului simt.




Săptămāna 23 februarie – 1 martie 2006, numărul 173