REPORTAJ
La plimbare prin Centrul Vechi
de Ciprian Iancu
Hunedoara este o parte importanta a „celui mai misterios si necunoscut loc din Europa”, asa cum cataloga Bram Stoker Transilvania. Orasul, dezvoltat īn ritmuri comuniste īn partea a doua a secolului XX, ascunde īnsa multe mistere īn zona situata īn imediata apropiere a Castelului Corvinestilor. Daca cele preistorice si medievale sunt cercetate de arheologi si istorici, cele ale vechiului „burg” aparut undeva īntre 1700 si 1940 aproape de Castel, pe cele doua maluri ale ului Cerna, īsi asteapta si acum rāndul sa fie deslusite.
Daca iesi pe poarta Castelului si cobori pe straduta din dreapta, dai de case vechi de mai bine de 100 de ani. Īti continui plimbarea pe straduta neasfaltata si fara canalizare. Casele dorm linistite una lānga cealalta, prafuite de uitare. Vrei nu vrei, toate ramificatiile ce apar se reunesc īntr-o intersectie, lānga un pod peste rāul amintit. Aici, pe un colt sta si acum o cladire veche, cu etaj, extrem de asemanatoare cu cele din vechii Bucuresti. Localnicii īi spun „la Mendi”, pravalia la care gaseai absolut orice, de la cuie pāna la halva si lapte si carne, administrata de un evreu pe nume Mendi, ramas gestionar dupa ce micutul sau magazin din cealalta parte a orasului a fost confiscat de comunisti. Mai demult, peste drum de Mendi, doua salcii umbreau o terasa caragieleasca cu bere si mititei. Locul nu mai exista acum asa ca rezisti usor tentatiei, treci podul si ajungi pe vechiul „corso” al orasului. Īn stānga un parculet neschimbat de un veac iar īn dreapta – o cladire „īnlantuita” ordonat, dupa model nemtesc. Una lānga cealalta stau si acum fel si fel de pravalii.
Banci, restaurant si alte pravalii
Orasul muncitoresc, cum a fost „promovat” de propaganda comunista datorita marelui combinat siderurgic, are un centru istoric protejat ca atare prin hotarāri guvernamentale post decembriste, īnsa aceasta protectie se manifesta doar prin interdictia de a ridica alte cladiri si niciodata pāna acum prin proiecte de restaurare sau cercetare. Totusi farmecul ramāne, pentru ca fiecare cladire ai impresia ca īti ascunde o poveste de viata. „Pe aici, de la magazinul „Lantul” si pāna la Crama ne plimbam noi „pe corso”- povesteste Elisabeta Andras, o batrāna unguroaica de 70 de ani -. Puteai sa-ti cumperi orice din zona nu trebuia sa mergi niciunde. De fapt asta a fost centrul orasului pāna sa vina comunistii si sa faca un combinat īntreg din fostele uzine de fier. Tin minte, putin mai īncolo, era un gardulet unde stateau baietii si filau fetele”, spune zāmbind batrāna aratānd cu māna spre locul īn care se termina lantul de pravalii. Zona era dominata de comercianti evrei, meseriasi nemti si maghiari. Fiecare īsi avea pravalia la parter si locuinta deasupra, la etaj. Dupa razboi aproape toti au ramas fara locuinte. Nomenclaturistii comunisti care nu au mai apucat sa ia casele frumoase din oras, au pus māna pe apartamentele spatioase din Centrul Vechi. Acum nu mai locuieste nimeni aici. Īn timp spatiile s-au transformat īn birouri si, mai recent, īn sedii de partide. Unele sunt parasite.
Pe vechiul „corso” hunedorean mai gasesti urmele vechii Banci Astra, cele ale vechiului vechiului restaurant Strauss, care avea ca anexe un mini-hotel si o dama de consumatie, una singura, pe care batrānii si-o amintesc ca numindu-se Beji si despre care spun ca era singura care „presta” pentru ca cererea de astfel de servicii era destul de scazuta.
Ctitoriile Bursan
Centrul vechi al Hunedoarei este dominat īnsa de doua cladiri, una mai impozanta si mai interesanta decāt cealalta, aflate una lānga alta: Primaria si Catedrala Ortodoxa Constantin si Elena. Ambele au aparut cam īn acelasi timp si datorita aceluiasi om, Constantin Bursan, unul dintre cei mai influenti pe care i-a avut Hunedoara vreodata la Bucuresti.
Īn perioada interbelica Hunedoara era deja un oras īn plina dezvoltare. Vechiul tārg de la poalele Castelului Corvinilor nu mai era o adunatura de cocioabe, ci un veritabil orasel transilvan cu accente vieneze. Uzinele de fier aparute īn apropiere cresteau si ele de la un an la altul. Hunedoara atragea din ce īn ce mai multi meseriasi, tarani si comercianti. Devenise deja o localitate cu 5.000 de suflete si avea nevoie de o cladire administrativa „cumsecade”. Constantin Bursan, prosper om de afaceri (proprietar al unor sonde pe Valea Prahovei, actionarul principal al Marmorosch Bank, director si actionar al mai multor firme de import-export) a sesizat acest lucru si, din calitatea sa de deputat al fostei regiuni Hunedoara – Alba a facut demersurile necesare la īnceputul anilor 30. Īn 1935 prin contributia financiara proprie si prin diferite sponsorizari contractate, Bursan a declansat constructia efectiva a Palatului Administativ – o cladire īn stil brāncovenesc ce gazduieste si astazi Primaria orasului si reuseste sa-si pastreze un grad sporit de functionalitate. Constantin Bursan avea īnsa o placere mai mare īn a contribui la ridicarea de biserici, si nu putea sa accepte ideea ca orasul nou pe acea vreme nu avea un astfel de edificiu. Dupa ce a terminat, īn 1937 cu ridicarea Primariei, a reusit din nou sa convingha mai multe societati sa contribuie la ridicarea unei catedrale ortodoxe. Īn 1944 a aparut Catedrala situata īn imediata apropiere a Palatului Administrativ. Cladirea, mai mult decāt impozanta, este construita īn stil bizantin muntenesc cu unele insertii ale curentului brāncovenesc. Interiorul ei te face sa te simti mic, te obliga parca sa fii smerit īn aces lacas al lui Dumnezeu. Pentru asta nu trebuie decāt sa intri, sa mergi pāna-n mijlocul ei si sa ridici privirea drept īn sus spre cupola aflata sus de tot, la aproape 40 de metri.
O alta victima a comunistilor
De numele lui Constantin Bursan se leaga mai multe edificii din zona Hunedoarei, biserici din cāteva sate, scoli si camine culturale. Nascut la 1880, Bursan a intrat īn politica dupa Marea Unire de la 1918. S-a afirmat ca deputat al Partidului Liberal, dar si ca om de afaceri. Mai multi oameni importanti ai zonei īi datoreaza extrem de mult, fiind cel care oferea burse tinerilor destepti dar cu o situatie materiala precara. Printre bursierii sai s-a numarat si marele filosof Victor Isac. Īn 1946, desi avusese suficient sprijin din partea hunedorenilor pentru a fi reales deputat, a fost īmpiedicat de comunisti sa-si continue cariera politica. Īn 1948 īntreaga sa avere a fost nationalizata. Un an mai tārziu a fost judecat si condamnat la īnchisoare pe viata īn „lotul petrolistilor”. A murit īn 1960, īn īnchisoarea de la Jilava.
|
