Orice incursiune în satul românesc îti ofera cel putin un motiv pentru care sa fii convins ca Europa este mai mult decât indulgenta cu noi acceptându-ne în mult dorita Uniune. Obisnuintele arhaice ale oamenilor, multe devenite aproape inutile, drumurile pline de noroi, sunt exemplele cele mai la îndemâna. În Ribicioara însa, un sat de munte din comuna Ribita (situata în Apuseni, la Nordul Judetului Hunedoara), am dat însa peste o situatie tragi -comica. Unii localnici au curent în case doar pentru ca si-au facut singuri reteaua. Altii mai putin norocosi, stau si acum la lumina lampii cu petrol, cu toate ca linia de curent le trece prin gradini sau chiar pe lânga case. Oamenii sunt resemnati. Au cerut, nu li s-a dat, si au continuat sa traiasca la fel ca-n copilarie, când petrolul lampant era la mare cautare.


Ribicioara se regaseste pe lista celor 12 localitati hunedorene ne-electrificate. De fapt doar o parte din sat nu este conectat la retea. Cei din centrul satului au fost mai norocosi fiind bransati la reea în 1984. În acelasi an, alte opt familii, care-si au casele pe Lunca, la un kilometru distanta de centrul satului, au reusit sa se conecteze si ele, dar pe cheltuiala proprie. Fiecare proprietar de casa a scos de unde a putut 4.000 de lei, a platit cablul si partea sa la costul transfromatorului de la înalta la joasa tensiune, dupa care s-au adunat si au muncit singuri pentru a avea curent. „Statul ne-o ajutat atunci numa ca ne-o lasat sa taiem copaci din padure sa-i facem stâlpi. În rest, tat noi am facut. Am tras cablurile, am dat gaurile, tat. Imediat dupa ce-am avut si io curent în casa, am cumparat un televizor s-un frigider”, îsi aminteste Petru Mihaiesc, un batrân de 80 de ani, uitându-se la stâlpii îndoiti de vânt si sprijiniti în „propte”.

Nicolae Clej (de 68 de ani) nu a avut însa acelasi noroc. El locuieste pe o vale alaturata, la înca un kilometru. Aici s-a nascut si aici a locuit tot timpul, cu toate ca a muncit ca sofer, la o întreprindere din Brad. Dupa ce-a iesit la pensie nu s-a mutat niciunde, pe motiv ca nu gaseste niciunde linistea si aerul curat în afara de acest loc. Barbatul povesteste ca de nenumarate ori a mers la Primarie solicitând conectarea la reteaua de curent, dar de fiecare data rezultatul final a fost acelasi: costurile sunt prea mari pentru a „lega la linie” câtiva noi abonati. Pe valea lui trece linia de înalta tensiune care duce, peste munte, în satul Dumbrava. Sapte stâlpi sunt amplasati chiar în ograda sa, la 100 de metri de casa. „Bine ca io am fost de acord sa-i puna pe terenul meu, fara sa le cer un sfant, dar ei pe mine ma refuza. Le-am spus ca-i dau jos, dar nici asa nu s-or lasat. Or zâs ca tre sa dam 36 de milioane ca sa reconditionam un transformator, dar pa valea asta mai sunt numai 3 case locuite permanent. Restul, pâna la 7, vin doar vara si stau aici”, spune suparat Nicolae Clej. Supararea lui vine si din faptul ca lipsa curentului îi încurca rau planurile. Omul se dovedeste a fi unul gospodar. Are vaci, porci, chiar si o mica pescarie lânga casa. Ar vrea sa ridice, nu departe, o cabana pentru turistii care vin vara pe valea lui sa se bucure de frumusetea locului. Dar lipsa curentului face ca mai toate planurile sale sa fie, practic, imposibile. „Am un generator de curent pe benzina, dar îmi manânca 10 litri la 24 de ore si nu-mi prea permit sa-l pornesc”, mai spune Ion Clej.

Fratele sau mai mare, Ioan, de 75 de ani, sta mai în sus pe vale. Cazul lui este chiar mai greu de crezut. Un stâlp al liniei de înalta tensiune este pus la nici 10 metri de casa. Batrânul mai are însa puterea sa râda atunci când este întrebat cum de nu are energie electrica: „Asta este. Ma mai ocup de cele doua vacute ale mele. Mâncare face sotia mea, Antita (de 71 de ani –n.red.) si de doua ori pe zi, ca daca o tinem mai mult se strica. Mai greu îi ca nici petrol pentru lampa nu sa mai gasaste. Aia de la oras zic ca nu mai foloseste nimeni asa ceva si nu mai aduc”. Ioan Clej povesteste ca în 1984, când s-a tras curentul electric pe valea alaturata, a fost si el cu vecinii lui cuprins în plan dar, dupa o luna, s-au trezit ca li se returneaza cei 7000 de lei platiti de fiecare pentru ca linia de joasa tensiune sa ajunga si la ei, tot pe stâlpi improvizati, ca si pe Lunca. „Or zâs ca ne-or scos din deviz ca nu rentabil sa ne bage sî noua corent. Acuma-s batrân ce sa mai fac? Ma bucur ca mai pot citi la lumina lampii!”, adauga cel mai mare dintre fratii Clej, care stie de recenta promisiune a lui Tariceanu, conform caruia toate localitatile din tara vor fi electrificate pâna la sfârstiul anului, dar da crezare unei vorbe vechi: „Cum o zâs sî Ion Roata: de la vorba pân la fapta-i mult”. La 200 de metri de el locuieste veteranul zonei. Tanase Iancu are 90 de ani, dar se tine bine. Singuratatea-i este alinata doar de aparatul de radio pentru care cumpara baterii o data la trei luni: „Cu el mai am sî io naroc, cu el mai vorbesc, la el mai aud si io ce ne mai mint aia de la Bucuresti. Am o lampa veche ca mine. Mai am doua sticle de lampa. Când sa sparg amândoua , nu stiu ce-o face. Da, acuma, pentru mine mult nu mai îi. Sa mai gata sî zâlele, mânce-va bunatatea”.

Directorul executiv al sucursalei Hunedoara din cadrul societatii Electrica Banat, Florin Mârza, spune ca doar Guvernul poate rezolva problema satelor neelectrificate: „Ultima data Electrica a luat un credit de 200 de milioane de Euro, iar pe judet ne-au revenit 25 de miliarde, bani din care am finantat exclusiv lucrari de electrificare. De la preluarea noastra de catre ENEL (concernul Italian care a cumparat Electrica Banat –n.red.), n-am mai auzit ca electrificarile sa se numere printre prioritati. Costurile sunt mari si la un numar mic de noi consumatori, cum este situatia si la Ribicioara, ele nu se amortizeaza nici în 50 de ani. Doar Guvernul cred eu ca ar putea sa rezolve oproblema alocând fonduri în acest sens”.

Primarul comunei Ribita, Ioan Faur da neputincios din umeri când este întrebat despre casele, locuite sau nu permanent, neconectate la retea. În comuna lui sunt aproape 20 de astfel de imobile. „Nici nu mai stiu de câte ori am fost si am cerut conectarea familiilor în cauza la retea. De fiecare data am primit acelasi raspuns: nu este economic. În plus, la Electrica, mi se pare ca e o harababura totala. Cel putin eu nu pot sa-nteleg cum de e a asa de greu sa conectezi câteva case la retea. Poate ca anul asta sau anul viitor o sa rezolvam cumva si problema asta”.