Săptămâna 2 – 9 martie 2006, numărul 174

CRONICA GRI

Solutia Napoleon

de Bogdan BARBU

În urma cu doua sute de ani, Napoleon Bonaparte, ajuns Prim Consul gratie prestigiului dat de victoriile sale militare din Italia, a constatat un lucru pe care la vremea respectiva îl stia toata lumea: Franta era macinata si slabita de coruptia la vârf a guvernarii (guvernarilor) anterioare. Concret, câtiva mari afaceristi - bancheri, furnizori/ beneficiari de contracte cu statul, „investitori strategici” – pagubisera tara cu sume imense. Solutia lui Napoleon a fost una cât se poate de nedemocratica: i-a chemat la el pe „tepari” si le-a cerut sa returneze sumele furate. Cum acestia nu au manifestat deloc intentia respectiva, i-a trimis pur si simplu la închisoare (dupa unele surse, i-a amenintat chiar cu plutonul de executie). Nedemocratic, dar eficient: în câteva saptamâni statul francez si-a recuperat banii. Nu am curajul si nici timpul necesar sa calculez cu câti bani a fost pagubit statul român din '90 încoace, dar stiu cu certitudine un lucru: nimeni, ca persoana, nu a fost luat de piept si silit sa dea banii înapoi. Silit, nu somat ori înstiintat de începerea cercetarii în vederea... (bla-bla-bla). O sa spuneti ca aceasta este procedura legala si într-un stat de drept nu se poate trece peste ea. Va raspund: da, dar mare parte din legile de dupa '89 au fost facute pentru ca - în numele Marii Privatizari - sa se poata fura legal. Sa nu existe oare nici o cale de a repara erorile unui sistem construit deliberat imperfect? Dupa 16 ani, românii au început sa se sesizeze; impozitele si taxele cresc încontinuu pentru a acoperi deficitul cauzat statului de cei care au confundat fondurile publice cu portofelul propriu. Strâmtorat financiar, omul de rând începe sa caute vinovati si are – moral vorbind – nevoie de cineva care sa fie dat exemplu si pedepsit. Ca e Nastase, Patriciu, Mitrea sau Tender conteaza mai putin. La momentul de fata, varianta nedemocratica a la Napoleon capata contur în mintea populatiei; cealalta varianta ar fi sa arunci o mare masa de votanti în tabara extremistilor de tip Vadim sau Becali, adeptii declarati ai solutiei tip-mitraliera. Basescu a facut un sfert de pas în prima directie; din nefericire, singura asemanare cu Bonaparte e prima litera a numelui.




Săptămâna 2 – 9 martie 2006, numărul 174