SAPTAMANA POLITICA

„Moartea artei”, varianta Adrian Nastase

Lumea nu va mai fi la fel dupa slinoasa zi de 5 martie 2006. Ne permitem aceasta parafraza – facuta dupa celebra sentinta nascuta de tragedia din 11 septembrie 2001 – pentru a sublinia (pentru a câta oara, de fapt?) gogomania comisa de fostul premier Adrian Nastase. Caci numai o miscare inteligenta nu ar putea fi numita invitarea câtorva jurnalisti în apartamentul penal din blocul situat în str. Zambaccian din centrul Capitalei. O casa în care justitia nu poate înca sa patrunda din cauza regulamentelor în fata carora, dupa cum am aflat, fostul premier PSD este mai egal în drepturi decât electoratul care i-a votat constiincios persoana si partidul. Denumit, ironic, Ťziua portilor deschiseť, gestul politicianului social-democrat a nascut în presa un val de întrebari si analize cu privire la sensul si ratiunea cu care a fost facut. S-au pronuntat analistii politici, au luat cuvântul psihologi de talie, au purces la rationamente critici de arta si amatori de interioare cu staif. Dincolo de cuvinte, fapte si imagini, domneste penibilul, sfidarea si complicitatea cu sine a capului Ťfamiglieiť Nastase. O complicitate care, de data aceasta, ar putea mari considerabil factura pe care fostul prim-ministru ar putea-o plati pentru nesabuinta de care a dat dovada, atât înainte, cât si în cei patru ani de mandat în fruntea Executivului, pe planul înnavutirii personale. Remember... Era toamna lui 2004. Zilele se scurgeau si atunci cu aceeasi viteza ametitoare cu care o fac si azi. La orizont, campania electorala cu al sau prim tur, la finele lui noiembrie si un al doilea, aproape de jumatatea lunii urmatoare. Pe strada, în autobuz, la o chermeza, prin facultati si piete, oamenii se împarteau în tabere, Ťactivistiiť îsi laudau favoritii, iar verdictele cu privire la învingatorul celor doua runde tineau de bunul simt al apogeului oricarui dialog de acest fel. Prezidentiabilul PSD, Adrian Nastase, era pe val - atât în sânul formatiunii, cât si pe scena politica a tarii. Venea cu realizari Ťremarcabileť pe planul însanatosirii vietii sociale si economice a României, cresterea economica a guvernului pe care îl conducea era flatulata în fiece discurs sau panou electoral semanat prin orase si în afara lor, iar marile privatizari ale Cabinetului Nastase faceau, în teorie, deliciul oricarui expert în macro-economie si stabilizare economica de tranzitie. Ratiuni Ťsolideť, pe care pâna si cel mai înversunat dusman al social-democratiei marca Iliescu-Hrebenciuc-Nastase-Mitrea & Co. era capabil sa le însiruie coerent din cauza mediatizarii lor excesive prin mijloacele specifice la care fosta putere a avut acces în timpul mandatului sau. Si totusi, cel mai de impact argument în toata aceasta lupta pentru pastrarea status-quo-ului si în perioada 2005-2008 a fost, de departe, cel al dezvoltarii unui mini-cult al personalitatii lui Adrian Nastase si popularizarii lui printre sarmanii electori. Am avut, astfel, ocazia sa audiem adevarate Ťverseteť de adoratie fata de rafinatul, stilatul, intelectualul, tipul scolit si cultivat, barbatul frumos, înalt si cu voce blânda, politcianul cu prestanta în Europa si care nu ne face de rusine, profesorul de Drept obisnuit cu compania de salon. Într-un cuvânt, cu Adrian Nastase, candidatul PSD, exemplu de frumusete, înnobilare, eruditie si prestanta de export. Cum era si normal, omul a încercat din rasputeri sa culeaga roadele electorale ale epitetelor si metaforelor popularizate în jurul propriei persoane. Argumentele au avut limitele lor si Nastase a pierdut în fata cheliei si privirii sasie a vaporeanului Traian Basescu. Sâmbata, însa, o tara întreaga a avut ocazia sa asiste la contopirea tuturor calitatilor nastasiene cu mirosul de brânza proasta, de slana rânceda si ceapa putreda si sa vada ce se ascunde cu adevarat în interiorul ambalajului stralucitor, vânturat cu fast si dispret prin fata ochilor a milioane de alegatori, în urma cu un an si jumatate. S-a mai putut, totodata, observa si cât poate fi de mare aroganta Arogantului, în conditiile în care tentaculele jusitiei se înfasoara tot mai strâns în jurul trupurilor crispate de impertinenta procurorilor ale celor doi Nastase, Dana si Adrian.

Cheia în care s-a depus zatul cafelutei servite sâmbata jurnalistilor de familia Nastase poate fi citita în trei straturi: strategic, estetic si pragmatic. Strategic vorbind, miscarea facuta de Adrian Nastase a urmarit exact contrariul efectelor pe care le va avea. Tinta social-democratului s-a numit, cinic, Ťpoporulť. Acest substantiv colectiv pe care, prin show-ul realizat prin camerele vastei sale locuinte, fostul premier l-a tratat cu un dispret absolut inoportun în acest moment, crezându-l înca o data mai naiv decât pare. Dupa ce si-a bagat picioarele adânc în justitia reprezentata de procurorii interesati sa îi perchezitioneze apartamentul, europeanul Natase s-a adresat poporului, într-o demonstratie penibila si demna de republicile bananiere, în care dictatorul apucat cere adulatia poporului cu sula-n coastele sale. Pentru a nu fi banuit ca ar avea ceva de ascuns (sic!), liderul autosuspendat al PSD si-a deschis larg usile casei catre cei multi de la care a primit, de-a lungul anilor, atât de mult. Mesajul, unul clasic, cu accente personale: Ťpriviti fratilor, nu am nimic de ascuns fata de voi, am o casa cu ferestre, îmi place sa tin tablouri pe pereti si am carti multe ca sunt un gagiu la care i-a placut carteať. Profesor de Drept bine platit la facultatile particulare chiar si când lipseste de la cursuri, Adrian Nastase a fost constient tot timpul de minciuna din spatele vorbelor sale mieroase si rugatoare adresate masei de privitori la televizor. O greseala politica din care va avea ce sa învete. Cam târziu, însa, pâna si pentru el. Estetic, apartamentul din Zambaccian a comparut pe ecranele televizoarelor într-o spovedanie de ”fratilor, asta sunt!”. Raportându-ne la câteva dintre epitetele atribuite de sustinatori în campania din 2004, putem fi siguri ca privelistea de kitsch dus pe cele mai înalte culmi a stârnit stupoare în rândul amatorilor de arta si colectionarilor avizati. Si înca si mai mult dispret si zâmbete rautacioase în rândul celor din categoria amintita, care i-au fost pâna acum fani sinceri. Peretii încarcati de tablouri, gravurile însirate prin fiecare coltisor de încapere, cartile vechi depuse teanc peste teanc într-o biblioteca transformata într-o debara nepractica si statuetele poleite cu vopsele care mai de care mai stralucitoare imitând cu gratie aurul denota pohta neostoita pentru cantitate si hameseala unui amator de arta lipsit atât de gustul pentru asa ceva, cât si de cunostintele necesare unei preocupari atât de ilustre. Copii, facaturi perfecte, pânze zugravite în serie. Un supermarket de pseudo-artefacte a carui deconspirare vizuala publicului larg si specialistilor vor spulbera, cu siguranta, miturile care cântau gusturile rafinate ale fostului premier. Pragmatic, cine stie, însailarea cantitativa a obiectelor va da de gândit asupra laturii mit-uibile a acestuia din urma. Verificarea modului în care si-a construit averea Adrian Nastase ar putea fi, din acest punct de vedere, un câstig nebanuit al transmisiilor realizate de televiziunile prezente la sesiunea extraordinara de cafeluta initiata de stapânul din Zambaccian. Mingea nu mai e acum la presa, ci în terenul celor care au fost, sâmbata, tratati cu aroganta de A. N. Iar privirea încremenita si crisparea Danei Nastase, prezente pe întreg parcursul vizitei facute de invitati, au fost mai mult decât sugestive. Probabil ca, în acel apartament, în acele ore, cineva din familia Nastase constientiza potentialul efectului de bumerang pe care îl purta cu sine gestul lui Adelu.

Comentarii?