de Oana Bimbirica

Bubuitul era infiorator. si-au astupat urechile si s-au oprit din munca. Picioarele au inceput sa li se miste, iar mainile se agitau in aer fara nici o directie. Au privit peste umeri, iar imaginea i-a innebunit. Pamantul "curgea" cu repeziciunea unui rau turbat, starnind panica si maturand totul. Desi credeau ca si-au inghitit limba de groaza, au mai avut puterea sa zbiere. si-au chemat copiii, parintii si celelalte rude. Le-a raspuns, inselator, dealul, dar nu si-au pierdut speranta. Prin praful iscat de pamantul macinat, si-au vazut rudele. Erau vii, dar isi plangeau neputinta. Viata a invins iar, cu toate ca ea nu are pret, natura a vrut unul si l-a primit. A fost casele si bunurile lor. Scenariul e si acum groaznic de real in mintea membrilor familiilor Circo si simon, din satul Zdrapti. La aproape un an de cand dealul s-a pravalit peste avutul lor de o viata, mintea acestor oameni, desi s-a chircit a necredinta si s-a luptat cu durerea inimii, a invatat sa accepte pierderea. Cu greu, dar a acceptat-o. Cele doua familii incearca sa o ia de la capat, desi nu mai au nimic. Decat ajutorul semenilor lor, mila lui Dumnezeu si speranta.

Noua casa a familiei Simon e ridicata pe terenul unde, in urma cu aproape un an, crestea varza

Pe marginea soselei, chiar in apropierea dealului nelinistit, e noua lor casa. Are doua etaje, e mare si spatioasa, insa departe de a fi terminata. Ferestrele au tamplaria galbena de lemnul proaspat, iar etajul are din loc in loc gauri, care trebuie astupate. Olivia si Flavius Obarsan ies pe poarta casei de peste drum. Sunt tineri, casatoriti de aproape doi ani si, la fel ca si parintii lor, incearca sa uite tragedia. Olimpia e fiica familiei simon si accepta sa-mi arate casa in care vor locui, ea impreuna cu sotul si parintii ei. Nu stie peste cat timp. Cei doi tineri descuie usa casei, iar, inauntru temperatura e cu cel putin doua grade mai scazuta decat afara, unde e aproape primavara. Miroase a lemn proaspat, desi impresia paleste in fata peretilor netencuiti si a imaginii acoperisului neterminat. Totusi, cand va fi gata va fi o casa frumoasa. A fost inceputa in luna iunie a anului trecut, la doua luni dupa ce s-a produs dezastrul. Autoritatile locale, impreuna cu prefectul si presedintele Consiliului Judetean Hunedoa-ra, le-au promis celor doua familii din Zdrapti ca le vor face case noi. Constructia pe care o vizitam e una dintre ele. Nu e gata, insa cei doi tineri recu-nosc, fara tagada, ca fara sprijinul autoritatilor n-ar fi putut face nimic. N-aveau cu ce. "Privesc in fiecare zi, din casa unde stam in chirie, de cand am pierdut tot. Ma uit la casa asta si ii multumesc lui Dumnezeu ca ne-a dat zile si celor care au construit-o pentru noi. Nu stiu daca o vor si termina. Insa, atat eu, cat si parintii mei stim ca ne vom muta candva in ea. Speram ca poate la toamna. Nu stim", spune Olimpia Obarsan. Cu toate ca nu era acasa in 27 aprilie 2005, cand dealul a luat-o la vale cu tot cu casa lor, Olimpia stie exact ce s-a intamplat. A vazut pamantul infruptandu-se din bunurile lor si urland de furie ca nu a prins si ceva carne de om. Tatal ei, Constantin simon si sotul ei, Flavius Obarsan erau acasa, lucrand in curte, iar Dumnezeu a aranjat in asa fel lucrurile, incat cei doi au scapat cu viata.

Familia Circo isi pregateste masa zilnica într-o bucatarie, plina de moloz si care e înca departe de a fi terminata în camera saracacioasa a casei lor neterminate

Inceput ramas pe loc

Haine si cateva lucruri ne-insemnate, printre care se nu-mara si un televizor. Cam astea i-au mai ramas familiei simon dupa ce dealul "s-a calmat". Luni intregi, parinti si copii si-au plans soarta nemiloasa, dar lacrimile li s-au uscat privindu-se in ochi si strangandu-se in brate. Se aveau unul pe altul, iar, averea si-o vor munci, pentru ca traiesc. Olimpia spune ca e greu sa spere ca vor avea macar o parte din cea au avut, insa casa care se inalta in locul in care pana in 27 aprilie cultivau legume, le hraneste speranta. "Am fost impresionata de sprijinul pe care l-am primit de la toata lumea. Casa asta nu puteam sa o ridicam noi nici in zece ani. N-aveam bani. Le multumim celor care ne-au ajutat sa o luam de la capat", mai spune fiica lui Ovidiu simon. Timp de aproape sapte luni, muncitorii firmei angajate de consiliul judetean au muncit la casa. I-au ajutat si Ovidiu simon, impreuna cu ginerele lui, Flavius Obarsan. Zidurile s-au inaltat treptat, acoperisul a fost construit si s-au conturat cele sapte camere care trebuie "sa umple" casa. Insa, din luna decembrie, totul s-a oprit, iar noua locuinta a familiei e departe de a fi terminata. "Am cheltuit cam 50 de milioane de lei pentru tamplaria geamurilor. Nimeni nu a mai venit sa bata un cui aici. Ce e mai greu de acum va incepe, insa, nu stim daca ne va mai ajuta cineva. Ni s-a promis ca vom avea macar o camera mobilata, or noi nu avem nici peretii tencuiti. Nimeni nu ne-a mai dat un semn de viata. N-am mai auzit nimic nici de la presedintele consiliului judetean, nici de la firma care a efectuat pana acum lucrarile", afirma Flavius Obarsan. Tanarul priveste zilnic constructia care, va fi, in final, casa lor, insa se simte neputincios. si el si socrii sai. Nu stiu de unde vor gasi banii necesari sa o termine, daca nu-i vor ajuta in continuare autoritatile. Acum asteapta aprobarile pentru a-si construi instalatia electrica. Dupa. traiesc cu speranta.

Aproape de nasterea caminului

Mai nerabdatori sa o ia de la inceput au fost cei trei membri ai familiei Circo. Vechea lor casa, aflata exact la poalele dealului flamand, a fost inghitita in cinci minute de pamant. Doar 50 de metri a mai apucat sa strabata Constantin Circo, sarind intr-un picior pentru a nu se pravali intr-una din gropile care se cascau ametitor in calea lui, inainte de a vedea casa stramosilor sai disparand ca si cum n-ar fi fost niciodata. In locul ei a ramas un nor de praf, iscat de zidurile zdrobite si un morman de pamant reavan. Dealul se saturase.

Constantin Circo si-a construit singur hornul noii sale case, deoarece acesta nu era prevazut în proiect

Daca vecinii lor, familia simon, au mai avut ceva teren in apropiere unde le-a fost ridicata noua casa, Constantin Circo, impreuna cu sotia si fiul lor, au fost nevoiti sa-si cumpere, cu banii adunati de autoritati din sponsorizari, o bucata de teren la un kilometru de vechea casa, intre satele Zdrapti si Criscior. Acolo, aceleasi autoritati le-au ridicat o casa, asemanatoare cu cea a fostilor lor vecini, insa nu au ajuns sa o si termine. Pentru a fi aproape de viitorul lor camin, sa il vada crescand din pamant, Constantin Circo, impreuna cu sotia sa a locuit toata vara intr-o baraca, pe camp, in apropiere. Au pus mana, alaturi de muncitori, la ridicatul zidurilor. si-au trait tacut drama si s-au rugat la Dumnezeu sa le dea zile sa o vada terminata, dupa ce i-au multumit, cu lacrimi in ochi ca nu i-a lasat prada pamantului nemilos. "N-am cuvinte si nici nu voi avea vreodata suficient timp sa ii multumesc lui Dumnezeu, ca ne-a lasat viata. Am crezut ca vom innebuni de groaza, de durere, dar cand ne-am vazut pe toti vii, am stiut ca trebuie sa continuam, orice ar fi. Sa le dea sanatate tuturor celor care au fost alaturi de noi si ne-au ajutat cu cate ceva. Le multumesc mai ales autoritatilor pentru ca, fara sprijinul lor, acum eram ai nimanui, fara un acoperis deasupra capetelor ", spune Constantin Circo, cu vocea tremurandu-i.

Dorinta de copil

Cu toate ca noua lor casa avea drept acoperis doar o planseta, iar temperaturile de afara scazusera sub zece grade, familia Circo s-a mutat, in luna noiembrie a anului trecut, intr-una din camerele din constructia neterminata. N-a contat ca peretii erau netencuiti, ca pe jos nu aveau nimic, iar de mobila nici nu putea fi vorba. Cei trei au pus capul pe o perna donata de vecini, au dormit pe paturi de pomana si au mancat pe o masa luata, tot de la altii. Insa, nimic nu era mai important si mai usor pentru inima lor, decat faptul ca se aflau in casa lor, una noua, e drept neterminata, dar a lor. Rodica Circo a incercat sa acopere cu ghivece de flori bucatile de BCA care ieseau din peretii netencuiti si sa parfumeze cu placutul iz de "acasa" o incapere rece si neprimitoare. Daca i-a reusit sau nu, se vede in ochii sotului si in cei ai fiului sau, Mihai. Sunt inca tristi, dar, in gesturile celor doi barbati, se citeste speranta. A tatalui ca isi va vedea familia din nou linistita, traind fericita intr-un camin, a fiului ca va avea iar, pe masa din camera sa, macar unul dintre cele doua calculatoare care zac acum in fundul pamantului. Mihai Circo are multe sperante, pentru ca e foarte tanar. Are doar 15 ani, iar de fiecare data cand se intoarce, la sfarsit de saptamana, de la liceu, din Deva, urca la etaj si priveste peretii. Masoara podelele, ofteaza, iar apoi coboara in camera care le tine tuturor, loc de casa. "Mama, eu vreau sa-mi sarbatoresc majoratul sus, in incaperea aia mare. Sper sa fie gata pana implinesc eu 18 ani". Parintii sai il strang in brate, se privesc cu dragoste si privesc spre cer. Acolo sus e speranta lor. stiu ca vor izbandi in cele din urma, pentru ca. traiesc.