Nici nu apuci bine sa intri in Almasu Mic, (un sat al comunei Pestisu Mare - judetul Hunedoara) ca, de dupa culmea unei coline, undeva in stanga, se vede un acoperis negru. Ai zice ca e vorba de o casa veche, parasita, mai ales ca acoperisul are gauri cat toate zilele. Sindrila n-a mai rezistat pentru ca nimeni nu s-a mai ingrijit de ea. Daca te incumeti sa urci dealul, constati cu surprindere ca ai de-a face cu o biserica in toata regula. Ti-ai da seama mai din vreme, inca din drum de asta, dar turnul bisericii nu mai exista acum. Biserica in sine risca sa dispara in doar cativa ani, dupa ce a rezistat aproape o jumatate de mileniu.

Biserica-monument din Almasu Mic mai are putin si se prabuseste

de Ciprian Iancu

Biserica din lemn de la Almasu Mic este aproape necunoscuta. Din putinele studii care s-au facut aici au ramas la fel de putine date. Se stie doar ca a fost construita la 1623 si folosita intens de localnici pana in 1959. Biserica poate fi considerata o miniatura. Are doar patru metri latime, tot patru in inaltime, cu tot cu acoperis, si sapte metri lungime. Ca sa intri in ea trebuie sa te apleci, pentru ca usa e destul de mica. Daca vrei sa ajungi in altar trebuie sa te apleci si mai mult pentru ca spatiul de intrare nu are o inaltime mai mare de un metru si jumatate. Ferestrele si ele sunt proportionate cu restul cladiri, sunt de fapt niste dreptunghiuri cu o suprafata de doua-trei palme. Totusi, inauntru iti dai seama ca acest loc are un farmec cu totul deosebit. O bolta cu motive romanesti mai rezista si acum. Pe ea este incrustat in maghiara "Construita in timpul lui B.G."- Se presupune ca acest B.G. ar fi fost chiar cunoscutul conte Bethlen Gabriel al Hunedoarei, cel care a sprijinit financiar Reforma religioasa in Transilvania, iar lacasul de la Almasu Mic are destule caracteristici reformate.

Desi lipsit de ornamente si mobilier, inauntru e foarte usor sa-ti imaginezi inghesuiti 20-30 de iobagi, duminica, la slubja, rugandu-se la Dumnezeu ca boierul satului sa-i mai slabeasca din chinuri, sa aiba si ei o viata mai usoara. Almasenii spun ca mai tot timpul au avut parte de boieri mai mult decat exigenti. "Odata o trebuit sa trec prin padurea boierului Adalbert Buda. Eram copil, aveam vreo 16 ani. Ma duceam la Nedeia din Pestis. M-o prins c-am trecut prin padurea lui si numa' pentru asta m-o pus sa-i fac o zi de lucru la camp", isi aduce aminte Iuliu Susan (77 de ani), epitropul bisericii noi din sat.

Paragina in toata regula

Insemnatatea "refugiului" nu este insa pretuita, dovada fiind starea sa mai mult decat deplorabila. aindrila ori a fost luata de vant, ori s-a crapat, cu toate ca acoperisul a fost refacut in 1970, dupa cum spun localnicii, la ultima restaurare. Tot atunci s-a turnat si beton la baza bisericii, dar cu toate astea grinzile peretilor sunt usor deplasate. Doar bucatile de fier forjat (si ele datand de la 1600) par ca le mai tin laolalta. Pe interior lucrurile stau si mai rau. Nici macar "lambriurile" puse in 1970 nu se mai tin bine. Bisericuta a avut parte de procesul clasic de degradare. Intai s-a stricat acoperisul, apa a patruns, motiv pentru care mai ales scandurile podelei au putrezit. Geamurile s-au spart demult, iar usa de la intrare lipseste. Accesul in biserica este "strajuit" de cateva coroane funebre uscate, luate de pe mormintele din cimitirul bisericii, deoarece almasenii mai folo-sesc locul pentru a-si ingropa mortii. Intrebat de ce mormintele sunt destul de ingrijite iar biserica sta sa cada, Iuliu Susan da din umeri: "Nici cimitirul nu-i cum ar trebui sa fie. Nu vedeti ca nimeni nu mai pune mana sa-l curete. Iar de biserica ce sa mai zic. Asa-i la sat. In 1959 am facut biserica cea noua, de piatra, si pe asta nu ne-o mai trabuit-o. Asa-i omu'. Can' are o haina noua o imbraca pa aia, iar ai veche o lasa pana ajunge carpa".

"Contributia" localnicilor

La momentul aparitiei noii bise-rici, o icoana veche, avand aceeasi varsta cu biserica, "Pantrocratorul", a fost mutata in cea noua, dupa cum afirma Ioana Cristache Panait in lucrarea sa "Bisericile de lemn din Eparhia Aradului". Icoana lipseste insa din biserica cea noua si nimeni nu mai stie pe unde a ajuns.

La fel, nu se mai stie cine si de ce a daramat turnul bisericii, tot din lemn facut. "Io mai tan minte numa' ca l-or dat jos oamenii de prin sat si fiecare o luat ce-o putut", spune epitropul bisericii. A fost salvat insa clopotul mic al lacasului si dus in biserica cea noua. "Asta, clopotu' asta, avea un "frate mai mare". Spunea mama mea ca atunci cand batea al mare s-auzea pana in Banat"- spune zambind batranul Susan, dar adaugand ca nici cu clopotul cel mare nu se mai stie ce s-a intamplat.

"NU"

In ultimii patru ani, biserica de lemn din Almasu Mic a fost propusa de mai multe ori pentru restaurare, dar de tot atatea ori, raspunsul Ministerului Culturii a fost acelasi: "NU". De fapt in aceeasi situatie se afla monumente importante din judet, dupa cum spune Cristina Ris-cuta, consilier de specialitate in cadrul Directiei Judetene pen-tru Cultura, Culte si Patri-moniu National Hunedoara: "Bise-rica din Almasu se afla pe o lis-ta cu aproximativ 20 de monu-mente pe care de trei-patru ani am tot trimis-o la Minister asteptand ca acesta sa decida resta-urarea macar a unora dintre ele. De fiecare data insa ni s-a transmis ca nu sunt bani pentru aceste monumente, cu toate ca fac parte din categoria obiecti-velor ce au nevoie urgenta de reparatii, se numara si edificii precum Castelul Corvine-stilor sau Ulpia Traiana Sarmi-zegetusa".

Propunerea hunedoreana

Directorul Muzeului "Castelul Corvinestilor", Nicolae Ceriser spune ca bisericuta de la Almasu Mic ar putea fi salvata fara cheltuieli prea mari: "Dupa ce vom termina studiile arheologice de pe dealul din spatele Castelului, acolo avem de gand sa amenajam un muzeu al sa-tului padurenesc, iar biserica de la Almas si-ar putea gasi foarte bine locul aici, bineinteles, restaurata si "dotata" cu obiecte de cult specifice perioadei.

Reprezentanta DJCCPN Hunedoara, Cristina Riscuta spune ca "transferul" este perfect posibil daca se respecta toate normele legale in domeniu.