REPORTAJ

Chinchilla de Băcia

Oana Bimbirică

De la motoare, la blăniţe

Trecem de poarta grea de fier, ocolind un jeep parcat în faţă, semn că înăuntru se află cu siguranţă cineva. Am nimerit exact locul pe care-l căutam, fapt care ne este confirmat şi de placa montată pe gard, care ne avertizează că suntem la ferma de chinchilla din comuna Băcia, judeţul Hunedoara. În curte, o clădire lungă, câteva utilaje agricole, un ciobănesc german tolănit leneş la soare şi Emilian Nicolae, proprietarul fermei. Scund de statură, cu chelie, îmbrăcat în blugi şi cu ochelari de soare, Emilian Nicolae pare un om obişnuit şi nu are nimic din exotismul şi misterul la care se gândeşte orice om când aude de chinchilla, animalul cu cea mai scumpă blană din lume. Îşi aprinde o ţigară, trage cu nesaţ din ea şi, puţin îndemnat, e pregătit să deruleze înapoi toată povestea afacerii sale de sute de mii de euro. De profesie mecanic auto, hunedoreanul s-a îndrăgostit de chinchilla în urmă cu doi ani, după ce şi-a vizitat un prieten din Timişoara. "Prietenul ăsta al meu e originar din Sebeş, însă locuieşte în Timişoara şi a fost cunoscut mai ales pentru că a fost cel care a achiziţionat licenţa pentru napolitanele Joe. Ne-am întâlnit în Timişoara, în anul 2004, şi, în faţa unei farfurii cu fasole, mi-a povestit despre afacerea sa cu chinchilla, pe care o începuse în urmă cu un an. Vânduse licenţa la Joe şi se apucase de crescut aceste animale, după ce a făcut o investiţie de aproximativ 120.000 de euro", povesteşte Emilian Nicolae. Acesta s-a întors acasă, însă i-a rămas gândul la afacerea prietenului său, cu toate că, după cum spune chiar el, nu ştia nimic despre creşterea animalelor, pentru că toată viaţa sa nu a avut, în curte, decât câini. În schimb, Emilian Nicolae ştia să repare maşini şi motoare, însă, îndemânarea într-ale mecanicii nu avea nici în clin nici în mânecă cu ...chinchilla.

Familii de... "iepuro-şoricei"

Îşi termină ţigara, o stinge sub talpa piciorului şi ne invită să-i cunoaştem preţioasele animale. Îşi ridică pe cap ochelarii de soare şi aproape ne ordonă să ne închidem telefoanele mobile, în timp ce urcăm treptele clădirii de culoare albă. Îi respectăm dorinţa şi îl urmăm într-una din încăperile clădirii. Se aude cântând, în surdină, muzică, iar când deschidem uşa, suntem izbiţi de un miros puternic şi neplăcut de urină. E foarte înţepător, dar "o să vă obişnuiţi cu el", ne spune proprietarul. În mijlocul încăperii sunt aliniate mai multe cuşti, aşezate una peste alta, iar dintre gratiile lor ne privesc nişte fiinţe necunoscute. Seamănă cu iepuraşii prin urechiuşele lungi pe care le mişcă în toate părţile, însă şi boticul lor mişcător ne aduce aminte tot de neamul urechiaţilor. Dar parcă au ceva şi de la şoricei, dacă ne uităm la lăbuţele lor din faţă, care sunt mai scurte decât cele din spate, fapt care le permite să se sprijine foarte uşor pe membrele din spate. Blăniţa lor e gri deschis, cu străluciri argintii, iar, cu toate că nu pot să o ating, îmi închipui că e fină şi moale, mai ceva ca mătasea. După ce, în urmă cu doi ani, Emilian Nicolae a început afacerea cu 50 de familii de chinchilla, asta însemnând 300 de exemplare, acum hunedoreanul are aproximativ 1.000 de exemplare, adică peste 200 de familii. "O familie este alcătuită din şase membri, cinci femele şi un mascul. Fiecare femelă naşte de două, trei ori pe an între unu şi cinci pui, care, în primele trei luni, sunt îngrijiţi de către mascul. Sunt nişte animale foarte curate, chiar dacă acum, aici, miroase urât, însă este un miros normal". Lecţia despre viaţa chinchillei ne este predată de proprietar, în timp ce acesta ţine în braţe un astfel de animal, drăgălaş de nu se poate, însă deosebit de agitat şi nemulţumit că a fost scos din cuşcă.

Necunoscute, pentru medicii veterinari

Valoarea foarte mare a unui astfel de animal este dată şi de faptul că chinchilla nu poate fi achiziţionată decât de la firma Wanger, din Ungaria, furnizor care acoperă peste 40 la sută din cererea de blană de acest gen din lume şi are exclusivitate pentru Europa. De aici şi-a cumpărat Nicolae Emilian primele familii de chinchilla, în schimbul a 1.500 de euro/familie, preţ care, în acest moment, a ajuns la 900 de euro/familie, pentru a încuraja creşterea acestor frumoase animale. "Tot din Ungaria cumpăr şi furajele în stare solidă, necesare pentru hrana acestor animale, dar şi nisipul special, de culoare albă, cu ajutorul căruia chinchilla îşi face toaleta zilnică. În rest, le dau să bea apă proaspătă şi curată, cu ajutorul unui furtun, dar şi lucernă", spune crescătorul hunedorean. Dintr-o cuşcă, de undeva, de deasupra, mă priveşte curioasă o domnişoară chinchilla, care ronţăie leneşă un fir de lucernă pe care-l ţine delicat între lăbuţele din faţă. Mai jos, o mămică pufoasă se mişcă, parcă pentru a se dezmorţi, şi dezvăluie privirilor un puişor de chinchilla, de doar o zi, care nu este mai mare decât o cutie de chibrituri. Mă îndrăgostesc pe loc de chinchilla, iar asta e valabil şi pentru aparatul de fotografiat, care ţăcăne fără întrerupere, agitând şi mai mult animalele, deranjate de lumina blitz-ului. "Femela asta a fătat azi dimineaţă, de aceea e aşa de mic puiul. De obicei, chinchilla fată noaptea sau în zori, aceasta fiind şi perioada în care ele sunt active. Ziua dorm sau se relaxează, şi nu le place deloc şi nici nu este indicat să fie stresate. Din cauza asta le-am pus şi muzică", spune Emilian Nicolae. Însă, la fel ca în orice afacere, şi hunedoreanul s-a confruntat cu probleme în creşterea acestor animale, cele mai multe fiind cauzate de faptul că nici un medic veterinar nu ştia să trateze o chinchilla. La început, bolile au fost tratate cu succes de medicul de familie. "Eu am avut noroc că mie nu mi-au murit decât două exemplare. Una a făcut infarct, chiar la început, din cauza sperieturii pe care a tras-o când mi-a sunat mobilul, iar alta nu a putut să fete, şi, cu toate că medicul i-a făcut cezariană, nu a mai putut fi salvată, nici ea, nici puii. Altor crescători le-au murit zeci de exemplare, multe dintre ele şi pentru că s-au îmbolnăvit din cauza apei".

Vânător fără păreri de rău

Sunetul scos de una dintre femele, un fel de chiţăit, este semnalul că trebuie să părăsim încăperea. Animalele sunt deja deranjate de prezenţa omului, iar proprietarul ne invită afară, în curte, pentru a termina povestea. Drumul chinchillei spre o haină de blană trece temporar şi prin comuna Băcia, deoarece de aici pleacă, lunar, spre firma din Ungaria, aproximativ o sută de pui vii, rezultaţi în urma împerecherilor şi fătărilor din rândul populaţiei adulte. "Fiecare pui costă aproximativ 30 de euro, ceea ce este destul de mult, comparativ cu cât consumă un astfel de animal lunar. În fiecare lună, o chinchilla mănâncă de aproximativ 70 de eurocenţi, adică aproape un kilogram de hrană specială. În plus, nu necesită nici cine ştie ce îngrijire. Am o persoană care le face curăţenie o dată la două săptămâni”, mai spune Emilian Nicolae. Dacă nu trebuie să te ocupi de ele foarte mult, un proprietar de chinchilla trebuie să fie foarte atent cum şi cât hrăneşte un astfel de animal, deoarece de acest lucru depinde valoarea cu care pot fi vânduţi puii. După standardele în domeniu, o chinchilla perfectă pentru ca blana să-i poată fi utilizată la confecţionarea unei haine trebuie să aibă o greutate de cel mult 650 de grame şi o vârstă de şapte-opt luni. O greutate mai mare înseamnă deja obezitate şi, implicit, o calitate mai scăzută a blănii, dar şi imposibilitatea de a se reproduce. Cu toate că prin crescătoria sa au trecut aproximativ o mie de chinchilla, Emilian Nicolae susţine că nu simte părere de rău când se desparte de pui. "Eu sunt vânător, pentru mine totul este o afacere. Ce vreţi, să fac şi eu ca Labiş, în ŤMoartea căprioareiť? Să plâng după ele? Asta este soarta lor". Totuşi, un loc aparte în inima lui îl are Grigore, un mascul obez şi perfect domesticit, pe care hunedoreanul l-a crescut în casă, în timp ce era tratat de constipaţie de medicul de familie.

Cine sunt chinchilla?

CHINCHILLA este un mic rozător, originar din America de Sud (Chile, Peru, Bolivia, Argentina). Blana deasă o protejează de frig. Se pare că strămoşul chinchillei a fost o specie de rozător din deşertul sud-american, fapt sugerat de comportamentul lor bizar (pentru un mamifer) de a-şi face toaleta în baia de nisip. Chinchilla trăiesc libere pe colinele vestice ale Anzilor, până la altitudinea de 3.000 m. Deoarece are o blană de foarte bună calitate, carnea comestibilă, consumă nutreţuri de origine vegetală şi este relativ puţin pretenţioasă (dovadă fiind răspândirea geografică amplă), chinchilla este considerată " aurora animalelor de blană". Pentru confecţionarea unei jachete, este nevoie de aproximativ 60 de blănuri de chinchilla, iar pentru o haină gen mantou, de aproximativ 100-130 de blănuri de chinchilla.

Comentarii?