Săptămâna 21 – 27 septembrie 2006, numărul 203

REPORTAJ Disperata căutare continuă Ramona Ştefan Vâslele bărcii taie, una câte una, valurile laculului. Apa, de un verde smarald, e limpede, liniştită şi pe mal miroase a peşte. Luntrea pluteşte încet, iar în ea, scufundaţi în gânduri, stau un bărbat şi o femeie. Ochii lor cercetează fiecare mişcare a apei şi tresar chiar şi la vederea peştilor care se apropie în banc de mal. Barca ajunge aproape în mijlocul lacului, iar ei prind cu mână o coroniţă din flori roşii. Li se strânge faţa de durerea lacrimilor ce ar vrea să vină şi în gât li se pune un nod. Aici, în acest loc, şi-a găsit sfârşitul puiul lor, Paul Cristian Barna, un băieţel de 12 ani, vicecampion naţional la caiac-canoe. Paul şi-a pierdut viaţa în lacul Cinciş, în urma unei furtuni puternice iscate în timp ce se afla la antrenament. De atunci au trecut aproape şase luni. Trupul neînsufleţit al băiatului a fost căutat în repetate rânduri de zeci de scafandri profesionişti, însă nu a fost de găsit. Părinţii şi bunicul băiatului nu au renunţat nici acum la căutări. Trupul lui Paul este căutat în fiecare zi. Familia iese zilnic cu bărcile, pe apele lacului, în speranţa că îl vor găsi şi îl vor îngropa creştineşte. Oamenii din satul Cinciş, ca şi cei din Teliuc, unde locuieşte familia Barna sunt îngroziţi de întâmplare şi nu îşi găsesc o explicaţie cum trupul copilaşului a dispărut fără nicio urmă. Ei spun că, în apele Cincişului şi-au mai găsit oameni sfârşitul, însă niciodată, nimeni a fost ţinut „ascuns„ atâta timp. Angela Barna nu şi-a mai văzut copilul în viaţă de nouă luni. În 29 martie, puiul ei s-a stins. Nimeni nu se aştepta la o asemenea nenorocire. Paul, vicecampion la caiac-canoe se afla pe lac, la antrenamente pentru campionatele naţionale, împreună cu alţi trei colegi. Era o zi de miercuri. O furtună puternică a întors bărcile copiilor, Paul a căzut în apă şi de atunci nu l-a mai văzut nimeni. Când s-a produs tragedia, mama lui, Angela Barna, nu se afla în ţară, era plecată în Spania, la muncă. La aflarea cumplitei veşti, s-a întors a doua zi, însă până acum destinul nu i-a oferit şansa să-şi mai vadă băiatul, chiar şi fără suflare. A rămas cu pozele copilului, cu amintirea surâsului acestuia, cu o suferinţă imensă în suflet şi cu speranţa că într-o zi îi va putea duce flori la mormânt. De când a dispărut, trupul lui Paul a fost căutat de patru echipe de scafandrii. Prima dată, apele lacului Cinciş au fost „scotocite„ în lung şi în lat de scafandrii militari, după care a venit o echipă de scafandrii profesionişti, coordonată de senatorul PD, Dorel Constantin Onaca. În luna iunie, trupul lui Paul a fost căutat de alţi 11 scafandrii, iar într-un final, familiei Barna li s-au mai alăturat scafandrii speologi de la CORSA. Toate căutările au fost zadarnice. Nimeni nu l-a găsit pe Paul. Disperarea familiei a atins acel punct încât, la un moment dat, părinţii băiatului au împrumutat un cort, s-au instalat pe malul lacului şi şi-au aşteptat fiul. Au urmat alte zile de chin, în care părinţii lui Paul, ajutaţi de restul familiei, au străbătut lacul, prin vânt, ploaie şi arşiţa soarelui. Padela Şi mingea de fotbal Paul făcea parte din clubul de caiac-canoe de doi ani, iar în 14 august anul trecut, chiar de ziua lui, a fost medaliat cu argint la campionatul naţional de viteză, categoria cadeţi. Astăzi, medaliile copilului, alături de câteva icoane, îi veghează pozele, pe un perete, într-o cameră din casa familiei Barna. Mingea de fotbal, adidaşii şi padela lui Paul stau neclintite pe marginea unui fotoliu. De mai bine de jumătate de an, nu au mai fost atinse. Părinţii copilului sunt disperaţi şi nu mai ştiu ce să creadă. „Nu mai am cuvinte să-mi exprim durerea, vă rog să mă credeţi. Pe 14 august trebuia să fie ziua copilului„ ne spune Angela Barna. Îi este greu să povestească, dar, totuşi, o face, cu glasul plin de durere. „Dacă era în viaţă, împlinea 13 ani. Am fost acolo şi am pus pe marginea lacului 13 lumânări aprinse şi o coroniţă cu flori„ ne mărturiseşte mama lui Paul. Părinţii copilului au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a afla unde le este fiul. „Nu ne-am pierdut speranţa. Am fost pe la biserici, am vorbit cu preoţi, chiar şi cu clarvăzători. Ni s-a spus că e mort, undeva, într-o apă, prins sub o piatră în formă de scoică. Nu mai ştim ce să credem. Oricum, nu vom renunţa până nu îl vom găsi. Am fost de multe ori întrebaţi de ce ţinem atât de mult să îl găsim. Ei bine, nu facem asta de nebuni, însă vrem să ştim ce s-a întâmplat cu Paul. Orice părinte cred că ar face aşa în locul nostru„ spune Angela Barna. „Nu vrem nimic de la nimeni, doar să ne găsim copilaşul„ adaugă tatăl lui Paul, Marcel Barna. Omul este sufocat de durere, dar şi de indignare când povesteşte. „Vă spun sincer acum, că oricum nu mai avem nimic de pierdut, tot ce am avut, am pierdut deja, pe fiul nostru. Oare noi, care nu avem vile şi maşini luxoase, nu suntem socotiţi oameni. Cum e posibil ca, atunci când au venit scafandrii din Constanţa, antrenorul a plecat şi nu a vrut să le indice locul înecului. Parcă voia ca Paul să nu fie găsit. Pur şi simplu, nu s-a implicat în niciun fel în căutarea băiatului„. Suferinţă de-o viaţă Familia băiatului a bătut la toate uşile, a făcut greva foamei pentru a-şi scoate copilul din apă şi a-l înmormânta cum se cuvine. Povestea tristă a lui Paul a ajuns la aproape toate forurile supreme ale statului, inclusiv la preşedintele Traian Băsescu. „Am scris la toată lumea despre Paul. Nu vrem altceva decât să-l găsim. Noi continuăm să-l căutăm. Am improvizat nişte greble cu care am căutat mai la fund, am primit şi un sonar de la nişte prieteni de familie. Nu ne lăsăm. Nu putem să ne explicăm ce se întâmplă. Au mai fost cazuri de înec, dar de fiecare dată, cadavrele au ieşit la suprafaţă„ ne spune bunicul băiatului. Omul, de loc din Teliuc, ne povesteşte de un caz petrecut în urmă cu mulţi ani, similar cu cel al nepotului său. „Era un fotbalist. Tot aşa, la vremea respectivă nu era de găsit, dar după trei luni, l-a scos apa la suprafaţă. Numai că, în cazul nostru, au trecut şase luni şi trupul lui Paul nu a apărut„. Nu mai stau „la poveşti” cu noi. Se urcă din nou în bărci şi încep să vâslească din nou până în celălalt capăt al lacului. Mâine, ca în fiecare zi, la ceasurile dimineţii, familia Barna se va trezi, îşi va pregăti sonarul şi vor pleca, din nou, pe lac, cu acelaşi gând în minte „Poate îl vom găsi pe Paul„. Comentarii?

Săptămâna 21 – 27 septembrie 2006, numărul 203