Săptămâna 9 – 15 noiembrie 2006, numărul 210

SOCIAL

Servicii noi pentru „cronicii„ Hunedoarei


Oana Bimbirică


Persoanele bătrâne, sărace şi bolnave din municipiul Hunedoara ar putea beneficia de ajutor medical, dar şi de un acoperiş deasupra capului, prin intermediul unui proiect aprobat de consiliul local. Odată puse în practică planurile municipalităţii, clădirea în care funcţionează, în prezent, secţiile de „Cronici„, „Dermato-Venerice„ şi „Psihiatrie„ din cadrul Spitalului Municipal „Alexandru Simionescu” din Hunedoara va fi transformată într-o modernă unitate medico-socială, a doua din judeţ, după cea deja existentă la Baia de Criş. Pe lângă oferirea unor servicii medicale şi sociale la standarde cerute de lege, prin înfiinţarea acestei unităţi medico-sociale, peste o sută de persoane vârstnice din municipiul Hunedoara, bolnave, lipsite de ajutor şi venituri, vor găsi, aici, un loc în care vor fi băgate în seamă, hrănite, tratate şi cazate, pentru a-şi trăi în linişte anii bătrâneţii.



Ideea înfiinţării acestei unităţi medico-sociale s-a născut în urmă cu aproximativ un an, când administraţia locală hunedoreană a decis să găsească soluţii pentru a ajuta numărul din ce în ce mai mare de persoane, majoritatea vârstnice, care solicită ajutor de specialitate, fie pentru că au venituri foarte mici sau inexistente, nu au rude sau locuinţă, ori suferă de afecţiuni cronice şi necesită o supraveghere permanentă. În anul 2004, o parte dintre aceste probleme au fost rezolvate prin înfiinţarea, cu ajutorul unei finanţări PHARE de circa 120.000 de euro, a unei Agenţii de Servicii Integrate pentru Vârstnici (ASIV). Prin intermediul acesteia, aproximativ 70 de bătrâni din Hunedoara sunt îngrijiţi de circa 17 persoane, în schimbul unei sume modice din pensiile lor. Personalul ASIV este plătit de către primărie, sarcina lui fiind să le facă cumpărături vârstnicilor asistaţi, să le gătească, iar celor care nu beneficiază de apă caldă, le este oferită posibilitatea să facă o baie la sediul agenţiei, unde le pot fi spălate şi hainele. Serviciile oferite de ASIV se adaugă celor ale Căminului de Bătrâni din localitate, însă, capacitatea acestuia este de doar 35 de locuri şi nu poate face faţă, în niciun fel, cererii din ce în ce mai mari venite de la populaţie. „În fiecare an, în medie 60 de persoane din municipiul Hunedoara solicită ajutor din partea noastră, deoarece nu au unde locui, sunt sărace şi bolnave sau nu mai au niciun fel de rude. Nu le putem ajuta pe toate, pentru că nu avem cum, însă ele rămân în baza noastră de date. Nu putem interna în căminul de bătrâni decât cazurile disperate, deoarece capacitatea acestuia este deja depăşită”, a afirmat Sabina Costache, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Hunedoara.

Personal puţin, capacitate depăşită

Secţia de „Cronici” a spitalului din Hunedoara este un alt loc în care disperarea, sărăcia şi boala persoanelor vârstnice şi lipsite de ajutor nu mai are loc. Aceasta şi-a depăşit, de mulţi ani, atributele de unitate spitalicească pentru continuarea pe o perioadă determinată a spitalizării cazurilor acute, ameliorate şi nevindecate din secţiile spitalului, şi funcţionează, prin forţa împrejurărilor, ca un cămin de persoane vârstnice supra-aglomerat. În acest moment, în această secţie sunt internaţi aproape 55 de bolnavi, cazuri sociale, deşi capacitatea acestui departament al spitalului este de doar 50 de locuri. Numărul celor care aşteaptă o internare în acest loc este dublu faţă de cel al paturilor, iar posibilitatea de a ajunge aici este foarte scăzută, având în vedere că locurile la „Cronici” se eliberează, de obicei, pe cale naturală, adică prin decesul bătrânului care şi-a trăit aici, bolnav şi uitat de toată lumea, ultimii ani ai vieţii. Mai mult decât atât, cu toate că normele în vigoare prevăd existenţa unui medic pentru 25 de bolnavi, în această secţie, serviciile medicale sunt asigurate doar de un singur doctor specialist în geriatrie, numărul infirmierelor şi al asistentelor fiind, de asemenea, foarte mic, sub cerinţele legii din acest domeniu. „După ce am analizat situaţia existentă în acest moment, când, din cauza iernii, numărul persoanelor care au nevoie de servicii medico-sociale a crescut îngrijorător, din cauza lipsei unei locuinţe, a apei calde şi a căldurii, am constatat că este neapărată nevoie de înfiinţarea acestei unităţi. Doar astfel am reuşi să creştem gradul de accesibilitate la servicii sociale şi medicale a persoanelor defavorizate”, a mai spus Sabina Costache.

Peste 100 de paturi şi locuri de muncă

Sufletul proiectului de înfiinţare, la Hunedoara, a unităţii medico-sociale este Maria Costa, cea care conduce şi Agenţia pentru Servicii Integrate pentru Vârstnici. Ea este cea care a gândit modul în care trebuie să arate, să fie organizată şi să funcţioneze viitoarea instituţie, care va fi găzduită de clădirea renovată a secţiei de „Cronici”. Camere cu grup sanitar propriu, lift, departamente împărţite pe cele patru etaje ale clădirii, spălătorie, bucătărie, dar mai ales atenţie, asistenţă medicală şi socială pentru pacienţi, acestea ar fi doar câteva dintre ofertele viitoarei unităţi medico-sociale. „Vrem să punem în practică în etape acest proiect, în cazul în care lucrurile vor merge bine şi vom reuşi să facem rost de banii necesari. Dorim ca unitatea să aibă o capacitate de 120 de paturi până în anul 2008, însă primele aproximativ 70 de locuri dorim să le dăm în funcţiune în prima etapă, pe măsură ce vom reabilita clădirea. Având în vedere problemele cu care se confruntă aceşti bolnavi, m-am gândit, ca în cadrul acestei unităţi medico-sociale, să existe secţii speciale pentru bolnavii de cancer, de boli psihice, cardiace, dar şi pentru cazurile sociale”, a afirmat Maria Costa. Aproximativ 20 de miliarde de lei este suma necesară, potrivit studiului de fezabilitate întocmit în acest sens, pentru reabilitarea şi dotarea clădirii actuale, pentru ca aceasta să fie adusă la standardele cerute de lege. Maria Costa speră ca aceşti bani să fie obţinuţi de la Guvern, prin intermediul unor ministere, cum ar fi cel al Muncii şi Solidarităţii Sociale, dar şi al Sănătăţii. În plus, pe lângă aceste servicii, noua unitate medico-socială va oferi aproape o sută de locuri de muncă, pentru îngrijitori, asistente medicale şi medici.

Economie de circa 300 de milioane de lei

Înfiinţarea unităţii medico-sociale, în locaţia aşa numitului „Bloc Cronici”, este acceptată şi de conducerea Spitalului Municipal „Alexandru Simionescu„ din Hunedoara. Directorul unităţii spitaliceşti, Gavril Bende, a afirmat că, până la sfârşitul acestui an, va dezafecta clădirea în cauză, iar cele trei secţii care mai funcţionează, în prezent, în acest bloc, vor fi mutate în spital. „Avem spaţiu suficient, pentru că am făcut reduceri de paturi şi pot muta secţiile de cronici, dermatologie şi psihiatrie în clădirea mare a spitalului. Eu îmi doresc să tai cât mai repede curentul şi căldura în acel spaţiu, pentru că astfel voi face o economie de aproximativ 300 de milioane de lei lunar. Tot personalul, împreună cu pacienţii, vor fi mutaţi, în alte locuri din spital”, a declarat Bende. Acesta mai spune că o parte dintre spaţiile în care vor funcţiona de acum înainte secţiile din „Blocul Cronici” mai trebuie renovate, însă, spitalul nu deţine, deocamdată, toate fondurile necesare acestei acţiuni.

Banii vin din mai multe părţi

Sursele de finanţare pentru funcţionarea unei unităţi medico-sociale se constituie din: venituri proprii realizate pe bază de contracte încheiate cu CJAS pentru decontarea cheltuielilor cu medicamente, materiale sanitare şi de personal medico-sanitar, contribuţii personale ale beneficiarilor, stabilite pe baza hotărârii consiliului local, subvenţii de la legislativul local, pentru cheltuieli curente şi de capital (întreţinere, hrană, gospodărire, cheltuieli de personal, altul decât cel medico-sanitar, reparaţii, consolidări, dotări independente), finanţare de la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Familiei, pentru cheltuielile privind reparaţia şi amenajarea clădirilor în care va funcţiona această instituţie, donaţii, sponsorizări şi alte venituri, potrivit legii.



Săptămâna 9 – 15 noiembrie 2006, numărul 210