Săptămâna 8 – 14 februarie 2007, numărul 222
|
REALITATEA HUNEDOREANĂ
Ramona Ştefan
„European”, cu ţundra în spinare
Şuba groasă îi atârnă pe umeri, iar cizmele din gumă i se afundă până la gleznă în ţărâna îmbibată cu apă. Baciul are faţa rotundă, privirea senină şi un clop pe cap. De aici, aproape de mioarele aflate laolaltă, se văd şi dealurile. La primăvară vor fi înverzite, iar animalele fericite. Ciobanul se va pregăti să le urce, din nou, pe creste, aşa cum face în fiecare an şi cum au făcut şi strămoşii lui. Totul e în ordine. Un singur lucru îl tulbură. A auzit că „Europa„ aduce reguli noi. Îi e frică de faptul că totul se va schimba şi asta „nu-i a bine„. 
Schimbările irită În cele din urmă, ne împrietenim. Povestim despre mioare, oierit şi veştile rele care au început să cadă peste pajiştile cu turme de oi şi aflăm nemulţumirea. „Europa” a venit cu reguli noi pentru „micii producători”, aşa cum li se spune ţăranilor care vând lapte şi brânză şi are ac şi de cojocul ciobanilor, pe care nu îi mai lasă să-şi ducă oile la păscut orişicum, ci numai dacă respectă anumite reguli pentru siguranţa animalelor. Altminteri li se ia şi pielea. „Io nu ştiu ce să vă spui şi nici nu mi-s pregătit. Atâta că ăştia nu vor decât să ne distrugă, cu regulile lor. Când se schimbă una, când alta. Uite, aşa peste noapte, şi toate-s în defavoarea noastră. Nu ştiu ce-o să se rezolve ori ce-o să se aleagă. Acuma, noi ştim cam care-i treaba, că ne uităm şi noi la televizor. Ba că ne lasă să vindem brânza, ba că nu ne lasă”, spune Ilie Mihăilă, supărat. Omul nu poate şi nici nu vrea să înţeleagă sistemul. „Io nu ştiu, că am mai văzut şi auzit şi noi că în alte ţări ale UE îi lasă pe ciobani să-şi facă treaba în voie, numa pe noi vor să ne distrugă. Asta vor să facă”, zice omul, în timp ce îşi aranjează atent căciula care îi acoperă fruntea. 
La saivan Nu foarte departe de casa ciobanului, saivanul se întinde în lung şi în lat pe pajiştea gălbenie. Înăuntru, oile. În drum, omul ne vorbeşte despre cum era odată oieritul, despre urcatul mioarelor la munte. „Io acum nu le mut. Le las aicea să pască. Îs unii care le mai duc. Pe-acolo, pe la Boşorog (n.r. Boşorod), prin partea aia. Acolo, mai îs veniţi ciobani de la Şugaş, de unde-s io. Dapăi, cu regulile astea o fi mai greu. Că am auzit io ceva. Că trebe să le urci cu camionul. Apăi, cum le-or urca cu maşina? Or creşte cheltuielile care şi-aşa îs mari. Că io, anul trecut, 20 de milioane am băgat în ele că mi s-or îmbolnăvit. Da, astea îs regulile şi dacă te-o prins că nu le-ai respectat, te-alegi cu o amendă zdravănă. Oricum, acolo e mai bine, sus, la munte. Şi mai frumos. Acolo e tot ce trebe pentru oi, aer curat, apă”, spune badea Ilie. Cu pălăria îndesată pe cap, stă în mijlocul saivanului, între mioare. Oile, una şi una, se adună laolaltă la chemarea baciului. „Îi greu tare, că noi acuma, practic, cinci luni, cât îi iarnă, numa băgăm bani în ele. Plus, că-ţi trebe şi om să stea cu ele. D-apoi, nu stă orişine şi la ală care stă trebe să-i dai bani mulţi, câte şepte, opt milioane, cam aşa, şi masă, şi pat. Io înţeleg şi sunt de acord domnle, cu igiena, da nici chiar aşa. Bineînţeles, ştim că brânza noastră nu este preparată conform normelor UE, da şi noi o facem în igienă. No, haideţi să vă arăt unde am făcut noi brânza„, zice badea Ilie şi deschide uşa unei încăperi, micuţă, cu pereţi „tapetaţi„ cu faianţă. „Am şi io toate condiţiile. Acum nu o mai fac aicea, ci dincolo, în casă. De ce să nu mă mai lase să vând brânză?!„. Tilică, dulău de turmă mare Podeaua micuţei odăi este acoperită aproape în întregime cu piei de oaie. Şi afacerea cu lâna de oaie a pălit. Lâna produsă de oi, acum, este considerată de calitate inferioară. „Nu mai merje nici cu lâna. Uite, câte am pierdut. Astea-s pieile de la oile ce mi-or murit. Am vrut să le vând şi ştii cât o vrut să-mi dea pe ea? Trizăci de mii. D-apoi, aşa am zis că mai bine le-oi arunca pă Mureş şi de pomană nu le-oi da că noi muncim să le creştem. Când îi anotimpul cald, ne trezim pe la vreo tri, patru şi de la ora aia începem să muncim. Ce să-i faci, dacă asta-i meseria„, spune Ilie Mihăilă. „Lasă măi, mieluţu la oaie„, strigă autoritar către păstorul cu zâmbetul lipit de obraji. „Lasă-l, măi. Uite, acu mi-o fătat o oaie„, mai zice bărbatul, arătând cu mâna spre mioară. În timp ce oile rod iarba umedă, câinii, paznici la mioare, ocupă poziţii strategice în împrejurimi. Dulăii, trei la număr, sunt tot ai lui Ilie. „Ăsta-i Pintea, încă e pui, da o creşte el mare„, spune ciobanul, arătând spre o mogâldeaţă de blană cenuşie, căreia abia i se văd urechile atunci când aleargă prin iarbă. Câine bun şi viteaz, de turmă mare, este Tilică, un ciobănesc cu blană lăţoasă şi albă de a-i zice că-i făcută din spuma laptelui. Badea Ilie îl cheamă pe Tilică, iar dulăul cel mare, mândria lui, se aşează cuminte pe iarbă, la picioarele lui. „No, ăsta-i Tilică, aşa îl cheamă. Şi mai am unul, e în partea cealaltă„, spune Ilie Mihăilă, arătând spre saivan. „Uite, aşa e cu oile astea„, adaugă bărbatul. Demoralizat Ilie Mihăilă se gândeşte să renunţe la oierit după ce o viaţă întreagă a muncit la îngrijitul oilor. „Să ştii, că m-am gândit să le dau şi gata. Păi, cu atâtea reguli care mai de care nu oi mai răzbii. O fost unu, de colo, din spatele dealului, care o avut tăt aşa, vo câteva sute şi le-o dat cu două milioane de lei bucata. Le-o dat că n-o mai răzbit sau s-o fi speriat, nu ştiu. D-apoi, foarte puţin o luat pă ele, măcar tri ori patru milioane de ar fi primit. Io am zis că le dau. Oi lua pe ele vun miliard şi cât trăiesc? Păi, dacă îi bag la bancă, crezi că poci trăi de pe dobândă? Io nu cred, ş-apoi, atunci, ce-om face„, se întreabă gânditor ciobanul. Plecăm de la stână. La şuieratul ciobanului, turma se pune în mişcare. Lăsăm în urmă pajiştea, mioarele, pe dulăul Tilică şi pe bacii sufocaţi deja de „Europa„. Nimeni nu le-a spus ce-o să fie şi se cam tem. Până atunci, vor continua să facă brânza aşa cum ştiu ei, la stâni, acolo sus, în munţi. Ciobani cu hartă Pesimismul ciobanilor faţă de normele transmise de la Bruxelles pare a fi îndreptăţit. Potrivit unui ordin emis de Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), ciobanilor le-a fost interzis să-şi vândă brânza în afara localităţii de origine. Iniţial, măsura trebuia să intre în vigoare din 18 ianuarie 2007, dar s-a dat o derogare pentru şase luni, timp în care mai au voie să vândă fără restricţii. O altă restricţie impusă purtărorilor de toiag şi şubă a venit săptămâna trecută, când preşedintele ANSVSA, Marian Avram, a declarat că ciobanii vor mai putea să-şi ducă animalele la păscut doar cu aprobarea autorităţilor sanitar - veterinare, pe care trebuie să le anunţe cu privire la traseul pe care vor să-l parcurgă. Tot el a spus că, transhumanţa, tradiţie strămoşească la români, este ilegală întrucât încalcă reglementările europene. În plus, oile trec pe drumuri naţionale şi încalcă proprietăţi. Astfel, transhumanţa a fost declarată ilegală de la 1 ianuarie a.c., singura modalitate prin care oile îşi pot urma traseul fiind obţinerea de către cioban a unei aprobări, emisă de autorităţile sanitar - veterinare. Chiar dacă ciobanul obţine toate aprobările legale, dacă traseul oilor este mai lung de două zile, în mod obligatoriu, animalele trebuie cazate la ferme autorizate. Totodată, vehiculul cu care sunt transportate trebuie să fie dotat cu sistem de adăpare permanentă. Conform ANSVSA, amenzile pentru transportul ilegal al animalelor sunt cuprinse între 1.000 şi 3.000 lei. |
Săptămâna 8 – 14 februarie 2007, numărul 222