Săptămâna 26 aprilie – 2 mai 2007, numărul 233

SPECIAL

Ce-a MAI rămas din satul meu?!




După aproape două decenii de strategii rurale şi pariuri cu agricultura puse de ministeriabili ba la un şpriţ în vreun bar cu aer condiţionat, ba în vreun talkshow dintr-o televiziune din Capitală, satul românesc este acelaşi. Imaginea stagnării dezvoltării rurale este foarte clară în judeţul Hunedoara. În ultimii ani, REPLICA a făcut numeroase incursiuni în satele judeţului, iar constatările au fost de fiecare dată aceleaşi: la sat mai stau permanent aproape numai bătrânii. Unii dintre ei se luptă cu aceleaşi neajunsuri, de la pâinea înflorită, cumpărată cu două săptămâni în urmă şi drumul noroios până la lipsa petrolului de lampă, căci de energie electrică în casele lor a fost vorba de mai multe ori, dar n-a făcut nimeni nimic. Bătrânii din sate, mai ales din cele de munte, îl regretă pe Ceauşescu: pe-atunci câte-un doctor îi mai vizita măcar o dată pe săptămână. Acum mulţi dintre ei „se scoboară la oraş” numai atunci când boala-i necăjeşte rău de tot. Şi atunci trebuie să-şi planifice cu grijă totul: să-şi găsească o maşină cu care să ajungă la oraş, să lase cuiva în grijă animalele din gospodărie, apoi să-şi găsească o modalitate de a ajunge înapoi, acasă.

Exemplele care dor

Ciprian Iancu
După Revoluţie, ţăranii din satele în care colectivizarea nu apucase să ajungă au răsuflat uşuraţi. La fel au făcut şi cei pândiţi de pericolul urbanizării (în mai multe locaţii, Ceauşescu dorea să adune locuitorii câtorva sate şi să întemeieze mici oraşe în vârf de munte). La începutul anilor ´90, emisiunea cu profil agrar de la televiziunea naţională, care pe vremuri raporta producţii record la hectar, îşi schimbase discursul şi trecuse brusc la tema soluţiilor de supravieţuire pentru satul românesc. Dacă înainte de ´89 exodul era forţat de industrializare, după acest an fenomenul a continuat în satele hunedorene din cauza izolării lor. În special tinerii au plecat, iar satul a rămas pentru ei cel mult destinaţie de week-end, dacă nu cumva doar o amintire din copilărie.

„Pădurenimea” aproape pustie

Ţinutul Pădurenilor este considerat de etnologi şi istorici o zonă aparte, extrem de rezistentă la orice fel de influenţe. Teorii istorice spun că strămoşii localnicilor de aici s-au retras din bazinul Hunedoarei sau Ţara Haţegului în Munţii Poiana Ruscă pentru a se pune la adăpost de invaziile migratorilor. Abia prin secolul al XVlll-lea apar în număr mare „străinii”, majoritatea iobagi aduşi la exploatările forestiere sau cele de minereu de fier pe vremea dominaţiei austriece. Au fost asimilaţi extrem de repede de pădureni. Nu le-a mers rău până prin anii ´80. Minele de fier „duduiau”, iar fiecare comună se dezvolta: avea dispensar medical, magazine, mai multe şcoli, unele chiar şi licee (exemplu - comuna Ghelari), iar în centrele de comună existau până şi cinematografe improvizate în câte-o sală de şcoală sau de cămin cultural, dotate cu un panou alb, un aparat de proiecţie şi-atât. Tranziţia a început să se simtă însă prima oară la sat, chiar în „Pădurenime”: doctorul nemulţumit de condiţii şi bani n-a mai venit; poştaşul a fost trecut la jumătate de normă pentru că nu prea mai avea corespondenţă de dus; dascălul a plecat şi el - nu au mai apărut copii la şcoală. Până şi preotul pare că a abandonat satul din Ţinutul Pădurenilor, biserica fiind folosită din an în Paşte.

Sechestraţi între nămeţi

Dacă ajungi iarna în localitatea Sohodol din comuna Lelese găseşti un sat pe jumătate pustiu. Zăpada stă intactă pe trepţile caselor, iar cele câteva bătrâne care s-au încăpăţânat să rămână aici te privesc aproape ca pe un extraterestru. Echipa REPLICA a ajuns aici într-o zi de februarie, iar prima exclamaţie a unei băbuţe a fost: „Oooo, copiii mei, sunteţi primii oameni străini pă care-i văd în sat de o vreme-ncoace. N-am mai văzut picior de străin p-aici de vreo patru luni”. Astfel de mărturisiri i s-ar părea normale doar unui explorator al Amazoniei, sau unui alpinist care vrea să cucerească Himalaya. „Sunt bătrână şi nu mai vine nimeni să mă vadă. Aşa-s mai toţi oamenii din sat. Suntem bătrâni şi copiii noşci s-or tras la oraş, ori în alte sate, une i-o dus viaţa, une trăiesc mai uşor. Îmi vine să plâng când m-aduc aminte cum era când eram io tânără. Erau ospeţe, câte patru după fiecare post de Crăciun. Era plin de copii, de oameni în putere. Acu tră să ne descurcăm sânguri. Tră să mai punem sânguri un cartof în pământ ca s-avem din ce să trăim, că pensia de agricultor abia ne-ajunge de pită, zahăr şi ulei” - este o altă declaraţie - şablon pentru bătrânii din sătucurile Ţinutului Pădurenilor. Pentru localnicii din Vadu Dobrii şocul schimbării a fost şi mai mare. Până-n urmă cu doi ani ei au fost legaţi de restul lumii prin simpla existenţă a unităţii militare de aici. Unitatea s-a desfiinţat şi aşa s-a dus şi legătura cu Hunedoara, cel mai apropiat oraş, situat la aproape 50 de kilometri distanţă. Exploatarea de fier de la poalele muntelui s-a închis şi ea cu ani buni înainte. Drumul până în Vadu Dobrii, iarna, este imposibil de învins. Deseori pe drum se formează poduri de gheaţă lungi de sute de metri, care te obligă să parcurgi pe jos vreo 6-7 kilometri. Satul care apare însă cel mai des pe lista localităţilor izolate de nămeţi este Feregi, din comuna Cerbăl. Aici iarna pare că durează cinci luni pe an. Direcţia de Drumuri Judeţene duce în zonă utilaje de deszăpezire prin noiembrie şi le readuce „la bază” abia la sfârşit de martie.



Moşul şi electrificarea

Ioan Clej, în vârstă de 75 de ani, locuieşte pe o vale a satului Ribicioara (comuna Ribiţa, în Apuseni, la Nord de Brad) la un kilometru distanţă de centrul localităţii. Aici s-a născut şi aici se pare că vrea să părăsească această lume. Casa lui este pe modelul celor care se ridicau cu 300 de ani în urmă. Pământul bătătorit joacă rol de pardoseală, pereţii din bârne de lemn lipite cu argilă asigură o căldură destul de bună înăuntru. Acoperişul casei este cu ţiglă, iar cel al acareturilor e din paie. Toată gospodăria pare desprinsă dintr-o serie de ilustraţii ale unei cărţi de poveşti. Un stâlp al unei linii de înaltă tensiune strică decorul. Cu toate că linia a fost pusă cu 20 de ani în urmă, pentru Ioan Clej şi celelalte opt case de pe aceeaşi vale nu s-au găsit bani pentru un transformator şi câteva racorduri. Când este întrebat cum de nu are curent în casă, când linia trece chiar prin curtea lui, bătrânul are chiar puterea să râdă: „Or zâs că nu-i rentabil să ne bage şî nouă corent. Mâncare face nevastă-mea şi de două ori pă zi. Dacă n-avem frigider, nu putem ţine mâncare multă că să strâcă. Acuma-s bătrân, ce să mai fac?! Mă bucur cât mai pot citi un ziar vechi la lumina lămpii. Numa-i rău că nici petrol de lampă nu mai găsăşti în zâua de az´ ”. Ion Clej a auzit de pe la vecinul său care are un radio cu baterii că primul ministru a dat ordin ca toate satele din ţară să fie electrificate, dar, mai ales la vârsta lui, nu mai crede orice: „Cum o zâs şî Moş Ion Roată: de la vorbă pân la faptă-i mult!”

S-a stins vulcanul aurului

Săcărâmbul stă şi acum ascuns în ceea ce pare un crater vulcanic. Liniştea locului îţi inhibă orice imagine a forfotei care era aici cu o sută de ani în urmă. Cantităţile mari de aur care se scoteau de la Săcărâmb l-au făcut să fie considerat un adevărat oraş la începutul veacului trecut, la acea vreme cu o populaţie de două ori mai mare decât cea a Devei. Aurul s-a cam terminat. Oamenii, câţiva dintre ei, au rămas şi, de pe urma muncii lor şi a bogăţiei locului, s-au ales cu un drum asfaltat, care le-a adus, în ultimii ani, câţiva „consăteni” de vază care şi-au ridicat aici case de vacanţă, cum ar fi preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Moloţ, şi vicepreşedintele aceleiaşi instituţii, Petru Mărginean. Săcărâmb a devenit din locul în care periodic oferea reprezentaţii Opera din Viena, locul în care terenul pentru o casă de vacanţă este la fel de scump precum cel de la marginea Devei, de la 10 euro pe metrul pătrat în sus.

Satul care refuză să moară

Unul dintre puţinele sate de munte în care se mai înregistrează o tresărire de revenire la viaţă este Ghelariul. După închiderea minei, în toamna lui 2004, mai toată lumea îi punea deja cruce, date fiind experienţele din alte zone ale judeţului ce au urmat falimentului în care a intrat mineritul. În ultimii doi ani însă, la Ghelari s-a înregistrat un adevărat salt demografic, de la 2.400 la 2.700 de locuitori. Hunedorenii cu venituri mici s-au retras aici pentru că viaţa este mai uşoară. Curent electric este, problema apei e aproape rezolvată, iar până la Hunedoara, cu maşina, faci 25 de minute, chiar mai puţin, atunci când vrei să faci cumpărături mai multe. De la 40 - 50 de milioane, preţurile caselor au sărit la 400-500 de milioane de lei vechi. „Piaţa” imobiliară în Ghelari este deocamdată blocată, proprietarii puţinelor case rămase disponibile aşteptând un nou „salt” al valorilor de vânzare.

Între statistici Şi realitate

Monalise Hihn
Mai puţin de un sfert din populaţia judeţului locuieşte, la ora actuală, în mediul rural. Conjudeţenii noştri din mediul rural trăiesc în condiţii mult mai precare decât sătenii din majoritatea statelor din UE: doar o treime dintre locuinţe au apă şi baie (toalete şi căzi) în casă, iar un procent de trei la sută dintre gospodării beneficiază de termoficare sau centrală termică. În mediul rural există în jur de 49.000 de gospodării, din care 75 la sută sunt locuinţe permanente, celelalte fiind sezoniere. Peste 96 la sută din aceste gospodării situate în mediul rural sunt proprietate privată.

Dacă în 1930, în judeţul Hunedoara, două treimi din populaţie trăia la ţară, 77 de ani mai târziu doar un sfert dintre locuitori au ales să stea în mediul rural. Efectele industrializării masive din judeţ din anii ´50 - ´60 au făcut ca încet - încet la ţară să locuiască în proporţie de 70 - 80 la sută persoane trecute de 50 de ani. Pe de altă parte, în cele 55 de comune existente în judeţ sunt peste 200 de unităţi teritorial -administrative care au sub o sută de locuitori, iar în patru dintre ele nu mai stă nimeni de multă vreme.

Spaţiu excedentar

În mediul rural locuiesc aproximativ 116.000 de persoane, adică circa 23 la sută din populaţia judeţului, iar locuinţele permanente (adică gospodăriile în care există cel puţin o persoană ce stă tot timpul acolo) sunt în jur de 39.500, astfel că o gospodărie de la ţară este formată din circa trei membri. Pe de altă parte, unui locuitor din mediul rural îi revin aproximativ 16 metri pătraţi de spaţiu de locuit, cu unul mai mult decât în mediul urban din judeţ şi cu patru în plus faţă de media pe ţară.

Condiţii precare

Dacă în privinţa spaţiului de locuit hunedorenii de la ţară nu se pot plânge, în schimb situaţia se schimbă când vine vorba despre condiţiile de trai. Practic, mulţi dintre săteni trăiesc în case care nu au minimul necesar unei vieţi precum a persoanelor din mediul rural din celelalte ţări ale Uniunii Europene. Astfel, conform datelor ultimului recensământ, doar o casă din trei are apă curentă. Toaleta în casă şi cada sau duşul propriu există doar în circa 30 la sută din casele de la ţară. Nici la capitolul canalizare gospodăriile din satele hunedorene nu stau mai bine şi în acest caz procentul de case racordate la sistem sau cu sistem propriu nu depăşeşte o treime. Pe de altă parte, ţăranii din judeţ preferă sobele în locul centralelor termice sau a termoficării: doar un procent de trei la sută din numărul locuinţelor existente în mediul rural având astfel de dotări. De asemenea, un sfert dintre case nu au bucătăria situată în locuinţă.

Fără curent în casă

Singurul lucru care îi apropie pe sătenii din judeţul Hunedoara de normele UE este electrificarea în proporţie de peste 98 la sută a locuinţelor. În judeţ mai există 351 de gospodării care nu au curent în case. La această oră, nu sunt electrificate un număr de zece aşezări, care cuprind 155 de gospodării. De asemenea, 196 de locuinţe din 22 de localităţi parţial electrificate nu sunt racordate la reţeaua de energie electrică. Localităţile neelectrificate sunt situate în zone greu accesibile, de munte. În plus, între gospodăriile locuite sunt distanţe foarte mari, iar costurile pentru introducerea curentului electric sunt enorme. Pe de altă parte, în repetate rânduri premierul Călin Popescu - Tăriceanu a anunţat că toate aceste gospodării vor avea în scurt timp curent electric, pentru că Guvernul României va aloca fonduri de la buget în acest scop: „Nu este normal ca în secolul al XXI-lea să existe încă locuinţe neelectrificate. Ce vor spune cei din Uniunea Europeană dacă vor vedea astfel de case?!”. De atunci au trecut aproape doi ani. Conform Legii Energiei, electrificarea localităţilor se realizează cu fonduri din bugetele locale, din bugetul de stat sau din alte fonduri legal constituite.

Mai greu cu asistenţa medicală

Cinci comune din judeţul Hunedoara nu au încă medic de familie. Este vorba despre Cerbăl, Lelese, Bătrâna, Bunila şi Băniţa. Directorul executiv al Autorităţii pentru Sănătate Publică Hunedoara, Dan Magheru, spune că medicii de familie nu vor să meargă în aceste comune din cauza condiţiilor: „Sunt zone mai izolate şi, probabil, acolo există un număr mic de pacienţi. Oricum, în ultima vreme am reuşit să găsim medici de familie pentru două comune, respectiv Bulzeşti şi Blăjeni. Să sperăm că vom găsi soluţii şi pentru celelalte cinci. De altfel, medicii primesc tot soiul de sporuri dacă aleg zonele rurale, dar e posibil ca ei să nu dorească să profeseze în zone izolate”. Pe de altă parte, recent, un echipaj SMURD s-a deplasat în comuna Bătrâna, unde a acordat asistenţă medicală sătenilor, care au declarat că niciun medic nu a mai trecut pe la ei de circa 50 de ani. Situaţia este mai proastă când vine vorba despre serviciile stomatologice. Medicii stomatologi nu se înghesuie să îşi ofere serviciile locuitorilor din mediul rural. Dan Magheru spune că jumătate dintre comunele hunedorene nu au un astfel de medic: „Cei mai mulţi preferă să lucreze în oraşe, unde câştigă mai mulţi bani”.

„Locuinţă de vară”

În mediul rural din judeţ există şi aproximativ zece mii de locuinţe sezoniere. Acestea au fost fie moştenite, fie cumpărate de persoane care se retrag o parte din an la ţară. Totuşi, viaţa la ţară nu pare să îi atragă nici măcar pe cei care au venituri mici şi trăiesc în oraşe, mai ales la periferii, în locuinţe insalubre. În plus, nici pensionarii nu sunt prea încântaţi să se mute la ţară, deşi preţurile sunt suficient de mici. De altfel, în Ţinutul Pădurenilor există locuinţe care pot fi achiziţionate cu până la 25.000 de lei. Pe de altă parte, oamenii reclamă şi lipsa mijloacelor de transport către localităţile rurale şi drumurile proaste. Totuşi, aceste probleme nu sunt întâlnite în comunele care sunt aşezate pe traseul celor şapte drumuri naţionale care străbat judeţul Hunedoara sau a unor drumuri judeţene. Neajunsurile apar în zonele greu accesibile. În plus, în judeţ există circa 1.600 de kilometri drumuri comunale. Lipsa banilor la bugetele locale face practic imposibilă reabilitarea lor, iar banii de la Consiliul Judeţean nu au fost niciodată suficienţi pentru repararea arterelor circulate şi situate în zonele urbane.

Localităţi total neelectrificate Număr de gospodării Faţa Roşie (Bătrâna) 15 Piatra (Bătrâna) 18 Răchitaua (Bătrâna) 12 Preoteşti, Ursici (Boşorod) 14 Zona centrală, Ursici 14 Mesteacăn, Ursici 15 Măgureni (Beriu) 6 Dragu Brad (Blăjeni) 9 Ticera, Bulzeştii de Sus 8 Bocşa Mare (Certeju de Sus) 25 Ribicioara (Ribiţa) 5 Dumeşti (Vorţa) 14

Agricultură cu bătrâni

Monalise Hihn
Forţa de muncă din satele hunedorene este îmbătrânită. Consilierul superior în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Hunedoara, Ion Simion, declară că aceasta este o problemă cu care se confruntă întreaga Europă: „Din păcate, tinerii au plecat spre oraş, iar forţa de muncă de la sate este îmbătrânită. Se caută soluţii pentru rezolvarea acestei situaţii. Există chiar posibilitatea ca persoanele până în 40 de ani să primească până la 40.000 de euro dacă se stabilesc la ţară şi desfăşoară activităţi agricole. Aş propune ca tinerii să beneficieze de împrumuturi cu dobândă cât mai mică, pentru cumpărarea de terenuri agricole”. Pe de altă parte, în mai bine de jumătate dintre gospodăriile din mediul rural se practică agricultura de subzistenţă. Practic, cei mai mulţi locuitori ai satelor hunedorene sunt pensionari din agricultură, care au pensii mici şi posibilităţi reduse pentru practicarea unei agriculturi moderne.



Bani frumoşi

Din 2005 şi până în prezent, în judeţul Hunedoara au fost atrase 65 de milioane de euro din fonduri europene prin 82 de proiecte pentru dezvoltarea agriculturii. „Hunedoara ocupă locul al doilea în cadrul Regiunii V Vest în ceea ce priveşte sumele atrase în judeţ. În prezent, încă 40 de proiecte sunt depuse la bănci de către agricultori pentru obţinerea de împrumuturi necesare pentru cofinanţarea proiectelor. De asemenea, peste 150 de proiecte sunt deja scrise şi aşteaptă să beneficieze de fonduri structurale şi de coeziune. Cred că este un bun început pentru agricultura hunedoreană. Sigur, problema cea mai mare o reprezintă fărâmiţarea terenurilor, care face mai complicată şi accesarea de fonduri europene. Atât timp cât în România, la o mie de case există 900 de exploataţii agricole, nu putem vorbi despre o agricultură precum cea din Uniunea Europeană, unde la o mie de case există zece exploataţii agricole”, spune Ion Simion. Acesta adaugă că în judeţ există rezultate foarte bune mai ales în domeniul zootehniei: „Există ferme de vaci în zonele Orăştie, Brad şi Haţeg care sunt cu mult peste standardele europene şi au cel puţin o sută de capete. Judeţul Hunedoara este unul în care cel mai bine se poate dezvolta zootehnia, de aceea este foarte important ca agricultorii să acceseze fonduri pentru această ramură agricolă”, adaugă Simion.





Săptămâna 26 aprilie – 2 mai 2007, numărul 233