Săptămâna 24 – 30 mai 2007, numărul 237
|
REPORTAJ
Maghiarii înnobilează Cetatea DeveiLaura Oană
Cetatea Devei este singura din ţară încununată cu... lauri. Participanţii la prima ediţie a Festivalului Internaţional Diva Deva pentru dialog intercultural au sădit în incinta monumentului un mic lăstar de laur, „planta zeilor”, ca semn de recunoaştere a frumuseţii şi importanţei Cetăţii Deva atât pentru români, cât şi pentru maghiari.
Laurul a fost adus special de la Cluj, ”aclimatizat în portbagaj”, după cum glumesc iniţiatorii proiectului. Lectorul universitar clujean Francois Breda, unul dintre participanţii la festival, l-a cumpărat special în speranţa că simbolul victoriei şi al gloriei va prinde rădăcini trainice ”deasupra Devei”. Pentru că plantarea micuţului lăstar s-a făcut la nicio oră de la lansarea cărţii sale, Francois Breda a botezat laurul ”Diva Deva”, mai ales că volumul spune povestea construirii Cetăţii Deva, aşa cum este ea păstrată în vechile balade maghiare. La sfatul angajaţilor primăriei, arbustul este plantat în apropierea telecabinei: ”Aşa puteam avea grijă de el şi îl vom uda în fiecare zi. I-am sfătuit să îl planteze sub ziduri, lângă afişul cu vipere, fiindcă acolo, planta nu riscă să fie strivită de picioarele turiştilor. O să-i facem şi un mic gărduleţ”, promite inspectorul Marius Tămaş. Organizatorilor festivalului le-a venit ideea plantării laurului după ce au vizitat, la Paris, Parcul Shakespeare, unde există toate plantele pomenite de celebrul scriitor în piesele sale,aşa că acolo poţi găsi parcela ”Hamlet” sau poţi admira florile din ”Macbeth”. „Manole” al ungurilor a zidit Cetatea Devei În jurul Cetăţii Devei, de-a lungul secolelor, s-au înfiripat mai multe legende. Chiar numele oraşului s-ar traduce în slavă ca ”fecioară”. Una dintre legende spune că zidurile cetăţii sunt înălţate de nişte zâne cu părul de aur, fetele unor uriaşi. Cetatea Devei, cetatea Uroi şi cetatea Colţ ar fi fost legate de un pod de aur. În altă legendă, cetatea este opera unor pitici harnici care locuiau pe alte meleaguri, dar din şapte în şapte ani se întorceau să vadă dacă zidurile mai dăinuie. În lipsa lor, cetatea a fost ocupată de un balaur cu şapte capete pe care piticii l-au putut alunga doar cu ajutorul unui voinic. A treia legendă, însă, pune zidirea cetăţii în seama a 12 meşteri. Este de fapt, varianta maghiară a baladei Meşterului Manole, numai că meşterul maghiar se numeşte ”Kelemen” iar soţia jertifită în cetate nu are nume. Este una dintre legendele de bază ale mitologiei maghiare, un text arhicunoscut, care se învaţă la şcolile din Ungaria, încă din clasa a cincea. Potrivit baladei, zidurile înălţate pe dealul Cetăţii Deva de 12 meşteri peste zi se surpau peste noapte şi, disperaţi, meşterii ajung la concluzia că este nevoie de un sacrifiu pentru ca pietrele să rămână în zid. Ei au decis ca prima soţie ajunsă pe vârful dealului să fie sacrificată. Nu zidită de vie ca Ana lui Manole, ci arsă. Cenuşa ei este amestecată cu ţărână şi apă, iar cu pasta respectivă se obţine liantul necesar zidirii pietrelor. Prin urmare, Cetatea Devei este pentru maghiari ceea ce Curtea de Argeş reprezintă pentru români. Cetatea Şi povestea mortarului Aceasta este, de altfel, şi tema volumului Diva Deva, lansat în cadrul festivalului cu acelaşi nume. Autorul, Francois Breda, s-a născut la Deva, dar a părăsit oraşul în anul 1975 pentru a pleca la Cluj. În 1984, a fugit în Franţa, de unde s-a ”repatriat” după Revoluţie. Acum, este lector universitar la Facultatea de Teatru şi Televiziune din Cluj-Napoca unde predă istoria teatrului universal. El crede că în spatele mitului construirii Cetăţii Deva de către meşterii conduşi de Kelemen se află încriptată povestea descoperirii mortarului, material numit în vechime ”ciment roman”, un liant de zidărie a cărui reţetă, odată aflată, era ţinută în secret de meşterii vremii. ”De fapt, chiar cuvântul mortar vine de la mort”, explică universitarul clujean care, fără a pretinde că face o reconstituire arheologică, crede că exact aşa s-a descoperit acest material de oamenii primitivi: ”Cetatea este, de fapt, un con vulcanic... iar oamenii din epoca de piatră preferau asemenea locaţii pentru aşezări. Poate că, într-o zi, unul dintre ei a descoperit că osemintele arse amestecate cu lavă şi stinse de apa ploilor se întăresc. Aşa cred eu că s-a născut mortarul. Balada Meşterului Kelemen este un mit al descoperirii arhitecturii”. 
Cartea lui ”homo vulcanicus” În opinia autorului, volumul ”Diva Deva” tratează epoca omului care iese din epoca de piatră şi învaţă să folosească focul în prelucrarea metalelor, un om pe care Francois Breda îl numeşte ”homo vulcanicus”. În sprijinul teoriei sale, universitarul traduce două versuri din balada maghiară: ”Primesc leafă dacă reuşesc/ Juma de kintal de argint, juma de kintal de aur”.
Mortarul realizat în 2007 din ciment, var, nisip şi apă trebuie să se fi realizat mai demult din: ”calciu organic, nisip vulcanic şi apă. Am aflat că organismul conţine 35 de kilograme de calciu organic. În epoca pietrei, gropile erau însă comune aşa că meşterii ar fi avut material...”, explică Breda care crede că varianta românească, Balada Meşterului Manole, ar încripta povestea descoperirii betonului armat, mai ales că Ana a fost zidită: ”cuvântul «man» în limbajul mineresc german înseamnă bară de cupru, în timp ce Kelemen desemnează o pantă, o linie care urcă”. Francois Breda spune că, în mitologia maghiară, vulcanii sunt de fapt văzuţi ca nişte zâne, iar versurile baladelor pomenesc şi ”vulcanii” din Simeria (Uroi), Călan şi Hunedoara.
Cu frunzele dafinului se încununau odinioară eroii, poeţii şi oratorii, iar sensul simbolic al cuvântului are înţelesul de glorie, victorie. O mulţime de expresii s-au format: A culege lauri = a avea succese, a deveni celebru ; a se culca pe lauri = a se mulţumi cu succesele obţinute. În trecut, oamenilor iluştri li se oferea în semn de înaltă preţuire o cunună de lauri.
|
Săptămâna 24 – 30 mai 2007, numărul 237