Săptămâna 24 – 30 mai 2007, numărul 237
|
SPORT
„Sunt mulţumit de ce am realizat până acum”
Ion Bădin Nicolae Forminte se află în gimnastică din 1990. A lucrat în diverse colective, inclusiv în cel condus de Octavian Belu, cel mai titrat antenor din gimnastica artistică feminină mondială. După plecarea acestuia împreună cu Mariana Bitang de la lotul olimpic, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, Adrian Stoica, l-a numit coordonator al lotului olimpic de la Deva, pe Nicolae Forminte. La momentul actual, unii oameni de sport văd cu alţi ochi activitatea şi rezultatele obţinute până acum de tehnician. Despre problemele actuale ale gimnasticii feminine, despre ce a fost şi ce va fi, în interviul care l-a avut ca „subiect” chiar pe actualul coordonator al lotului olimpic feminin.  Domnule profesor,de când conduceţi lotul olimpic de gimnastică feminină aţi participat deja la trei competiţii majore (C.E. de la Volos - 2006, C.M. - Aarhus - 2006 şi C.E - Amsterdam - 2007). Cum apreciaţi rezultatele obţinute? Dacă pentru unii rezultatele obţinute la aceste concursuri aduc mai mult a eşecuri, eu le consider nişte reuşite, dacă ne gândim la multiplele probleme cu care ne-am confruntat şi care persistă şi acum. Mă refer în primul rând la penuria mare de gimnaste, apoi la starea precară de sănătate cu care se confruntă multe din cele care fac parte din actualul lot. Şi nu în ultimul rând, noul cod de punctaj, cu implicaţii mult mai mari asupra exerciţiilor. Nu îmi place să fac bilanţuri, am cucerit nu mai puţin de 11 medalii la aceste competiţii, dar o fac deoarece, chiar dacă nu se spune făţiş, eu simt oarece nemulţumiri din partea unora. Toţi vrem să obţinem cât mai mult aur, dar cu regret trebuie să le-o spun că nu s-au inventat încă gimnaste care să câştige aurul peste noapte.Probabil acei „nemulţumiţi” se raportează la performanţele cuplului Belu - Bitang, colectiv din care aţi făcut şi dumneavoastră parte, uitând de faptul că „materialul” uman pa care îl aveţi la dispoziţie este în continuă scădere... . Această scădere la nivelul fetiţelor care se îndreaptă spre gimnastică, trebuie coraborată şi cu numărul scăzut al specialiştilor care se ocupă de pregătirea lor la cluburi. Oricât de pricepuţi am fi noi, antrenorii de la lotul olimpic, nu putem să facem nişte paşi care ţin de pregătirea de bază. Oricât de talentat ar fi copilul, ai nevoie de un timp pe care să-l aloci acestui moment din instruire. Urmează consolidarea după învăţare, apoi perfecţionarea elementului în sine, după care integrarea lui într-un exerciţiu. Toate aceste aspecte care ţin de pregătire noi ajungem să le facem aici într-o perioadă de timp în care în mod normal este loc pentru unu-două aspecte legate de instruire. De aceea, probabil în momentul de faţă nu ne putem declara mulţumiţi de calitatea execuţiilor pe care le prezintă fetele noastre. Sper ca în viitorul apropiat acest lucru să se remedieze, pentru că ele încep deja să-şi finalizeze integralele cu care ne vom prezenta la Beijing. Să nu uităm apoi, că noul cod de punctaj a adus aproape toate naţiunile pe aceeaşi poziţie, aria celor care acced la podium, mărindu-se. Pe lângă deja consacratele China, S.U.A., Rusia şi noi, au revenit ucrainiencele, dar au apărut gimnaste foarte bune din Italia, cu deja consacrata Vanessa Ferrari, Brazilia, Spania şi chiar Mexic.La recentele europene de la Amsterdam (26 - 29 aprilie - n.r), pe lângă unele ratări, am avut şi ghinionul unor accidentări, care ne-au privat de aurul care a lipsit din cele patru medalii obţinute. Cred că deja dau în penibil de câte ori am sesizat starea de sănătate a acestor copii şi incapacitatea medicinei sportive româneşti de a rezolva în timp util aceste probleme. Acest lucru s-a întâmplat, inclusiv la „internaţionalele” României unde fetele au avut evoluţii apreciate, datorită pregătirii anterioare, însă Izbaşa nu a putut să facă decât un concurs datorită problemelor de la picior. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Amsterdam, unde nu a putut să facă decât două concursuri. Eram pretendenţi la aur la paralele şi la bârnă. Singurul aparat cu probleme erau săriturile, unde datorită noului cod de punctaj, suntem obligaţi să avem o săritură cu salt înainte, ori până acum, fetele noastre executau atât la cluburi cât şi la lot, sărituri doar cu salt înapoi. Credeţi că noi, colectivul tehnic, nu ne-am dori să obţinem aur la toate aparatele? Plus presiunile de tot felul care se exercită, cu diverse poveşti, intervenţii, aprecieri, ele se transmit asupra noastră şi implicit noi le transferăm în sală, punându-şi amprenta asupra pregătirii. După Amsterdam nu am primit nicio felicitare, ci s-a spus doar că am avut ghinion. Totuşi, am luat trei medalii de argint şi una de aur, iar ghinionul a fost într-adevăr cu reaccidentarea Sandrei Izbaşa.De ce acum această presiune asupra dumneavoastră? Probabil că la acest moment un anumit segment din conducerea sportului românesc nu mă agreează, considerând că alţi antrenori sau predecesorii mei ar fi putut sau ar putea face mai mult. Lumea nu înţelege că în Romănia viaţa s-a schimbat, inclusiv mentalitatea, atât la nivelul sportivilor cât şi a antrenorilor.Aţi rămas şi dumneavoastră adeptul pregătirii centralizate. Pregătirea centralizată este o necesitate în România. Noi nu putem să asigurăm la nivel de club o pregătire optimă, pentru marea performanţă. Au început să se construiască săli supradotate, dar riscăm să nu mai avem cu ce să le populăm, nici cu sportive, nici cu antrenori. Aici este marea problemă. Noi aici, la Deva, mai facem la „eprubetă” cât om mai putea, dar dacă lucrurile decurg aşa, sportul românesc se îndreaptă spre un „deces” inevitabil. Eu zic că la momentul actual suntem într-o „comă profundă”, fiind conectaţi încă la aparate. Nu orice copil care intră pe această uşă poate deveni campion olimpic. Eu am luat 17 fete, dar nimeni nu poate spune că toate sunt capabile să urce echipa României pe podium.Încotro se îndreaptă gimnastica pe plan mondial? Din păcate, spre o sumedenie de accidente, majoritatea la nivelul genunchilor. Deşi s-a spus că acest nou cod de punctaj militează pentru perfecţiune, corectitudine, complexitate, totuşi acesta a dat frâu liber dificultăţii şi riscului. Acum, ca să câştigi aurul trebuie să ai un exerciţiu foarte curat şi foarte greu. Deci pregătire deosebită, cu elemente de mare dificultate, repetate de „n” ori. Aici intervine calitatea „subiectului” cu care lucrezi. Nu oricine suportă o astfel de pregătire. Trebuie să fii un copil foarte talentat, echilibrat şi puternic.Urmează C.M de la Stuttgart... Va fi dificil. Sunt cinci - şase ţări care speră la podiumul de la echipe. Multe dintre ele au exerciţiile fixate în proporţie de 80% încă de acum doi ani. Noi mergem la concursuri, ajungem la concluzia că trebuie să mai îngreunăm exerciţiul, apoi trebuie să-l perfecţionăm etc. Ca să fiu plastic, parcă am fi la o cursă de maraton pe care trebuie să o facem în regim de viteză. Lotul este acelaşi, dar să vedem cu cine vom evolua, pentru că la ora actuală numărul unu şi trei sunt accidentate (Izbaşa şi Lăcustean - n.r).Plus Cătălina Ponor, care se pregăteşte separat, cu Mariana Bitang... Este problema Federaţiei şi a doamnei Bitang. Nu este problema mea. Cătălina este o gimnastă foarte dotată şi dacă iese ceva bun, o medalie, este foarte bine. Dar nu pot să zic că nu mă îngrijorează şi aspectul că desele excepţii de la anumite principii se pot transforma în reguli şi nu este bine. Eu sper să iasă bine.Iar alţii speră să vă rupeţi gâtul.... Asta ştiu. De multe ori stau şi mă întreb de ce mă încrâncenez să continui. Un lucru este cert: atâta timp cât îmi îndeplinesc obiectivele de performanţă, va fi greu să mi se dea în cap, dar nu imposibil. Cine mă iubeşte, mă iubeşte, cine nu, nu... Eu îmi doresc ca fetele să fie sănătoase, ca să pot face pregătirea pe care o gândesc. Să fim sănătoşi şi noi, cei care le pregătim, iar eu să am în continuare susţinerea familiei. |
Săptămâna 24 – 30 mai 2007, numărul 237