GIARDIOZA-LAMBLIAZA (II)

Articolul a fost vizualizat de 2,807 ori

Dr. Radu CAROLLINA


1419339621
SIMPTOME.
La om sunt foarte variate. Ele se pot manifesta prin semne discrete, diaree acută de scurtă durată sau prin sindrom cronic asociat cu disfuncţii nu­tri­ţio­nale, scădere ponderală şi sto­parea creşterii.
Dintre simptomele frec­vente sunt: greaţă, cefa­lee, ba­lonări, crampe abdo­mina­le, anorexie (lipsa apetitului), con­stipaţie, pierdere în greu­tate, voma, stare de oboseală, pirozis (arsuri la stomac).
La majoritatea pacienţilor netrataţi infecţia se remite spontan şi simptomele dispar de obicei în câteva săp­tămâni. Ocazional, simptomele pot per­sista şi poate să apară giar­dioza cronică asociată cu sin­drom de malabsorbţie. Copiii sunt categoria cea mai expusă la contractarea unei astfel de infecţii clinice cu Giardia. Este unul dintre factorii care dau retard de creştere, în special în zone cu deficienţe de igienă (ţări subdezvoltate). Copiii sub 10 ani sunt cel mai frecvent afectaţi. De asemenea, aceşti copii sunt cei la care există o incidenţă crescută a bolilor alergice.
La animale, infecţia există la câini şi pisici. Câinii adulţi sunt purtători asimptomatici.
Diagnosticul
Metodele tradiţionale de identificare prin microscopie rămân un indicator sigur al infecţiei. Având în vedere ex­creţia intermitentă de chis­turi, se recomandă testarea a cel puţin 3 probe de scaun, recoltate la intreval de 2-3 zile, fiecare. Alte metode, cum ar fi aspirarea de lichid duodenal, biopsia duodenală sau alte teste Entero –Test, sunt in­va­zive şi mai scumpe. Cel mai  mare progres în decelarea infecţiilor cu Giardia s-a rea­lizat prin testele de imuno-diag­nostic.
Se detectează co­proan­ti­genele prin teste – ELISA.

imgname-giardia_lamblia_genome_sequenced-50226711-giardia
TRATAMENT
Există numeroase medi­camente disponibile pentru tratarea Giardiozei, atât la om cât şi la animale.
Acestea includ: metroni­dazolul, tinidazolul, furazo­lidonul, paromomicina, al­ben­da­zolul. Pot să apară eşecuri terapeutice, din cauza sensi­bilităţii diferite a speciilor de Giardia. De asemenea, sunt de amintit efectele secundare ale medicamentelor, printre care intoleranţa, în special la copii. Albendazolul este mult mai activ faţă de metronidazol. Pro­tocoalele naţionale şi in­ternaţionale recomandă de primă intenţie metronidazolul, în special la copii. La pacienţii la care există insucces la tratament, repetarea unei noi cure cu acelaşi medicament sau cu altul din aceeaşi clasă este recomandat. Infecţia cro­nică cu Giardia poate deveni o problemă în zonele epidemice, cu igienă precară şi lipsa educaţiei sanitare. Fără măsuri eficiente de profilaxie, rein­festarea este posibilă. Datorită distribuţiei extinse a nume­roaselor specii de animale con­siderate a fi rezervoare poten­ţiale de infecţie şi datorită supravieţuirii îndelungate în mediul înconjurător, este puţin probabil ca infectarea omului să fie eliminată. Există în familie purtători asimpto­matici, care trebuie trataţi şi ei.

About Administrator