Editorial: Domeniul bugetar şi legea nesimţirii

În iarna lui 2009, după alegerile prezidenţiale, când deţinătorii puterii politice de la acea vreme recunoşteau pentru prima oară apariţia unei crize economice mondiale ce ne afectează mai mult decât spunea pe-atunci Băsescu, mă aşteptam la o ştire de genul: “Salariile şefilor companiilor de stat se reduc la jumătate”. 

Nu s-ar fi făcut o mare economie, per ansamblu, dar o asemenea măsură era absolut necesară cu mult înaintea celei de reducere cu 25 la sută a salariilor tuturor bugetarilor. Ar fi fost un anunţ care ar mai fi vindecat parţial moralul distrus al românilor. 140 de milioane de lei vechi salariu de şef angajat la o companie de stat, în 2013! Mă întreb cât o fi câştigat acel şef în 2006, când economia românească bubuia (ori era “supraîncălzită”, cum zicea Isărescu)?! Păi câştiga vreo 165 de milioane de lei vechi, plus bonusurile care, pe atunci, se acordau mult mai uşor decât acum. Poate ajungea chiar la 200 de milioane de lei vechi, adică vreo 6.500 de euro, dacă ţinem cont de paritatea leu-euro din acea vreme.

Şi ce făcea de acei bani? Mai nimic, pentru că avea directori adjuncţi, la fel de bine plătiţi (în unele cazuri chiar mai bine decât el), care mai munceau, însă, în schimbul acestui fapt, tăiau şi spânzurau, iar, în plus, aveau oarecum asigurat postul indiferent de schimbările de guverne petrecute la intervaluri de doi, trei sau patru ani.

Săptămâna asta premierul Victor Ponta a dat publicităţii lista salariilor directorilor de companii din domeniul energetic. Sunt plătiţi regeşte oameni care, de exemplu, nu ştiu să ne explice de ce noi toţi plătim acea ilegală taxă de co-generare de 10 la sută prezentă pe facturile de curent.

Credeţi că au vreo mustrare de conştiinţă că încasau saci de bani, în timp ce tot ei nu au fost în stare, în ultimii ani, să folosească sutele de milioane de euro pentru a aplica metode mai ieftine şi mai ecologice de producere a energiei, astfel încât şi noi să avem facturi mai mici? Eu sunt sigur că nu! Pentru că la acest nivel al sistemului bugetar domneşte nesimţirea, fenomen ce se propagă şi la nivelurile inferioare şi de care este afectat ultimul angajat, venit în sistem dornic să-şi facă bine treaba, dar convertit rapid în trântor pe bani publici, e drept, cu un salariu de zeci de ori mai mic decât al şefului de companie.

Mai credeţi că acum, cu salariile diminuate, îşi fac griji pentru viitorul lor material? Nicidecum! Au avut destul timp să studieze situaţia, să-şi plaseze unde trebuie câte o “căpuşă”, înregistrată la Registrul Comerţului pe numele vreunei rude, ori al vreunui prieten pe care-l controlează prin şantaj (material ori sentimental).

A trebuit să ne chinuim patru ani ca să vedem înfăptuită o fărâmă de dreptate. Este doar o fărâmă, dar e mai mult decât nimic.

Poate că după lista salariilor directorilor din domeniul energetic, va apărea cea a directorilor căilor ferate, companie până nu demult profitabilă, dar pusă pe butuci cu larga complicitate a directorilor ei. Şi câte asemenea liste mai aşteaptă să fie publicate!05