Autostrada are şi efecte negative

Articolul a fost vizualizat de 1,905 ori

Proprietarii unor mici afaceri dependente de “vadul” comercial de pe DN 7 se tem că, în câteva luni de la deschiderea traficului pe tronsonul de autostradă Deva – Orăştie, vor fi nevoiţi ori să se reorienteze rapid, ori să închidă. Numărul potenţialilor clienţi care trec pe şoseaua naţională se diminuează, mulţi preferând să folosească cei 32,5 kilometri de autostradă pe care-i au la dispoziţie.

“Petroliştii” – minus 40 la sută

Pietrarii din Simeria trebuie să se organizeze rapid dacă nu vor să-şi piardă clienţii veniţi de la drum lung

Pietrarii din Simeria trebuie să se organizeze rapid dacă nu vor să-şi piardă clienţii veniţi de la drum lung

Neoficial, reprezentanţii benzinăriilor situate pe centura Devei spun că, de când s-a deschis circulaţia pe autostradă, vânzările lor au scăzut simţitor. Unii spun că diminuarea a fost de 20 la sută faţă de luna similară a anului trecut, în timp ce alţii susţin că au vândut cu 40 la sută mai puţin decât în luna mai a acestui an. Primarul Devei, Petre Mărginean, spune că, deocamdată, nu a fost informat asupra acestui fenomen. “Mă gândesc că atunci când şi-au făcut planul de afacere, companiile în cauză au ştiut că, la un moment dat, în zonă o să apară şi o autostradă. Sunt mai mult ca sigur că unele companii de profil vor reuşi să se adapteze la noile condiţii.

Lucrurile se vor schimba şi mai mult atunci când tronsoanele de autostradă de la Orăştie spre Sibiu şi de la Deva spre Lugoj vor fi gata”.
Primarul Devei adaugă că, per ansamblu, apariţia autostrăzii va avea mult mai multe efecte pozitive asupra economiei locale decât negative. Pentru Primăria reşedinţei de judeţ, o adevărată provocare va fi atragerea de turişti spre Cetatea Devei. “Trebuie să ne gândim la metode prin care să-i determinăm pe cei care folosesc autostrada să viziteze Cetatea Devei. Obiectivul este acum într-un amplu proces de restaurare, pe care sperăm să-l finalizăm în iunie 2014. Cetatea se vede de pe autostradă, ziua, şi mă gândesc că una dintre metodele de atragere, pe lângă panouri informative pe autostradă, ar fi şi să reuşim să o luminăm pe timp de noapte, astfel încât cei interesaţi să revină şi să facă o pauză la Deva”

Simeria mizează pe nodul rutier

Semnale ale “crizei benzinarilor” de pe Valea Mureşului apar şi la Simeria, după cum spune primarul oraşului, Emil Rîşteiu. “Am întrebat şi eu la două benzinării din oraş cum mai merg lucrurile. La una mi s-a răspuns că nu e nicio diferenţă, la cealaltă mi s-a spus că e dezastru de când s-a pus în circulaţie autostrada. N-am intrat în detalii. Se prea poate ca probleme să aibă şi meşterii pietrari din oraş, însă nu putem condamna autostrada, pentru că vorbim despre un obiectiv deosebit de important atât pentru economia locală cât şi pentru cea zonală. Din moment ce Simeria are cel mai important nod rutier la autostradă, nu depinde decât de noi să reuşim să ne adaptăm la noile condiţii şi, cine ştie, poate că pe termen lung şi aceste mici afaceri, ce riscă să fie afectate pe termen scurt, vor merge mai bine”, adaugă edilul-şef al oraşului Simeria.

Pietrarii îşi dau verdictul în septembrie

Zecile de mici afaceri cu monumente funerare din marmură şi granit din Simeria ar putea avea şi ele de suferit în urma deschiderii traficului pe autostradă între Orăştie şi Deva. Pietrarii reclamă o diminuare semnificativă a vânzărilor, dar nu ştiu dacă să o pună pe seama scăderii puterii de cumpărare a românilor, în general, sau să dea vina pe traficul cu valori mai reduse de pe DN 7. Localnicii spun că drumul naţional este încă circulat la ei în oraş şi pentru că mulţi şoferi nu ştiu de existenţa by-pass-ului Deva – Orăştie şi, din obişnuinţă, folosesc ruta pe care o cunosc. Unii proprietarii ai micilor ateliere de pe marginea drumului în care se prelucrează marmura şi granitul, produsele rezultate cel mai adesea fiind monumentele funerare, spun că apariţia autostrăzii se resimte deja negativ şi în vânzările lor: “În lunile de vară vânzările scad, ca un fenomen obişnuit, însă vânzările noastre nu se compară cu cele de anul trecut, de pe vremea asta”, spune Camelia Păcurar. Roman Petresc, colegul ei de breaslă, este de altă părere: apariţia autostrăzii ar putea avantaja pietrarii. “Înainte, când drumul era foarte aglomerat, nu puteau clienţii să oprească aici şi să vadă marfa. Acum e cu totul altceva”, explică bărbatul.

Tot pe DN 7 îşi are atelierul şi Cornel Corne, un pietrar cu aproape 20 de ani vechime. Acesta spune că cel mai clar verdict se va putea da abia în septembrie. “De regulă, în iunie şi iulie vânzările scad drastic, după care vin comenzi multe în august, când se întorc acasă, în vacanţă, românii plecaţi la muncă în străinătate. La sfârşitul verii o să vedem dacă clienţii din această categorie, cea mai importantă pentru noi, opreau la porţile noastre pentru că le era în drum, sau pur şi simplu opreau aici pentru că ştiau că Simeria are tradiţie în prelucrarea marmurei”. Bărbatul mai spune că, din nefericire, zecile de mici firme din domeniu care există în Simeria nu s-au putut organiza într-o asociaţie care să le reprezinte interesele în relaţia cu autorităţile, aşa că, promovarea brandului local al pietrarilor printr-un simplu afiş amplasat pe autostradă pare a fi misiune imposibilă.

About Ciprian Iancu