Continent necunoscut, destinaţia: vacanţă!

Articolul a fost vizualizat de 2,297 ori

După ce, în ultimele două săptămâni, v-am prezentat pe scurt oferta turistică judeţeană şi naţională, în această săptămână continuăm periplul posibilităţilor de vacanţă estivală prin alte zeci de locuri celebre sau mai puţin cunoscute de pe glob, ca o invitaţie la visare şi la… pregătirea bagajelor pentru drum. Pentru a afla câte ceva despre ofertele proprietarilor de resorturi din întreaga lume, REPLICA a realizat în această săptămână un “catalog” de vacanţă pentru cei care visează la un concediu de care, cu siguranţă, îşi vor aduce aminte în anii care vor veni.

Grecia are peste 15.000 de kilometri de plajă, iar unele porţiuni sunt, puţin spus, spectaculoase  Foto: TomataCuScufita.com

Grecia are peste 15.000 de kilometri de plajă, iar unele porţiuni sunt, puţin spus, spectaculoase
Foto: TomataCuScufita.com

Aţi economisit din greu în ultimii ani, numai ca să aveţi parte de o vacanţă de neuitat sau pur şi simplu câştigaţi destul de bine cât să faceţi o călătorie de câteva mii de kilometri? Atunci trebuie să alegeţi una dintre sutele de destinaţii exotice: Antigua, Bahamas sau Capul Verde – ar fi doar câteva dintre ele. Site-urile de călătorii descriu Antigua ca fiind ţara cu cele mai frumoase plaje tropicale şi cel mai albastru ocean din întreaga zonă a Marii Caraibe. Destinaţia turistică este recomandată ca fiind una cu drumuri bune, cu locuinţe spaţioase şi foarte colorate, iar oamenii de aici – de o veselie debordantă. Plaje albe şi ocean oscilând între azuriu, verde şi turcoaz vă aşteaptă şi în Bahamas, zonă unde puteţi alege între peste 700 de insule şi 2.000 de atoli aproape neumblaţi. Oraşele poartă pecetea victoriană şi amprenta fortăreţelor construite ca apărare împotriva piraţilor. Tot în Bahamas puteţi vizita reciful de corali de pe lângă Coral Island, care poate fi observat din turnurile de pe mal sau de la observatorul marin. Paradise Island este zona destinată hotelurilor luxoase, cazinourilor şi cluburilor de noapte. Un prânz săţios, care include fripuri, paste, salate, fructe, dulciuri şi băuturi răcoritoare, se poate servi în Bahamas cu 20-30 de dolari.

Snorkeling, maimuţe şi tango

Cine merge în Indonezia nu poate evita Bali. Veţi descoperi aici fascinaţia simplităţii câmpurilor cu orez sau puteţi vizita celebrul templu Uluwatu. Circulaţi cu atenţie, însă, şi ţineţi la îndemână fructe, pe care le veţi oferi în dar “tâlharilor îmblăniţi”, pentru că s-ar putea să fiţi atacaţi de grupuri de maimuţe în stare să vă smulgă din mână aparatul de fotografiat sau lănţişorul de la gât. Pe plajele din Bali este foarte probabil că veţi avea parte, în afară de nisip foarte fin, şi de “întâlniri” cu delfini. Câteva reguli interesante de ţinut minte: din politeţe, nu apucaţi nimic din ceea ce vi se oferă cu mâna stângă şi nu purtaţi tricouri, pantaloni scurţi sau fuste scurte, mai ales în temple. Pe toate plajele cu ape puţin adânci, translucide, puteţi face scufundări cu tubul de respirat (enlg. “snorkeling”), pentru descoperirea faunei, florei şi peisajului submarin. Cine ajunge în Amrica de Sud, e foarte probabil să aleagă Argentina sau o călătorie în Anzii Cordilieri. Aici va servi, fără îndoială, o mulţime de sortimente de friptură (asta dacă nu este vegetarian). Empanada (plăcinta umplută cu carne) este de găsit la tot pasul, iar o masă consistentă cu aperitiv şi friptură, însoţită de salate dintre cele mai variate, vă va costa în jur de 50-60 de dolari. În plus, puteţi învăţa să dansaţi tango, pentru că străduţele din unele cartiere ale marilor oraşe argentiniene sunt înţesate cu tineri dispuşi să vă înveţe.

Capul Verde, Mauritius şi… King Julien

O variantă de petrecere a vacanţei în Africa este îmbarcarea către Capul Verde. Agenţii de turism spun că zboruri avantajoase, directe, către Republica Capului Verde puteţi alege din Lisabona (Portugalia). Puteţi să vă petreceţi vacanţa în sate de pescari, pe plaje fermecătoare, însă, ţineţi minte: cine vrea lux, nu trebuie să îl caute neapărat în Africa. În plus, ar fi bine să ştiţi că în Capul Verde semnalul pentru telefonia mobilă este destul de slab (deci, dacă veţi avea probleme de orice natură, s-ar putea să nu vă audă nimeni!), dar Internetul funcţionează mulţumitor. În arhipelagul Seychelles puteţi alege să locuiţi sau să vizitaţi peste 100 de insule înconjurate de nisip fin, iar apa Oceanului Indian promite unele dintre cele mai frumoase “plimbări subacvatice” (snorkeling). Arhicunoscuta Insulă Cousin, cu un diametru de numai un kilometru, adăposteşte peste 300.000 de păsări! O altă opţiune ar putea fi Mauritius: insula are nu mai puţin de 270 de kilometri de plaje, iar fauna este bogată în păsări, aici trăind şi rara pasăre dodo, aflată pe cale de dispariţie. Tot în Mauritius puteţi încerca sucul 100% natural, proaspăt, obţinut manual prin presare din trestie de zahăr. Cine vrea aventură fără riscuri va alege, dacă buzunarul îi permite, insula africană Madagascar. Nu ştiu dacă vă veţi întâlni cu simpaticul rege Julien, din filmul de desene animate, însă sigur, odată ajunşi aici, puteţi pleca într-un safari total diferit de cele clasice, din Kenya sau Tanzania. În Madagascar animalele sunt de talie mică, deci pericolul este exclus, iar pentru cei care visează la o vacanţă cu zile de leneveală, pe plajă, există şi această opţiune. Şi încă un lucru: deşi vorbim despre Africa, ar fi bine să vă luaţi şi ceva haine groase de acasă: mare parte a regiunii este una montană, aşa că s-ar putea să fie destul de răcoare chiar şi vara. Şi, până la urmă, de ce nu… poate îl veţi întâlni şi pe adorabilul King Julien, însă asta numai dacă vizitaţi parcul de lemurieni din capitala Madagascarului, Antananarivo.

Acasă, în Europa: Praga, Paris, Grecia

Grecia are peste 15.000 de kilometri de plajă, iar unele porţiuni sunt, puţin spus, spectaculoase  Foto: TomataCuScufita.com

Grecia are peste 15.000 de kilometri de plajă, iar unele porţiuni sunt, puţin spus, spectaculoase Foto: TomataCuScufita.com

Dacă prietenii v-au povestit cât de frumos este oraşul Praga şi v-aţi decis să-l vizitaţi, fără îndoială că aţi făcut o alegere inspirată. Cu toate acestea, unii dintre turişti, odată întorşi, spun că nu se pot lăuda cu foarte multă ospitalitate din partea praghezilor. V-aţi decis pentru o vacanţă în Irlanda? Atunci aţi putea opta pentru un tur al castelelor: Dublin Castle, Malahide, Drimnagh, Dalkey sau Ardgillan, ori pentru sporturi precum golf sau echitaţie. Vă gândiţi la o călătorie în Paris? Orice turist care se respectă nu va trece prin oraşul îndrăgostiţilor fără o croazieră de cel puţin o oră pe Sena, după care puteţi continua cu turul celor mai importante obiective turistice: Place de Concorde, Place Vendome, Opera, Champs-Elysees, Arcul de Triumf, Trocadero, catedrala Notre-Dame şi, desigur, Turnul Eiffel. Agenţii de turism ne recomandă să lăsăm vizitarea turnului pe înserate, când spectacolul de lumini ne va uimi, rămânându-ne pentru totdeauna în memorie. Cine încă mai are vreo sută de euro în buzunar, poate face un mini-tur al Parisului, cu opriri pentru fotografii într-o maşină decapotabilă. Dacă aţi ales o destinaţie mai apropiată, cum este Grecia, una dintre zonele care merită vizitate, în afara celebrei riviere a Olimpului, este cea a Meteorelor. Este vorba despre şase mănăstiri (din 24, câte au fost înainte ca acestea să fie bombardate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial) suspendate deasupra unui peisaj sălbatic, care adună laolaltă sute de stânci de peste 500 de metri înălţime, fiecare. Iniţial accesul spre mănăstiri era extrem de dificil, el făcându-se pe nişte scări din lemn foarte lungi, sau cu ajutorul unor plase, care erau ridicate cu ajutorul unor funii. Acum o şosea străbate dealurile şi urcă până la Meteore, care, din 1988, sunt monumente incluse în patrimoniul UNESCO. Cel mai bine se vor simţi aici aceia dintre dumneavoastră care caută liniştea: monahii trăitori la Meteore vă vor întâmpina cu calm, cu bucurie şi cu blândeţe, dar trebuie să le respectaţi solitudinea şi tăcerea.

La Zorba sau “înnămoliţi” la Marea Moartă

O altă variantă grecească ar fi Creta. Aici hotelurile şi resorturile se întrec în lux extrem şi tot în Creta puteţi vizita legendarul palat al Minotaurului sau muzee de istorie, care deţin colecţii valoroase de obiecte, datând din Neolitic şi până în epoca romană. În Malta veţi putea vizita templele megalitice de la Hagar Qim, chiar mai vechi decât Stonehenge, dar şi insula Gozo, unde se spune că nimfa-vrăjitoare Calypso l-ar fi ţinut “prizonier” vreme de şapte ani pe Ulise. Lisabona este considerată de tour operatori, dar şi de turişti, una dintre cele mai cosmopolite destinaţii europene. Aici puteţi să vă scufundaţi, de-a dreptul, în acordurile melancolice ale “fado-ului”, să vizitaţi una dintre cele mai mari grădini botanice din lume, dar şi să încercaţi preparate tradiţionale portugheze, cum ar fi “arroz de marisco” (orez cu fructe de mare). Străduţele, care par părăsite în timpul zilelor caniculare, vor fi înţesate de oameni odată cu căderea întunericului. Cine vizitează Israelul, este evident că nu va ocoli oraşul Ierusalim, cu Via Dolorosa, strada pe care Hristos şi-a purtat crucea acum aproape 2.000 de ani. Dacă vreţi să vă întoarceţi cu un suvenir, ar fi bine să îl cumpăraţi din zonele periferice, unde preţurile sunt la jumătate, faţă de centrul religios – istoric. Printre celelalte obiective turistice de văzut se numără Marea Moartă, muntele Sion, oraşul Haifa, grădinile suspendate din Bahai şi Marea Galilee. Cine ajunge până la Marea Moartă se poate bucura de împachetări cu nămol terapeutic şi tratamente SPA.

Preţuri minime pentru vacanţe în străinătate

Bulgaria – un sejur de cinci zile la Albena vă va costa în jur de 100-150 de euro
Dublin, Irlanda – cazare la mai puţin de 20 de euro pentru o noapte.
Grecia – de la 50 de euro în Paralia Katerini (5 nopţi, fără masă), la 350 de euro în Rhodos, cazare, plus mic dejun şi transport cu avionul.
Tunisia – un sejur de 7 zile pentru o persoană poate costa numai 200 de euro de persoană! În tarif sunt incluse transportul cu avionul, dar şi micul dejun. În plus, Tunisia oferă servicii SPA ireproşabile, talasoterapii şi alte terapii “balneo”.
Spania – vacanţe de la 400 la 800 de euro, pentru un sejur de 6 sau 7 nopţi.
Creta – cazare hoteluri de 5 stele, cu preţuri variind între 1.000 şi 10.000 de euro pe noapte!
Mauritius – un sejur de 7 zile, la un hotel de 3 stele vă va costa în jur de 2.000 de euro de persoană.
Seychelles – un sejur de şapte zile pentru o persoană, cu mic dejun inclus, costă minimum 500 de euro de persoană, fără biletul de avion.
Turcia – un sejur “ultra all inclusive” vă va costa între 600 şi 1.300 de euro, în funcţie de hotel.

Fotografii de Andreea Ursu / TomataCuScufita.com

About Ada Beraru