Investiţia de la Certej aşteaptă acordul Ungariei

Articolul a fost vizualizat de 2,968 ori

“Dom’director, când îi daţi drumul?”. Este întrebarea pe care o aude zilnic Nicolae Stanca, directorul DevaGold, compania care acum trei ani a început colectarea aprobărilor pentru exploatarea zăcămintelor de aur de la Certej.

O investiţie de 180 de milioane de euro, 800 de locuri de muncă, din care 550 pe o perioadă de 15 ani, o primărie îmbogăţită, totul la schimb cu aur şi tehnologii bazate pe cianuri. Aceasta este în esenţă formula de bussines de la Certej. Potrivit directorului DevaGold, obţinerea avizului de mediu pentru începerea exploatării este amânată de jocul pasiv al autorităţilor maghiare, care trebuie să-şi prezinte poziţia faţă de această investiţie. “Avizele autorităţilor de mediu din Republica Serbia şi Ungaria privitor la investiţia care se va face la Certej au caracter consultativ, dar sunt necesare în dosarul în baza căruia Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara eliberează autorizaţia. Astăzi (marţi – n.r.) era programată o nouă vizită a delegaţiei maghiare, dar în ultimul moment ea a fost amânată. Este a doua sau a treia amânare care se provoacă. Partea sârbească ne-a acordat avizul în doar două zile. Potrivit prevederilor legale, acordurile ţărilor vecine este necesar dat fiind faptul că aici se va lucra pe o tehnologie bazată pe cianuri, iar în cazul unor catastrofe naturale imprevizibile ar putea fi afectaţi şi vecinii”, spune Nicolae Stanca. Pentru a putea extrage aur de la Certej, compania DevaGold a obţinut până acum circa 20 de avize, aprobări şi autorizaţii.

Ce primeşte Certejul?

Practic, dacă nu ar fi fost tergiversările legate de ultimul act necesar, avizul de mediu, investiţia de la Certej ar fi demarat în trimestrul trei al acestui an. Ce impact va avea ea în comunitatea locală? Potrivit lui Nicolae Stanca, în primul rând o investiţie “greenfield” în domeniul minier înseamnă sute de locuri de muncă. “Practic, la Certej se va construi o nouă exploatare minieră, care va cuprinde cariera, halde de steril, uzina de procesare, uzina de oxigen, iaz de flotaţie, de decantare, depozite, grup social pentru angajaţi, deci toată structura necesară exploatării aurului”, explică managerul. În această perioadă de construcţie, care va dura circa trei ani, vor primi de lucru pe şantier circa 800 de oameni. După începerea exploatării, numărul salariaţilor se va regla la nivelul a 550 de persoane. Practic, în acest moment, 180 de milioane de euro aşteaptă să fie plasaţi în judeţul Hunedoara.

Buget de municipiu la comună

Reluarea activităţii miniere la Certej ar transforma primăria comunei în cea mai bogată instituţie publică rurală din judeţ. “Şi acum, în fiecare an, plătim primăriei Certej un milion de euro pentru o suprafaţă de teren închiriată de pe domeniul public. După începerea activităţii, taxele şi impozitele încasate de autorităţile locale vor permite acestora să iniţieze investiţii fără precedent pentru dezvoltarea zonei”, spune Nicolae Stanca.

Ce pierde România?

DevaGold va prelucra circa 28 de milioane de tone de minereu, cu o concentraţie medie de două grame de aur la tonă. Afacerea Certej înseamnă finalmente circa 56 de tone de aur. La Bursa newyorkeză acest aur ar fi cotat acum la peste 40 de milioane de euro. Din aceşti bani, statul român va încasa maxim 10.000.000 de dolari (redevenţă de 4%, plus participaţiune la acţiuni de 19,25 %), restul intrând în buzunarele acţionariatului străin al firmei.

Riscuri mai mici decât la Roşia Montană?

Singurul risc în acest tip de afacere este reprezentat de cianura folosită în procesul de separare a aurului. Potrivit lui Nicolae Stanca, din punct de vedere al protecţiei mediului, instalaţia de la Certej este mai ecologică decât cea preconizată pentru Roşia Montană. “Noi nu folosim cianură decât la finalul procesului de preparare, într-un mediu închis. Din totalul masei de material prelucrat, cianura nu depăşeşte 10 la sută. La Roşia Montană, tehnologia impune folosirea cianurii încă din timpul măcinării minereului”, explică Nicolae Stanca.

Minerit la Certej, din primăvara lui 2012

Directorul DevaGold apreciază că ultimul aviz de mediu va fi obţinut până la finele acestui an, iar construcţia noii exploatări miniere de la Certej va începe în primăvara lui 2012.

Tags:

About Adrian Sălăgean