Am construit sub 500 de kilometri de autostradă în 24 de ani

Articolul a fost vizualizat de 2,018 ori

După inaugurarea celor 60 de km de autostradă de pe tronsonul Orăştie-Sibiu, România a depăşit pragul de 600 de kilometri de autostradă. Într-un sfert de secol, am construit aproape 500 de kilometri de autostradă.

AutostradăÎn 1990, România avea două tronsoane de autostradă finalizate, între Bucureşti şi Piteşti şi între Feteşti şi Cernavodă. Zece ani mai târziu, România avea aceiaşi 113 kilometri de autostradă. Peste alţi 10 ani, în anul 2010, România avea 350 de kilometri de autostradă, potrivit celor mai noi date ale Eurostat, serviciul de statistică al Comisiei Europene. La final de 2013, România a ajuns la 600 de kilometri de autostradă.

Alţii au fost mai buni

În zece ani, în intervalul 2001-2011, România a construit 237 de kilometri de autostradă şi a ajuns la 350 km. Bulgaria, ţară cu o suprafaţă de peste două ori mai mică decât România, se poate lăuda cu doar 130 de kilometri în cei 10 ani, dar în 2011 ajunsese la 458 de kilometri. Ungaria, o altă ţară cu care România s-a tot comparat de-a lungul anilor, care are doar 93.000 de kilometri pătraţi, faţă de cei 237.000 ai României, a bifat însă 825 de kilometri de autostradă, în aceeaşi perioadă.

La finalul anului 2011, Ungaria număra 1.273 de kilometri de autostradă. În aceiaşi 10 ani, Polonia, ţară cu 312.000 de kilometri pătraţi, a construit 672 de kilometri de autostradă. Polonezii au ajuns la 1.070 de kilometri de autostradă, la finalul anului 2012.

Slovacia, ţară cu o suprafaţă de 49.000 de kilometri pătraţi, de peste patru ori mai mică decât România, a construit, în cei 10 ani de referinţă, 123 de kilometri, ajungând la 419 kilometri de autostradă. Mai mult decât avea România în acel an, ţară de peste patru ori mai mare. Cehia, ţară cu o suprafaţă de 78.000 de kilometri pătraţi, a construit în zece ani 216 kilometri de autostradă. În total, la finalul anului 2011, Cehia număra 734 km de autostradă.

About Adrian Sălăgean