Principalele rateuri ale economiei româneşti în 2013

Articolul a fost vizualizat de 1,251 ori

Anul 2013 a fost marcat de o serie de evenimente ce pot fi considerate eşecuri din punct de vedere economic. Care sunt acestea?

1) Privatizarea CFR Marfă

Considerată unul dintre cele mai importante evenimente de anul trecut, privatizarea CFR Marfă, cel mai mare transportator de marfă pe calea feroviară, nu a mai fost dusă până la capăt. Privatizarea a eşuat pentru că firma desemnată câştigătoare a licitaţiei organizate de stat, Grup Feroviar Român (GFR), controlată de Gruia Stoica, nu a plătit 170 mil. euro, suma pe care o mai avea de dat pentru preluarea pachetului de acţiuni de 51%.

2) Listarea AdePlast pe bursă

Oferta inţială de vânzare de acţiuni (IPO) derulată de producătorul de materiale de construcţii AdePlast pentru listarea la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a eşuat.
3) Vânzarea eşuată a concentratului de cupru al Cupru Min
Vânzarea concentratului de cupru al Cupru Min a eşuat, cele două companii interesate, Trafigura (Singapore) şi Yildirim (Turcia), nedepunând oferte.

4) Insolvenţa Oltchim

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, cea mai mare companie deţinută de stat din sectorul industrial, a intrat în insolvenţă la începutul anului 2013. Statul, care deţine, prin Ministerul Economiei, 54,7% din acţiunile Oltchim, a eşuat anul trecut în încercarea de a privatiza combinatul chimic.

5) Rezilierea contractului Bechtel

Statul a reziliat anul acesta contractul de construcţie a Autostrăzii Transilvania, semnat cu americanii de la Bechtel. În cei 10 ani de contract, statul a plătit peste 1,4 miliarde de euro pentru doar 52 de kilometri de autostradă finalizaţi şi alţi 60 de kilometri care sunt doar pe jumătate construiţi.

6) Venituri bugetare mai mici faţă de estimări

Deşi veniturile bugetare aveau o rată anticipată de creştere de 8,4% în 2013 faţă de 2012, acestea au crescut cu doar 4,5% în decursul primelor nouă luni ale anului. În acest context, investiţiile făcute de stat au scăzut cu 11% în primele nouă luni ale anului.

7) Fraude şi furturi de acţiuni

Frauda de la firma de brokeraj Harinvest, unde zeci de clienţi şi-au pierdut acţiunile şi banii din portofolii din cauza tranzacţiilor ilegale ale angajaţilor, şi furtul de acţiuni din contul şefei IFC România.

8) Absorbţia fondurilor europene

Ministrul fondurilor europene îşi propusese la preluarea mandatului, în decembrie 2012, o rată de absorbţie de 50% până la sfârşitul anului 2013, însă, în realitate, până în octombrie, rata de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune ajunsese la doar 24,56%.

9) Memorandumul dintre guvernul Ponta şi Rompetrol a picat

Legea de aprobare a Memorandumului de înţelegere între statul român – guvernul Ponta şi Parlament şi grupul Rompetrol a fost declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională. Compania petrolieră de stat KazMunaiGas, din Kazahstan, care controlează grupul Rompetrol, se angaja să constituie un fond de investiţii kazah-român, care să investească în următorii ani un miliard de dolari în proiecte din sectorul energetic.

10) Eşecul managementului privat în companiile de stat

Proiectul „CEO privat la stat” a fost lansat în anul 2011, iar de atunci şi până în prezent orice tentativă de a pune un manager cu experienţă de business la conducerea unei companii de stat a eşuat.

Tags:

About Adrian Sălăgean