Broker Cluj despăgubeşte clienţii ţepuiţi de Adriana Constantin

Articolul a fost vizualizat de 2,012 ori

Firma de intermediere Broker Cluj (BRK) a accelerat programul de despăgubiri către clienţii fraudaţi în 2008 de Adriana Constantin, fosta directoare a agenţiei Deva a firmei, în ultimele patru luni fiind despăgubite circa 151 de persoane, cu suma de 2,7 milioane lei (circa 800.000 de euro). 

Adriana Vlad

Adriana Vlad

De la descoperirea fraudei, în ianuarie 2009, şi până în luna septembrie a anului trecut, Broker Cluj despăgubise numai 40 de persoane, astfel că în prezent numărul total al celor despăgubiţi a ajuns la 191, iar sumele achitate de firmă au ajuns la 4,2 mil. lei (0,92 mil. euro). În prezent, mai sunt circa 80 de clienţi ai societăţii care aşteaptă să-şi recupereze banii, în total fiind vorba de aproximativ 3 milioane de lei, fără dobânzi şi penalităţi.

Dosarul Constantin

Adriana Constantin a fost trimisă în instanţă de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru înşelăciune, fiind acuzată că, în perioada 2002 – 2008, în calitate de director al firmei de brokeraj S.C. Broker S.A., filiala Deva, a indus în eroare 271 de clienţi, producând o pagubă totală de peste două milioane de euro. Aceasta întocmea clienţilor portofolii şi le elibera chitanţe, fără a le înregistra în contabilitatea firmei. De asemenea, în vara anului 2008, brokeriţa şi-a însuşit 900.000 lei, rezultaţi din vânzarea pe piaţa de capital a acţiunilor deţinute de 79 de persoane. Pentru a dovedi că a achitat clienţilor sumele din vânzarea portofoliilor, aceasta falsifica mandate poştale, deşi, în realitate, banii ajungeau în posesia ei. Adriana Constantin se află, în prezent, în Penitenciarul Aiud şi riscă să petreacă acolo următorii 20 de ani.

About Adrian Sălăgean