Prăbuşirea podului de la Bretea – Strei: două cauze, niciun vinovat

Articolul a fost vizualizat de 1,805 ori

Experţii contractaţi de Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara pentru a stabili cauzele prăbuşirii podului peste râul Strei din comuna Bretea Română au ajuns la o concluzie: apa a săpat sub pilonul prăbuşit. O eventuală culpă s-ar putea atribui constructorului, dar acesta nu mai există.

Podul de la Bretea Strei

Podul de la Bretea Strei

“Expertiza privind cauzele care au dus la prăbuşirea podului a fost finalizată. S-a constatat o afluire sub fundaţia pilei (pilonului – n.r.) numărul 1. Sunt probleme şi în ceea ce priveşte calitatea betonului turnat la acea fundaţie. Aceşti factori au afectat fundaţia pilei, care apoi s-a înclinat şi a provocat ruperea podului”, spune şeful Direcţiei Tehnice din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara, Viorel Rotaru. Acesta adaugă că încă nu s-a finalizat evaluarea costurilor necesare pentru refacerea legăturii rutiere peste râul Strei, însă precizează că nu va fi nevoie de un pod nou, construit “de la zero”: “Dacă se refac pila căzută şi cele două travei afectate, problema se poate rezolva. Ar mai fi necesare lucrări de consolidare la restul structurii podului, însă nu cred că se va impune un pod construit de la zero, pentru că vechiul pod nu a fost afectat sută la sută”.

Podul în cauză a fost construit în 1974 de o firmă din judeţul Timiş care acum nu mai există, după cum spun reprezentanţii CJ Hunedoara.

În seara zilei de 18 februarie, podul de la Bretea Strei s-a prăbuşit, la scurt timp după ce fusese tranzitat de un TIR.
La momentul prăbuşirii, pe pod se afla un autoturism cu trei ocupanţi, iar un alt autoturism se pregătea să-l treacă.
Din fericire, evenimentul nu s-a soldat decât cu pagube materiale.

Tags:

About Ciprian Iancu