Devoratorul de cuvinte. Negreşit!

Articolul a fost vizualizat de 1,518 ori

“Inconştienţa unor şoferi depăşeşte cu mult limitele legale”, a decis Silviu Morogan, de la Glasul Hunedoarei. Ca şofer, nu ştiam că pot fi inconştient, atât timp cât mă încadrez în “limitele legale”. Oare ce-o fi vrut să zică autorul?

limitele legale

“Dar efectiv Mircia Muntean a fost împins de colegii săi de pe partea dreaptă a eşichierului politic în braţele pesediştilor. Practic liderii liberali şi democraţi nu i-au dat de ales lui Mircia Muntean. Liberalii l-au executat practic după ce mulţi dintre ei au fost făcuţi oameni tocmai de Mircia Muntean”. Of, domnule Ştefan Ciocan, ce vă mai plac cuvintele de umplutură! Practic, mi-au sărit în ochi, efectiv nu am putut să le ignor!

practic stefan ciocan

“Alexandru Podea a lucrat timp de doi ani la statuia care măsoară cinci metri înălţime şi pe care a amplasat-o în cursei casei sale de pe strada Chizid, din Hunedoara”, scria Marina Tudor, în Ziarul Hunedoreanului. Cursei casei sale, vai de ea tastatură! Aţi cumpărat-o, cumva, la mâna a doua de la Carmen Cosman-Preda? Dacă da, să ştiţi că v-a păcălit!

cursei casei sale marina tudor zhd

Cetăţeanul care l-a scuipat pe preşedintele ţării în urmă cu vreo două săptămâni se plângea prin presă că este virgin. “Temerea lui Zglobiu este de cea ar putea păţi în puşcărie de la colegii «homosexuali», cum spune el”, zice Libertatea.ro. Presupun că “cea ar putea păţi” s-a vrut a fi “ceea ce ar putea păţi”, varianta prescurtată, “pentru online”. Păi e simplu, dacă ţi-e frică de puşcărie, stai naibii cuminte, nu scuipa preşedinţi de state, chiar dacă ţie ţi se pare că statele sunt bananiere sau de lumea a treia, iată că nu poţi să scuipi un preşedinte şi să-ţi vezi de viaţa ta de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Serios, e atât de simplu: nu scuipi, nu păţeşti nimic! Nu mai zic nimic despre numele său de familie, că oricum nu mi se mai pare foarte zglobiu omul.

de cea ar putea libertatea

Săptămâna trecută v-am povestit cum încercau ziariştii, degeaba, să cenzureze numerele de înmatriculare ale unui autoturism care “intrase” într-un stâlp. Loredana Goangă, de la Mesagerul Hunedorean, a încercat şi ea să fie amuzantă, dar poate că ar fi fost mai bine să-şi facă întâi documentarea şi abia apoi să încerce ghiduşii cu titlul. “Dar cu stâlpul ce-ai avut?”, pare s-o întrebe ea, obraznic, pe femeia care a făcut accidentul. Femeia nu-i poate răspunde, dar îi pot spune eu că maşinuţa din imagine nu este un Ford Focus, ci Ford Fiesta. De-aia zic: întâi documentarea, dup-aia “miştourile”, mademoiselle!

focus fiesta ford

Revenim un pic la articolul Marinei Tudor, de la Ziarul Hunedoreanului, ca să ne întrebăm – retoric, desigur – ce-s alea “lupoauce”. Poate se întâlneşte Marina Tudor cu Loredana Goangă la o cafea, ca să se plângă de nemernicia mea, şi fac un schimb de informaţii; cine ştie, poate una se pricepe la maşini şi cealaltă la animale şi iese de-un “barter” sănătos şi reciproc avantajos!

lupoauce

La restaurantul IKEA din Bucureşti (eu aşa îi zic, e un restaurant care vinde şi mobilă, pe lângă chifteluţele alea din carne de ren cu cartofi piure şi gem de merişoare, mmm!), am găsit textul ăsta:

putin

Aşadar, faptul că-ţi strângi singur masa la sfârşit este unul dintre motivele pentru care ai plătit mai PUTIN de la început!”. Apreciez prezenţa diacriticelor, acolo unde proprietarii afacerilor nu “uită” să le folosească, într-o ţară în care mai toate afişele, inclusiv cele de prin instituţiile statului, sunt scrise fără diacritice. Totuşi, dacă s-au chinuit oamenii să scrie frumos, să explice care-i treaba cu strânsul mesei după ce termini de mâncat, de ce n-au mai stat două minute să şi corecteze textul şi să se asigure că în loc de “puţin” nu vor scrie “putin”?

O benzinărie colorată de prin Bucureşti încurajează oamenii să fie sportivi chiar şi acolo unde împăratul merge singur. Cum altfel să interpretăm îndemnul “Vă rugăm aruncaţi la coş. Vă mulţumim!”. Nici nu vreau să mă gândesc la ce ar fi putut fi în mintea unor clienţi mai puţin mobilaţi la mansardă, atunci când sunt încurajaţi să arunce la coş!!!

aruncati la cos

“Mircia Muntean vede «numa» roşu în faţa ochilor. Aşa că, se înscrie în PSD”, zice Oana Vasiu, în Servus Hunedoara. Aşa că am menţionat-o şi eu în rubrica mea, pentru că nu trebuia să pună virgulă după “aşa că”!

asa ca

“Doi bărbaţi şi-au pierdut viaţa, iar alte patru persoane, toţi cetăţeni bulgari, între care şi un copil de doi ani, au fost rănite, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit frontal de un autotren, pe DN 7, în localitatea Zam”, scrie Mihaela Tămaş, în Servus Hunedoara.

doi ani patru ani

“La scurt timp de la producerea accidentului, de la Secţia de Pompieri Ilia, cea mai aproape de locul tragediei, a plecat o autospecială de descarcerare şi o alta de prim-ajutor, iar de la Detaşamentul Deva o autospecială de descarcerare grea. «Ajunse în apropierea localităţii Zam, echipajele de intervenţie au constatat că în urma impactului între un autovehicul cu şase locuri şi un autotren au rezultat cinci victime, dintre care patru încarcerate, toate aflate în autoutilitară. Prima victimă preluată de pompierii salvatori a fost un copil în vârstă de patru ani, care prezenta traumatisme uşoare»”. Vă daţi seama cât de apropiată era autospeciala de descarcerare din Ilia de locul accidentului, dacă de la producerea accidentului şi până la descarcarcerare copilul a crescut cu doi ani? Practic, şi-a dublat vârsta: la momentul producerii accidentului avea doi ani, iar când a venit autospeciala, avea deja patru ani! Asta da mobilizare.

Dacă scrie tot mai rar, Sorina Popa, de la Mesagerul Hunedorean, şi-a ieşit din mână; altfel nu se explică un titlu ca ăsta: “Potrivit liderului judeţean al acestui partid. «În judeţul Hunedoara, PP-DD va face alianţă cu poporul»”. Păi ce-i cu “potrivit”-ul ăla? Unde-i virgula, ce-i cu punctul?

pepedede potrivit

“Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara doresc să atragă atenţia hunedorenilor despre faptul că «un mediu curat este esenţial pentru sănătatea umană», marcând în data de 5 iunie Ziua Mondială a Mediului”, anunţă Raluca Stroia, în Glasul Hunedoarei. Nu atrag atenţia despre faptul, ci atrag atenţia asupra faptului. Şi-apoi cu comunicate de presă nu se face primăvară. Oamenii au nevoie de AMENZI ca să păstreze mediul curat şi să nu-şi mai arunce gunoaiele în natură, nu de atras atenţia “despre” viitorul planetei bla-bla-bla. Nu am scris greşit, oamenii chiar au nevoie să fie amendaţi. Încercaţi numai şi-o să vedeţi că după primele 100 sau 1.000 de amenzi nu mai aruncă nimeni gunoaiele pe jos. Nu cu poveşti…

Să corectaţi bine!

Tags: ,

About Chioru' Corectoru'