Comunicat de presă: Cadrele didactice din localităţile Lupeni, Petroşani şi Vulcan nu vor mai restitui sporurile salariale primite considerate necuvenite de către Curtea de Conturi

Articolul a fost vizualizat de 1,614 ori

Marţi (24 iunie), în plenul Camerei Deputaţilor s-a votat proiectul de lege privind exonerarea de la plată a unor sume de către personalul plătit din fonduri publice. Astfel, s-a aprobat exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială pe care cadrele didactice încadrate în unităţile de învăţământ din localităţile Lupeni, Petroşani şi Vulcan, judeţul Hunedoara, ar fi trebuit să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori, drept consecinţă a controlului Curţii de Conturi sau al altor instituţii cu atribuţii de control, care au constatat că s-au acordat sporuri salariale necuvenite din punct de vedere legal.

Deputatul Carmen Hărău

Deputatul Carmen Hărău

Acest fenomen, de care personalul didactic nu se face vinovat, a generat adevărate drame într-o zonă geografică defavorizată, din cauza solicitării recuperării prejudiciilor constatate de către instituţiile de control, din salariile acestora.

Prezenta lege este rezultatul eforturilor depuse de deputaţii hunedoreni Eleonora-Carmen Hărău – PNL şi Natalia Intotero – PSD, care au susţinut atât în grupurile parlamentare din care fac parte, cât şi în plenul Camerei, necesitatea şi oportunitatea adoptării prezentului act normativ.

Adoptarea a fost posibilă datorită negocierii realizate de deputatul liberal iniţiator, Eleonora-Carmen Hărău, care a obţinut sprijinul Grupurilor parlamentare ale PNL şi PDL din Camera Deputaţilor. În caz contrar, legea ar fi fost respinsă marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, deoarece, partide din arcul guvernamental, UDMR – PC – Minorităţi s-au opus vehement adoptării iniţiativei.

Adoptarea sus-menţionatei legi reprezintă un exemplu de succes al eforturilor depuse de cei doi parlamentari, ca echipă, chiar dacă fac parte din partide diferite.
Biroul de presă al deputatului PNL Eleonora-Carmen Hărău

About Redacţia REPLICA