Daniela Silivaş – confesiuni făcute acasă, la Deva

Articolul a fost vizualizat de 4,719 ori

Vă mai amintiţi de Daniela Silivaş? De fetiţa aceea care rupea minute de aplauze şi ne făcea să lăcrimăm cu mândrie în faţa televizoarelor alb-negru după ce primea medalii după medalii în sălile de gimnastică ale lumii? Fetiţa aceea este acum o femeie împlinită. Multipla campioană olimpică şi mondială, una dintre gimnastele din generatia de aur a ţării, s-a întors pentru câteva zile acasă, la Deva.

Daniela Silivaş, la finele anilor ‘80, când egala recordul Nadiei

Daniela Silivaş, la finele anilor ‘80, când egala recordul Nadiei

În 2002, Daniela Silivaş a devenit cea mai tânără gimnastă inclusă în “International Gymnastics Hall of Fame”, un record care a rămas până acum neegalat. A devenit celebră pentru cucerirea a şase medalii – trei de aur, două de argint şi una de bronz – la Jocurile Olimpice de la Seul din 1988. De asemenea, e singura care egalează recordul Nadiei Comăneci, adică obţine şapte note de 10 într-o singură competiţie olimpică. Dar, mai presus de toate, pentru noi, ea este gimnasta de aur a Devei. Pe numele complet Viorica Daniela Silivaş-Harper, fosta campioană s-a născut la 9 mai 1972, în oraşul de la poalele Cetăţii, unde a revenit în această toamnă pentru câteva zile, înainte de a participa la Bucureşti, la sărbătorirea a 100 de ani de olimpism românesc.

Daniela acum, pe plaja din Miami, aproape de casa colegei sale, Lavinia Agache

Daniela acum, pe plaja din Miami, aproape de casa colegei sale, Lavinia Agache

“Întotdeauna este frumos acasă, deşi e greu, pentru că nu am mai fost în Deva de doi ani. Tot timpul mi-e dor de cei de aici”, spune Daniela. Chiar dacă acum are 42 de ani, este căsătorită şi mamă a trei copii, Daniela a rămas tot “fata mamei” şi mărturiseşte zâmbind cât de drag îi este să se mai simtă copilă sau să savureze prăjiturile mamei sale, Lucica, dar şi să depene aminiri cu fratele ei, Gigi, şi prietenii rămaşi în oraş. De această dată a venit la “răsfăţ” singură, grăbită între două zboruri de avion, dar de obicei îşi aduce şi copiii la vacanţă, în România – Jadan are 10 ani, Ava – opt, iar Rylan numără doar patru anişori. Daniela nu mai este demult fetiţa plăpândă din Centrul de Antrenament de la Deva (pe care bineînţeles că l-a vizitat acum), ci o femeie al cărei zâmbet relaxat şi cald te impresionează. Priveşte lumea cu aceeaşi ochi mari, albaştri şi sinceri. Este un om modest şi eu sunt atât de fascinată de persoana cu care povestesc, încât îmi uit şi numele, lucru care o face să râdă, în ciuda oboselii acumulate în ultimele ore.

Pe drumul mamei

Daniela este antrenoare, dar, mai ales, mamă pentru Ava, micuţa care-i sare-n braţe bucuroasă că nu a căzut de pe bârnă, în concurs

Daniela este antrenoare, dar, mai ales, mamă pentru Ava, micuţa care-i sare-n braţe bucuroasă că nu a căzut de pe bârnă, în concurs

În august 1991, a plecat în Statele Unite şi în 2003 s-a căsătorit cu Scott Harper, un manager sportiv, aşa că nu e de mirare că toată familia se dă în vânt după mişcare: “Copilul meu cel mare a încercat gimnastica, dar nu i-a plăcut, dar fetiţei mele Ava îi place gimnastica, ea are talent şi, atâta timp cât îi place, am zis că o antrenez. E multă muncă, care îmi aduce aminte de strădania mea când eram ca ea, cum eram şi eu la sală. Cel mic face fotbal, deja merge la meciuri cu echipa”. Se pare că Ava Luciana are talent, voinţă şi pasiune pentru munca la sală, deci are toate şansele de a călca pe drumul de aur deschis de mama ei: “Ava are numai opt ani, dar a câştigat concursul la paralele pe Statul Georgia, deşi a fost cea mai mică la categoria aceea şi a concurat cu fetiţe de 10 şi 11 ani. Încet, încet vedem dacă se poate! Întotdeauna îi zic: «Dacă îţi place, eşti în sală! Când iubeşti ceva, chiar dacă e greu, mergi tot înainte». Când nu va mai iubi gimnastica, o voi sfătui să încerce altceva. S-ar putea şi altfel, dar ea a ales gimnastica, deşi eu mi-am zis demult că, dacă o să am o fetiţă, n-o dau la gimnastică, nu ştiu de ce aveam eu acele gânduri”, zâmbeşte Daniela. Micuţa este deja campioana statului Georgia, la paralele. Într-una dintre fotografiile sale, surprinsă în timpul concursului de gimnastică pe Statul Georgia, imaginea o arată pe Daniela chiar în momentul în care fetiţa i s-a aruncat în braţe şi a îmbrăţişat-o atât de strâns, de parcă ar fi pozat pentru una din sculpturile lui Brâncuşi. Este o imagine care impresionează şi fosta campioană povesteşte, mândră de copila ei: “Sunt antrenoarea ei, dar, în primul rând, sunt mamă, iar imaginea este surprinsă imediat ce a terminat concursul la bârnă şi era fericită că nu a căzut. Ava, de la cinci luni, a fost cu mine la sală şi de la un an era în clasa de gimnastică. Acolo, cum încep micuţii să meargă, fac singuri mişcare, fără părinţi. Îmi place asta la americani, că la ei sportul este foarte important, fiecare copil face unul sau două sporturi şi nu de performanţă”.

De pe podium la “Jump Start”

De la stânga la dreapta: Jadan, Daniela, Ava şi Rylan

De la stânga la dreapta: Jadan, Daniela, Ava şi Rylan

În urmă cu câţiva ani, Daniela Silivaş-Harper îşi deschidea în Atlanta propria sală de gimnastică, numită “Jump Start”, unde acum are înscrişi peste 1.000 de copii şi are aproape 30 de antrenori: “Da, este corect ce aţi auzit, avem şi copii mici care vin cu mamele lor de la câteva luni la sala de gimnastică, avem şi adulţi, unii care vor să înveţe să facă «roata», alţii care au mai făcut gimnastică şi vor să vină înapoi în sală să se antreneze. Am deschis sala de trei ani şi avem înscrişi peste 1.000 de copii. În ciuda a ceea ce se ştie, în Statele Unite, gimnastica este foarte bine văzută, în general sportul este aşa în America. Începem cu copiii chiar de la cinci-şase luni. De exemplu, am acolo tot o româncă venită de la Sibiu, care are o fetiţă de cinci luni, care vine în fiecare săptămână câte 45 de minute la sală cu fetiţa şi face gimnastică pentru copii mici”. Pentru că în Statele Unite, gimnastica este un sport scump, s-au găsit soluţii … inedite: “Ca să vină copilul lor la sală, un părinte plăteşte lunar 500 de dolari. Dacă vrei să mergi cu el în concurs, plăteşte şi deplasarea antrenorului, plus înscrierea care costă undeva la 150 de euro. De exemplu, este destul de costisitor să faci antrenamente în Centrul Naţional de Gimnastică din Texas, deschis de fostul meu antrenor, Bela Karolyi. Aşa că părinţii care nu îşi permit să achite taxele, se înţeleg cu staff-ul sălii şi prestează în schimb diverse servicii, fac curăţenie sau muncă de secretariat. Între gimnastele de acolo şi cele românce nu este mare diferenţă, pentru că fac aceeaşi muncă, sunt aceleaşi ore petrecute în sala de gimnastică. Tot ceea ce este diferit acolo e că mulţi copii fac gimnastică de întreţinere. Acolo se poate să vii câte o oră sau două pe săptămână la gimnastică, nu merg la concursuri sau, dacă participă, sunt evenimente mici, între orăşele.”

O casă, departe de casă

Daniela Silivaş-Harper spune că încearcă să revină în fiecare an la Deva, oraş în care s-a născut şi unde a început gimnastica, la numai şase ani, alături de celebrul antrenor Bela Karolyi, timp de şase luni, până când acesta a plecat din România, în 1981. Fosta campioană mondială şi olimpică păstrează doar amintiri frumoase despre Deva şi despre
fetele care au urcat alături de ea pe marile podiumuri ale lumi: Ecaterina Szabo, Aurelia Dobre, sau Lavinia Agache: “Nu prea am vreme de plimbări prin oraş, în majoritatea timpului sunt invitată la prieteni, la cafea, pe centru, la cofetării sau acasă, cu familia. Deva e un oraş frumos şi liniştit. Mie mi-e greu să fac comparaţie între Deva veche şi oraşul de acum, pentru că atunci stăteam mai mult la sală şi în cămin. Ieşeam în oraş poate o dată la câteva săptămâni, aşa, puţin, pentru o plimbare. Când am venit înapoi din Atlanta pentru prima dată, nici nu ştiam bine unde să mă duc, ce să fac în Deva, pentru că, de fapt, eu nu cunosc oraşul, mi-e greu să mă orientez, să aleg pe unde să mă plimb”, mărturiseşte Daniela, fata care, deşi avea familia în Deva, a fost “luată” la căminul Liceului Sportiv de îndată ce a fost recrutată la lotul naţional şi brusc a pierdut şi puţinul timp liber pe care îl avea. Recunoaşte că nu i-a fost uşor să plece din ţară şi să pornească în America pe un nou drum: “A fost puţin greu, întotdeauna e greu să pleci de undeva. De fapt, eu am plecat în Atlanta ca într-o vacanţă, să văd dacă-mi place. A fost bine şi am decis să rămân. Nu regret decizia, chiar dacă e greu să fii departe de casă. Îţi trebuie foarte mult curaj ca să te rupi de tot şi să pleci departe de casă, poate pentru mine a fost însă mai uşor decât pentru alţii: eu am fost tot timpul plecată, nu am stat mult acasă, am vizitat atâtea locuri cu concursurile de gimnastică şi probabil mi-a fost mai uşor să mă îndepărtez de casă, de ai mei şi de oraşul natal”. A învăţat engleza, şi-a făcut prieteni noi, pe scurt – şi-a construit viaţa din afara gimnasticii de la temelie.

Acasă, printre amintiri şi prăjituri

Pentru copiii familiei Harper, România este o altă lume: “Încerc să vin în fiecare an cu cei trei copii şi stăm câte cinci-şase săptămâni, dar nu i-am mai adus de doi ani. Ultima dată, au văzut Castelul de la Hunedoara şi le-a plăcut. Acum mi-a fost greu să plec fără ei, pentru că le place aici şi au vrut să vină şi ei. La aeroport a fost cam grea despărţirea, când le-am spus că numai eu plec. Aici au o libertate mai mare, văd cu totul alte lucruri. Încerc să îi educ ca să reuşească frumos în viaţă, după orele de şcoală, le-am spus că trebuie musai să facă mişcare, să-şi aleagă un sport şi nu vor avea telefon decât de la 10 ani. Ce să facă un copil mic cu mobil?”, se întreabă Daniela, nedumerită de moda din România, unde a văzut micuţii cu telefoane scumpe. De fapt, Daniela Silivaş-Harper crede că are două case: “Când vin aici, vin acasă, când plec acolo, tot acasă merg. Când vin aici, caut mult prăjiturile noastre de casă, îmi plac foarte mult. Intru în orice cofetărie să aleg dulciuri. Şi, totuşi, când spun România, îmi revin cel mai des amintiri cu colegele mele, gimnastele. Am stat la sală şi la cămin cu aceleaşi fete timp de şapte ani şi îmi amintesc cu drag de ce am făcut pe la Deva, ce prostii făceam ca şi copile… ne urcam în copaci, încercam să punem mâna pe vreo prăjitură. Păstrez legătura cu toate, dar mai ales cu Caty Szabo, Aurelia Dobre, cu toate din generaţia mea şi câteva din generaţiile de după mine. Mă bucur că merg la Bucureşti şi acolo mă văd cu Maria Olaru, pe care nu am mai întâlnit-o de doi ani, nu ne ajunge niciodată timpul pentru poveşti”, se bucură Daniela. Multe dintre fetele alături de care s-a luptat pentru aurul olimpic împotriva echipei Rusiei şi a celebrei pe atunci Svetlana Boghinskaia au ajuns tot în Statele Unite. Familia Harper stă undeva în apropierea Atlantei, dar Daniela cu soţul şi copiii fac doar cinci ore până la casa Laviniei Agache, care stă în Miami, Florida, şi unde copiii se bucură de mare şi de piscina casei. Aurelia Dobre stă în Maryland, iar Eugenia Golea în New York. Cristina Bontaş şi Celestina Popa s-au stabilit în Canada, iar Ecaterina Szabo, în Franţa.

About Laura Oană