Căderea pieţei de energie face victime colaterale în Vale

Articolul a fost vizualizat de 1,861 ori

România nu mai consumă curent electric. Cu capacităţi de producţie care depăşesc la mai mult de dublu consumul, producătorii de energie se confruntă cu un fenomen greu de gestionat: prăbuşirea preţului în salturi uriaşe. Fenomenul afectează toată piaţa românească.

Căderile de preţ la energie electrică sunt atât de mari încât niciun fel de restructurare a industriei de profil nu ar avea ca efect încadrarea în costuri. Este semnificativă în acest sens declaraţia lui Laurenţiu Ciucurel, directorul Complexului Energetic Oltenia, citat de zf.ro, care a spus că compania nu ar putea să se încadreze în costuri nici dacă ar reduce la zero costurile cu munca vie. Iar CEO are în prezent 18.600 de angajaţi.

Cât de mult scade preţul

De la o săptămână la alta preţul la curent scade dramatic. Nu mai departe de săptămâna trecută pe piaţa spot, de la o zi la alta, căderea a avut în piaţă efectul unei lovituri de baros. “Am pierdut 2 milioane de lei în două zile. Energia s-a vândut cu 24 de lei/ MWh, faţă de 240 de lei/MWH, cât a fost săptămâna trecută”, a declarat directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Aurel Niculescu, explicând motivul pentru care nu au fost plătite integral primele de vacanţă minerilor. Practic, prăbuşirea preţului energiei pe piaţă a lăsat minerii fără prime de vacanţă.

Viitorul nu sună deloc bine

Nici perspectivele nu sunt optimiste pentru industria energetică românească. Producătorii de energie nu mai pot încheia contracte de livrare pe termen lung, apetenţa consumatorilor pentru astfel de angajamente reducându-se aproape de zero. Practic, nu se mai pot securiza încasările pe anul care vine, aşa cum la fiecare final de an marii producători de energie aveau în strategie. De exemplu, Complexul Energetic Oltenia a oferit, la mijlocul lunii octombrie, spre vânzare pe platforma contractelor bilaterale a bursei de energie 20 de pachete de energie pe o perioadă de un an de zile. Niciunul nu a fost vândut.

About Adrian Sălăgean