Vladimir Brilinsky: “Sarmizegetusa Regia are şanse la bani europeni doar cu un proiect foarte bine întocmit”

Articolul a fost vizualizat de 2,112 ori

Consiliul Judeţean a preluat în administrare Sarmizegetusa Regia cu doi ani în urmă. Schimbarea în bine s-a văzut încă din primăvara lui 2013. În acest an, peste 30.000 de turişti au plătit un bilet pentru a vedea zona fortificată şi zona sacră din capitala dacilor. Lucrurile ar fi trebuit să meargă bine şi în ce priveşte cercetarea. Ministerul Culturii a demarat, în 2011, un plan multi-anual de cercetare în valoare de 4 milioane de euro. A alocat 600.000 la început, pentru săpături şi, mai ales, pentru dotări logistice, după care a suspendat finanţarea. Consiliul Judeţean lucrează acum intens la proiectul pentru reabilitarea şi modernizarea drumului de acces. Rămâne însă o problemă: conservarea. E nevoie de milioane de euro, bani care, la acest moment, sunt extrem de greu de obţinut de la Uniunea Europeană şi aproape imposibil de alocat de la vreun buget judeţean sau central.

Vladimir Brilinsky

Vladimir Brilinsky

Despre şansele Sarmizegetusei Regia la un proiect european pentru conservare şi valorificare culturală am discutat cu Vladimir Brilinsky, administratorul monumentului Sarmizegetusa Regia din cadrul Serviciului Public de Administrare a Monumentelor Istorice subordonat Consiliului Judeţean Hunedoara.

Aţi fost recent la Bruxelles pentru a vă documenta în ce priveşte “posibilităţile europene” disponibile pentru Sarmizegetusa Regia. Care sunt primele concluzii?

Europarlamentarul Mircea Diaconu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Cultură din Parlamentul European, a invitat la Bruxelles mai mulţi administratori de monumente istorice importante din România. Acolo ni s-au spus câteva lucruri destul de descurajatoare. Am constatat încă o dată că România este foarte slab pregătită în domeniul prezentării proiectelor ce vizează patrimoniul. Dintr-un total de 400 de proiecte depuse pe acest domeniu, în 2010 – 2014, de către toate ţările membre, au fost selectate pentru finanţare doar 86. România ca lider de proiect a depus şase şi n-a câştigat niciunul.

Ni s-a comunicat că bugetul Uniunii Europene este în scădere şi că ar trebui să nu îl împovărăm prin cereri de finanţări prea mari. Apoi, s-a pus în vedere faptul că România este semnatar al Tratatului de la Lisabona, aşa că Ministerul Culturii din ţara noastră are obligaţia să finanţeze păstrarea în bună stare a monumentelor. Totuşi, ni s-au prezentat şi câteva oportunităţi de finanţare europeană.

Asta înseamnă că sunt foarte mici şansele ca Sarmizegetusa Regia să primească bani pentru un proiect amplu de conservare?

Chiar în Comisia pentru Cultură, Mircea Diaconu a spus că România afişează cifre îngrijorătoare. Doar 0,1 la sută din PIB este alocat culturii şi problemelor de patrimoniu. Alte ţări, care au aderat în 2004 la UE, de exemplu, au deja alocări pentru acest domeniu cuprinse între 2 şi 4 la sută din PIB.

România este privită ca o ţară care abia începe un drum în acest domeniu şi care este mult în urma statelor care au aderat în 2004, pe probleme de patrimoniu. O dovadă în acest sens este însuşi faptul că un proiect numit “Grădinile Castelelor din Transilvania”, în valoare de 2,5 milioane de euro, a fost câştigat de Ungaria, nu de vreo instituţie din România. Eu am urmărit acest proiect în mai toate fazele lui şi este unul foarte bine documentat şi argumentat. Asta în timp ce noi încă bâjbâim când vine vorba de asemenea iniţiative.

Consiliul Judeţean Hunedoara a câştigat, totuşi, proiecte în valoare de peste 200 de milioane de euro pe infrastructură rutieră şi reţele de apă. N-ar avea acum şanse să câştige o finanţare consistentă pentru Sarmizegetusa Regia?

Şansele ar fi infime. CJ Hunedoara este o instituţie performantă în atragerea de fonduri europene, situată pe locul I în regiunea Vest, dar România a depus, între 2010 şi 2014, nu mai puţin de 40 de proiecte pe domeniul patrimoniului şi nu a câştigat nicio finanţare. E dovada clară a faptului că avem o problemă cu întocmirea proiectelor ce vizează patrimoniul cultural.

Ce ar fi de făcut, atunci?

O soluţie ar fi asocierea cu alte state, alte ţări care să fie lideri de proiect, ţări care au experienţă în domeniu. Trebuie să recunoaştem că noi suntem cu 60 de ani în urma unor ţări ca Anglia sau Germania, care au început şi reconstrucţia patrimoniului imediat după cel de-al Doilea Război Mondial. S-au dat ca exemple oraşe ca Dresda, ori Köln, care şi-au văzut de patrimoniu imediat după acea perioadă mai mult decât tragică din toate punctele de vedere.

Sfatul cel mai important primit la Bruxelles a fost să apelăm la fondurile structurale care pot fi mai uşor accesate, dar având în spate expertiza profesionistă a celor care întocmesc de multă vreme asemenea proiecte.

Să-nţelegem că v-aţi întors dezarmat de la Bruxelles?

Nu neapărat. Am constatat că nu mai avem nicio zi de pierdut, că trebuie să ne apucăm serios de muncă, să batem la uşi, să stabilim relaţii cu marii câştigători de proiecte pe obiective de patrimoniu şi să le cerem ajutorul, într-o formă sau alta. Recomandarea neoficială pentru România este să nu încerce să fie lider de proiect, pentru că nu are deloc experienţa necesară câştigării unei finanţări pe domeniul patrimoniului.

Pentru Sarmizegetusa e vorba de un proiect destul de mare…

Nu e mare, e foarte mare! La Sarmizegetusa Regia nu discutăm de un proiect de două milioane de euro. Discutăm de la 15 – 20 de milioane în sus doar pentru conservare. Problema este alta: cel mai vechi proiect legat de Sarmizegetusa Regia pe care am reuşit eu să-l descopăr până acum datează din 1978. De atunci şi până în acest moment s-au tot făcut proiecte care acum zac la Arhivele Naţionale. Pentru aceste proiecte s-a cheltuit peste un milion de euro, dar în teren nu s-a mişcat nicio piatră.

Pentru a ajunge să depui un astfel de proiect trebuie să cheltuieşti o groază de bani pentru realizarea lui şi nu ai certitudinea că acel proiect va şi primi finanţare. Serviciul nostru, cel puţin, este ferm hotărât să nu înceapă un astfel de demers decât atunci când vom fi siguri că vom avea finanţare şi pentru execuţie.

Ce să facem?! Să ne apucăm să facem un studiu DALI (un studiu mult mai complex decât un studiu de fezabilitate obişnuit – n.r.) şi un proiect tehnic pe care să cheltuim sute de mii de euro şi la sfârşit să ne trezim cu un dosar care stă într-un sertar 15 ani, după care e trimis la Arhive, iar între timp Sarmizegetusa se prăbuşeşte?! Căutăm firme de consultanţă care să ne ducă de la cap la coadă şi să ofere o garanţie suplimentară a succesului în ce priveşte obţinerea finanţării. Cu siguranţă o să lansăm şi o licitaţie în acest scop.

Pe de altă parte, traversăm un moment prost, pentru că, în administraţia publică din România s-a instalat o teamă cumplită de fondurile europene. Se instalează o idee de genul “De ce să fac un proiect de 5 milioane de euro şi dup-aia să vină DNA-ul? Unde-i vorba de bani sunt şi denigratori, indivizi care vor doar să pună beţe-n roate”.

Ministerul Culturii nu poate fi un partener serios?

Sunt încă sub furia provocată de declaraţiile făcute de către deja ex-ministrul culturii Csilla Hegedus, care, în Comisia Naţională pentru Monumente, a declarat că în 2015 vor fi prioritare cetăţile dacice şi limes-ul roman, dar văd că anunţurile din ultima vreme se referă doar la limes-ul roman (pe 4 decembrie, ministrul culturii a semnat ordinul de instituire a Programului Naţional Limes care vizează inventarierea şi cercetarea arheologică a frontierei Imperiului Roman de pe teritoriul României – n.r.). Despre cetăţile dacice, mai nimic concret. E adevărat că limesul roman este important, dar nu este unic în lume, aşa cum sunt cetăţile dacice. Glumind puţin, dacii au luat-o din nou peste bot de la romani.

Care va fi pasul următor?

Aşteptăm ghidurile de finanţare, care vor apărea în prima parte a anului viitor, dar până atunci nu stăm cu mâinile în sân. Ne ocupăm de tot ce înseamnă acte premergătoare întocmirii unui program DALI. Chiar în aceste zile suntem la Sarmizegetusa şi evaluăm tot ceea ce înseamnă programul de conservare pe care vrem să-l punem în practică.

About Ciprian Iancu