Tabletă în loc de Abecedar – o idee respinsă de părinţi şi dascăli

Articolul a fost vizualizat de 1,756 ori

Începând cu acest an şcolar, elevii claselor întâi şi a doua învaţă după manuale digitale. Unul dintre obiectivele Ministerului Educaţiei şi Cercetării este, însă, eliminarea cărţilor din şcoli, cel puţin la nivelul claselor primare, şi înlocuirea lor cu tablete pe care să existe manuale în format electronic. Fiecare elev din ciclul primar ar urma să primească gratuit o tabletă achiziţionată de către minister cu bani proveniţi din fonduri europene. Scopul acestei măsuri este acela de a familiariza elevii, încă de la o vârstă fragedă, cu tehnologia şi de a le dezvolta competenţele digitale. Ideea pare inspirată din sisteme de învăţământ străine, precum cel german sau cel finlandez, în care orele de caligrafie au fost înlocuite cu ore în care elevii sunt învăţaţi să tasteze rapid.

copii cu tableteCu toate că, la finalul anului trecut, reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării declarau că la începutul lunii martie 2015 toţi elevii claselor a treia vor fi dotaţi cu tablete, la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara nu există încă veşti despre cadourile digitale. „La un moment dat, s-a discutat despre introducerea tabletelor în şcoli, la clasele primare. Era vorba despre un proiect al ministerului, pentru care se dorea obţinerea de fonduri europene cu ajutorul cărora să fie achiziţionate tabletele. Nu ştim ce s-a mai întâmplat, pentru că nu am mai fost informaţi în legătură cu asta.”, susţine Marta Mate, inspector şcolar general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara. O altă măsură de modernizare a învăţământului primar a fost introdusă începând cu acest an şcolar – manualele digitale.

„La clasele întâi şi a doua au fost introduse manuale digitale la toate disciplinele. Este vorba despre nişte manuale obişnuite, care au ataşat un CD ce conţine atât ceea ce se regăseşte în manual, cât şi nişte exerciţii interactive, suplimentare. Acest CD poate fi folosit atât în clasă, cât şi acasă. Manualele electronice se regăsesc şi pe platforma manuale.edu.ro.”, explică inspectorul şcolar.

Butonat, în loc de scris şi răsfoit

De unde vine dorinţa de a informatiza învăţământul românesc? Reprezentanţii Ministerului Educaţiei spun că se urmăreşte pregătirea elevilor pentru un viitor al tehnologiei. „Calculatorul a devenit indispensabil. La finalul liceului, s-a introdus de câţiva ani testarea competenţelor digitale. Este firesc, atunci, ca dezvoltarea acestor abilităţi să înceapă încă din clasele primare”, consideră Marta Mate. Inspectorul este de părere că şcolile din judeţul Hunedoara beneficiază de dotările necesare pentru a putea utiliza manualele digitale. „Lipsa calculatorului şi a videoproiectorului din şcoli nu mai este o problemă în judeţ, la ora actuală. Chiar şi în şcolile din mediul rural există astfel de echipamente”, declară aceasta.

Teama de “robotizare”

Perspectiva înlocuirii Abecedarului cu tableta este privită cu mai puţin entuziasm de către dascălii şi părinţii hunedoreni. Cei mai mulţi sunt de părere că, în această încercare de dezvoltare a abilităţilor digitale ale celor mici, sunt ameninţate alte deprinderi esenţiale în viaţă, precum cele de comunicare şi socializare. Nici manualele digitale, existente deja, nu sunt privite cu mai multă simpatie: învăţătorii nu consideră că CD-urile le sunt un instrument folositor, iar părinţii nici nu le-au observat la finalul cărţilor.

Resurse insuficiente pentru informatizarea învăţământului

Paul Rusu, lider al Sindicatului Învăţământului Preuniversitar din Hunedoara şi fost învăţător, se declară adept al informatizării învăţământului, dar este de părere că acest lucru este imposibil de realizat în viitorul apropiat, în România: „Nu cred că Ministerul Educaţiei îşi va putea permite să cumpere tablete pentru toţi elevii şi, chiar dacă ar cumpăra, în cel mult cinci ani, ca urmare a progresului tehnologic, acestea ar fi complet depăşite. Cu ce bani ar fi reînnoite? Sunt atâtea probleme în sistemul de învăţământ pentru care nu există bani, încât nu-mi imaginez cum ar putea exista resurse materiale pentru informatizarea învăţământului”. Paul Rusu consideră că utilizarea dispozitivelor digitale în şcoli reprezintă o măsură pentru a cărei implementare sunt necesari mai mulţi paşi: „În primul rând, şcolile trebuie să dispună de echipamentele necesare. Un calculator în şcoală nu este suficient. Apoi, cei de la catedră trebuie să fie pregătiţi pentru a folosi astfel de echipamente. La noi în judeţ, media de vârstă a dascălilor este destul de ridicată. Aceştia nu sunt obişnuiţi să utilizeze tehnologia modernă şi, înainte de introducerea sa în şcoli, învăţătorii şi profesorii ar trebui să beneficieze de cursuri de pregătire”.

Instrumentele clasice sunt mai bune

Cu cât demersul nostru jurnalistic se apropie mai mult de catedră, de cei implicaţi direct în activitatea didactică, cu atât scepticismul faţă de manualele digitale şi de tablete este mai mare. Învăţătorii se simt angajaţi într-un soi de „luptă” de a-i convinge pe puşti să renunţe la smartphone-uri, tablete şi computere şi să interacţioneze mai mult unii cu alţii real, nu virtual, considerând că elevilor le lipsesc nu competenţele digitale, ci abilităţile sociale. „Eu nu sunt pentru informatizare excesivă şi forţată a actului de învăţământ. Noi, învăţătorii, nu ştim cum să facem să-i mai desprindem pe copii de calculator, iar mijloacele ce se doresc introduse mai mult ne încurcă. În primul rând, elevii din clasele primare sunt prea mici, nu au responsabilitatea necesară pentru a folosi o tabletă. Cred că majoritatea ar fi stricate în câteva zile. Apoi, utilizarea lor le-ar distrage atenţia de la scopul lecţiei. Mai mult decât atât, copiii din ziua de azi comunică greu unii cu alţii. Este dificil să îi faci să lucreze pe grupe, să îşi pună mânuţele împreună, să discute. Cum le-ai dezvolta abilităţile acestea de comunicare şi lucru în echipă dacă le-ai da tablete?”, arată Camelia Goronea, învăţătoare la o şcoală din Hunedoara.
Din punct de vedere psihologic, în clasele primare ar trebui să se urmărească dezvoltarea memoriei şi a atenţiei copiilor. Potrivit psihologului Irina Toth, programele informatice educaţionale nu sunt necesare pentru realizarea acestui scop. „Tableta şi calculatorul îi atrag pe copii, dar nu le dezvoltă prea mult abilităţile. Le antrenează, într-adevăr, orientarea în spaţiu şi atenţia, dar într-un mod puţin forţat. Aceste abilităţi se formează, în mod normal, treptat ”, explică Irina Toth. Psihologul este şi părinte al unui elev de clasa a doua şi mărturiseşte că, în această calitate, nu o încântă ideea ca fiul său să folosească tableta la şcoală.

Biblioteca manualelor digitale

Oricine îşi poate face un cont pe platforma manuale.edu.ro, pentru a putea vedea manualele digitale, create pentru elevii claselor întâi şi a doua. Manualele frumos colorate sunt destul de prietenoase vizual, iar click-urile utilizatorului sunt ghidate fie de către o voce feminină care te duce cu gândul la doamna învăţătoare, fie de către voci ce seamănă cu cele ale personajelor din desenele animate. Exerciţiile nu sunt mai numeroase decât cele dintr-o carte obişnuită. Singura diferenţe ar fi că: foloseşti mouse-ul în loc de stilou, nu simţi mirosul hârtiei proaspăt tipărite, specific manualelor noi, de la început de an şcolar şi, cel puţin teoretic, nu ai nevoie de indicaţiile învăţătorului sau ale unui părinte.

About Doriana Matei