Inspectorii ITM sunt “cu ochii” pe autostradă

Articolul a fost vizualizat de 1,078 ori

De la începutul anului şi până acum, în judeţul Hunedoara au avut loc mai bine de 60 de accidente la locul de muncă. Dintre acestea, două s-au soldat cu un deces şi trei persoane rănite. Prin comparaţie, pe parcursul anului 2012 s-au înregistrat 227 de accidente de muncă, iar în 2013 – 273, mai multe, dar mai puţin grave, spun inspectorii de muncă. O altă problemă cu care se confruntă inspectorii de specialitate sunt cazurile de muncă “la negru”. Majoritatea lor apar în sezonul cald, când se lucrează intens la autostradă.

Muncitorii de pe şantierele din judeţ sunt printre cei mai expuşi accidentelor de muncă. Pentru evitarea lor, respectarea normelor de securitate este absolut necesară

Muncitorii de pe şantierele din judeţ sunt printre cei mai expuşi accidentelor de muncă. Pentru evitarea lor, respectarea normelor de securitate este absolut necesară

Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara (ITM) a aplicat amenzi în valoare de peste 300.000 de lei, iar mai bine de două treimi din sumă au fost amenzi aplicate firmelor care nu îndeplineau condiţiile legale de muncă pentru angajaţi. Până în acest moment, inspectorii ITM au descoperit mai bine de 20 de angajaţi ce lucrau “la negru”, fără contract de muncă, la 16 firme din judeţul Hunedoara. Numărul sancţiunilor se ridică la aproape 800. Inspectorii de muncă estimează că în lunile de vară numărul persoanelor care muncesc fără contract de muncă ar putea să crească, după deschiderea şantierelor autostrăzii, acolo unde, în ultimii ani, au fost descoperite cele mai multe persoane lucrând ilegal. Spre exemplu, în 2013, aproape 530 de muncitori (descoperiţi de inspectorii de muncă) au lucrat ilegal la construcţia autostrăzii! Legea prevede sancţiuni drastice, mergând până la închisoare, pentru patronii care angajează mai mult de cinci persoane fără contract de muncă, iar amenzile sunt de până la 50.000 de lei.

75 dintre angajatori se conformează

Raportul de activitate pentru 2014 arată că Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara a dispus aproape 4.000 de măsuri, acestea fiind realizate în proporţie de 75 la sută. Pe parcursul anului trecut, au fost aplicate mai bine de 400 de amenzi ce însumează 2,3 milioane de lei. Dintre acestea, 115, în valoare de 1,6 milioane de lei au fost aplicate pentru muncă nedeclarată. Pe lângă acestea au mai fost făcute 11 denunţuri, pentru cazurile în care au fost depistate mai mult de cinci persoane fără forme legale de angajare, iar administratorii firmelor s-au ales cu aproape 730 de avertismente. Aproape 40 la sută dintre problemele descoperite erau legate de neplata drepturilor salariale, un sfert de neacordarea concediului de odihnă şi nerespectarea timpului de lucru de opt ore. Şi anul trecut, cele mai multe cazuri de muncă ilegală au fost depistate tot la autostradă, însă acestea au fost mai puţine decât în 2013.

Scapă de închisoare cu o amendă penală

Anual inspectorii ITM fac sute de verificări, iar statisticile arată că, la o treime dintre firme, controalele se lasă şi cu sancţiuni: amenzi sau, în cel mai bun caz, avertismente. Un angajator care are un singur om la muncă fără un contract legal riscă o amendă de 10.000 de lei. Pentru două persoane amenda este de 20.000 de lei, ajungând la 50.000 de lei pentru cinci salariaţi fără contract de muncă. Angajatorii care au mai mult de cinci angajaţi fără contract de muncă risă închisoarea, ca urmare a denunţurilor penale. Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor, magistraţii consideră că infracţiunea nu constituie pericol social, aşa că administratorii firmelor respective se aleg doar cu o amendă penală, care poate să fie de numai 350 de lei şi cu o menţiune în cazierul judiciar.

Angajaţii “la negru” sunt direct răspunzători

Pe de altă parte, şi angajaţii care acceptă să lucreze fără forme legale riscă să primească amenzi. Valoarea amenzii este de cel puţin 500 de lei, dar poate ajunge până la 1.000 de lei. Din nefericire, două treimi dintre neregulile semnalate de hunedoreni Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara sau depistate de autorităţi ţin tocmai de munca fără acte legale.

Din totalul angajaţilor “la negru” aproape jumătate ajung în situaţia de a nu-şi mai primi remuneraţiile promise, dar pentru că nici angajatorul, nici angajatul nu deţin documente care să dovedească orele lucrate angajatului nu-i mai rămâne decât să acţioneze firma în instanţă şi să probeze că a lucrat la firma respectivă. Din nefericire, hunedorenii care ajung să-şi reclame angajatorii la ITM fac acest lucru abia după ce au acceptat, vreme de mai multe luni, complicitatea impusă de administratorii firmelor, fără să realizeze că, astfel, riscă să fie victime sigure ale “angajatorilor”.

Cine şi cum poate angaja zilieri

Patronii care au nevoie de angajaţi pentru durate scurte, sezonieri şi neapărat necalificaţi, pot opta pentru angajarea de zilieri, fără a mai fi nevoie de contract de muncă. Totuşi, cine angajează zilieri trebuie să aibă un registru special de evidenţă, iar durata activităţii ocazionale trebuie să fie de cel puţin o zi, a opt ore de muncă. Durata zilnică de executare a activităţii unui zilier nu poate depăşi 12 ore, respectiv şase ore pentru angajaţii minori. Totuşi, chiar dacă părţile convin un număr mai mic de ore de muncă pe zi, plata zilierului trebuie făcută tot pentru echivalentul a cel puţin opt ore. În plus, niciun zilier nu poate presta activităţi pentru acelaşi beneficiar pe o perioadă mai lungă de 90 de zile, cumulate, pe durata unui an calendaristic. Înainte de a-şi începe munca, zilierul trebuie instruit. El urmează să fie plătit la sfârşitul fiecărei zile pentru munca prestată. Zilierul, în schimb, trebuie să plătească impozit pe venit: 16% din remuneraţia brută.

About Ada Beraru