ArcelorMittal şi Carmen Hărău oferă 18 burse speciale pentru studenţi

Articolul a fost vizualizat de 2,215 ori

Sute de elevi din municipiul Hunedoara au participat la începutul acestei săptămâni la evenimentul intitulat “Punţi de legătură şi parteneriate între mediul de afaceri şi instituţiile de învăţământ”, manifestare în timpul căreia a fost prezentată oferta de studii a Facultăţii de Inginerie din Hunedoara. Mai mult compania ArcelorMittal şi deputatul Carmen Hărău au anunţat că, din toamnă, vor acorda 18 burse pentru elevii merituoşi.

La facultatea din Hunedoara, tinerii interesaţi de domeniile tehnice se pot instrui la aceleaşi standarde ca la Timişoara

La facultatea din Hunedoara, tinerii interesaţi de domeniile tehnice se pot instrui la aceleaşi standarde ca la Timişoara

Instituţia de învăţământ superior din Hunedoara, înfiinţată în 1970 ca institut de subingineri, este de ani buni parte a Universităţii Politehnica Timişoara, una dintre cele mai mari şi mai renumite universităţi tehnice din Europa Centrală şi de Est. În cei peste 90 de ani de existenţă, Universitatea Politehnica Timişoara a produs peste 100.000 de ingineri, deosebit de apreciaţi, deopotrivă în ţară şi în străinătate, pentru competenţa şi seriozitatea lor. Dacă, iniţial, facultatea de la Hunedoara a funcţionat cu specializări în domeniile electric, mecanic şi metalurgic, pe parcursul ultimilor 20 de ani conducerea instituţiei a adăugat noi specializări: informatică industrială, inginerie economică, autovehicule rutiere, inginerie electrică şi calculatoare, dar şi ingineria valorificării deşeurilor.

Elevii au vizitat laboratoarele facultăţii

“În urma unei vechi tradiţii de colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara şi cu mai multe firme şi companii din Hunedoara şi din oraşele învecinate am decis să organizăm o acţiune prin care să punem în legătură elevii de liceu din clasele terminale cu învăţământul universitar şi cu agenţii economici care pot să ofere, în viitor, locuri de muncă absolvenţilor facultăţii. Este bine ca elevii să ştie care este oferta de studii de licenţă, de master, dar şi de studii doctorale pe care Facultatea de Inginerie din Hunedoara o face absolvenţilor de liceu.

Caius Panoiu copyMai mult, elevii au fost invitaţi să viziteze şi sălile de curs, de seminar şi laboratoarele noastre”, a explicat decanul Facultăţii de Inginerie, Caius Pănoiu (medalion). El le-a prezentat viitorilor absolvenţi baza materială a facultăţii la standarde moderne, cantina studenţească şi le-a amintit acestora că pot beneficia de burse de studiu, de merit, de performanţă, dar şi de burse şi ajutoare sociale, în cazul în care provin din familii nevoiaşe. În plus, studenţii Facultăţii de Inginerie au facilităţi la transport, dar pot beneficia şi de tabere studenţeşti pe Litoral, în staţiunile Costineşti, Eforie Nord, Eforie Sud, Mamaia sau în staţiunile montane: Herculane, Slănic Moldova, Izvorul Mureşului etc.

Elevii hunedoreni care au vizitat Facultatea de Inginerie au avut ocazia să vadă, printre altele, şi o parte dintre proiectele de cercetare şi inovaţie realizate de studenţii şi masteranzii FIH, sub coordonarea profesorilor de aici: roboţi cu senzori sensibili la mişcare, capabili să parcurgă trasee dificile şi să ocolească obstacole, dar şi o dronă construită chiar de tinerii care învaţă aici.

Arcelor Mittal are nevoie de ingineri

Indianul copyAmit Kumar (medalion), directorul executiv al ArcelorMittal Hunedoara, parte a celui mai mare producător de oţel din lume, spune că a avut o colaborare excelentă cu Facultatea de Inginerie, pe care a susţinut-o ca partener în organizarea diferitelor evenimente, dar şi cu suport tehnic, atunci când acesta a fost necesar.

“Am colaborat continuu cu liceele locale şi cu facultatea, iar la anul vom deschide o clasă la Colegiul Tehnic «Matei Corvin», în timp ce pentru studenţii de la Facultatea de Inginerie din Hunedoara vom oferi 14 burse. Zece dintre bursele oferite de ArcelorMittal vor fi pentru domeniul ingineriei materialelor, iar patru pentru domeniul ingineriei electrice şi energetice, pentru că acestea sunt domeniile în care avem nevoie de ingineri la Hunedoara”, a precizat Amit Kumar. CEO-ul ArcelorMittal Hunedoara se declară foarte mulţumit de absolvenţii facultăţii hunedorene. “În ultimii doi ani am angajat opt sau zece absolvenţi ai Facultăţii de Inginerie din Hunedoara, iar fiecare dintre aceştia se descurcă foarte bine”, a precizat Amit Kumar. La Facultatea de Inginerie de la Hunedoara învaţă, în acest moment, aproximativ 900 de studenţi, în cele şase secţii de licenţă şi cinci secţii de master.

Deputatul PNL de Hunedoara lansează Şi susţine bursele “I.C. Brătianu”

sefa pentru casetaDeputatul Carmen Hărău, profesoară în cadrul FIH de mai bine de 15 ani, a anunţat că, având în vedere şi calitatea sa de investitor local, vrea să-i motiveze pe tinerii hunedoreni să continue studiile după absolvirea liceului şi să aleagă Facultatea de Inginerie din municipiu:

“Din salariul meu voi acorda în fiecare an, pe parcursul următorilor patru ani, patru burse a câte 500 de lei. Nu am cum, ca deputat al hunedorenilor, să pretind agenţilor economici sprijin, atâta timp cât nu dau un exemplu personal. De astă dată, am un motiv în plus să dau un exemplu, acordând din indemnizaţia mea de parlamentar bursele «I.C. Brătianu».

Este un mod de a face educaţie istorică-patriotică tinerilor hunedoreni, cărora le va fi de mare folos pentru educaţia lor să ştie că anul acesta PNL împlineşte 140 de ani de la înfiinţare şi că înaintaşii noştri liberali au fost nişte oameni patrioţi, care au făcut foarte multe lucruri bune pentru ţară. Mă bucur că domnul Amit Kumar consideră că face parte din echipa Hunedoarei, iar în ultimii trei ani a fost lângă umărul meu, în altă ipostază decât ca partener de afaceri, ca partener pentru lucrurile bune care se întâmplă în oraş”.

About Ada Beraru