DIN EŞEC ÎN EŞEC

Articolul a fost vizualizat de 1,264 ori

Atmosferă de mare ”derby” la Hunedoara, acolo unde se întâlneau în etapa cu numărul opt două grupări care decla­raseră că au ca obiectiv promovarea în liga secun­dă. ”Alb-albaştrii” îşi doreau să facă uitate ultimele două meciuri din actualul sezon, din care ieşiseră extrem de şifo­naţi: 0-2 acasă cu Becicherecu Mic şi acel ne­ve­rosimil 3-4 de la Cisnă­die, după ce, la pau­ză, conduceau cu un li­nişti­tor 2-0. Au urmat însă 16 minute de coşmar, în care nou promovata Măgura i-a făcut KO pe elevii lui Victor Roşca, administrându-le nu mai puţin de  patru goluri. Două înfrângeri care îndepărtase echipa de pe Cer­na de podium, iar cele trei puncte deveneau aproape vitale pentru a o menţine cu şanse la promovare. 

FOTBALDe partea cealaltă, ”alb-violeţii”, promovaţi în liga a treia în acest an, sunt în accepţiu­nea suporterilor timişoreni, adevărata ”Poli” Timişoara, şi nu acel ”hibrid” care acti­vează pe prima scenă a fotbalului românesc. Bănăţenii, susţinuţi financiar de suporteri şi de Institutul Politehnic de pe Bega, veneau la Hunedoara cu un moral ridicat, cedând doar o singură dată în acest tur, 0-1 la conjudeţeana CSM Lugoj. Gazdele îşi doreau să continue tradiţia ultimilor 35 de ani, fără eşec acasă în faţa ”poliştilor”, iar în tribune se anunţa un duel ”incendiar” între cele două galerii, care avea să fie câştigat net de oaspeţi, acelaşi lucru întâmplându-se, din păcate, şi pe gazon, unul care s-a prezentat în foarte bune condiţii. Cum spuneam, interes maxim pentru acest meci, cu măsuri de securitate sporite, cu peste 3500 de spectatori în tribune (un record pentru Hunedoara în acest eşalon), mai mult de 400 de fani sosind cu autocarele şi maşinile personale de la Ti­mişoara. În debutul întâlnirii, dar şi pe parcursul celor 90 de minute, cele două galerii şi-au etalat întreg arsenalul de care au dispus, de la scandări (unele triviale), la bannere, steaguri şi fumigene.

Pe teren, doar o singură echipă

Dacă în ceea ce priveşte organizarea meciului, gazdele merită felicitări pentru tot ceea ce au întreprins, evoluţia din teren a jucătorilor a fost din nou sub aşteptări. Debutul a adus spectacolul oferit din tribune de fanii celor două cluburi, în timp ce, pe teren, perioada de studiu părea să se prelungească la nesfârşit, niciuna dintre combatante nereuşind să pună în pericol, poarta adversă. Ce am notat în primele 15 minute? Un corner (min. 5) rămas fără rezultat, la poarta debutantului Cojocariu (19 ani) şi o lovitură liberă de la 25 de metri executată de Tulcan în ”zid”. Timişorenii par din ce în ce mai stăpâni pe situaţie, domină teritorial, iar în minutul 22, acelaşi Tulcan este foarte aproape de deschi­derea scorului, dar şutul de la 25 de metri a fost scos în corner, de la vinclu, de goalkeeper-ul hunedorean. Suporterii ”alb-albaştrilor” au trebuit să aştepte 27 de minute pentru a trăi emoţiile unei oportunităţi la poarta lui Burtic. A fost o primă lovitură de colţ executată de pe partea stângă, Mardare a prelungit cu capul pe spate şi, din trei metri, Daniel Creciunesc a reluat peste transver­sală. O şansă enor­mă, care nu va fi însă irosită două minute mai târziu, la poarta cealaltă. De pe flancul stâng, în direcţia de atac a oaspeţilor, au plecat toate cele trei goluri, semn că fundaşul de ”bandă” Ioan Petresc nu a prins o zi norocoasă. A fost centrarea lui Marin, Tulcan a reluat cu capul, portarul a respins uşor în lateral, de unde Birău, tot cu o lovitură de cap, a trimis balonul în plasă. Ca şi în celelalte partide, FC Hunedoara s-a bazat pe ”sclipirile” coordonatorului Bozian, care şi-a ”asumat” toate fazele fixe, fără efect însă pe tabela de marcaj. Abia în minutul 35 am asistat la primul şut pe spaţiul porţii, mingea trimisă de la cca 35 de metri de D. Creciunesc fiind reţinută fără dificultate de Burtic. După alte două minute, ”vitezistul” Drăgoescu s-a lansat într-o cursă irezistibilă de 40 de metri, dar, talonat îndea­proape de Bilia, a trimis slab din careu. Avea să fie însă 0-2 în minutul 44, la o eroare a portarului Ciubotariu. Ghinescu a făcut cam ce a vrut pe partea stângă, a centrat de pe linia de fund (un fel de corner scurt), balonul a fost reluat cu capul de Birău, portarul gazdelor a alunecat şi mingea s-a dus cuminte în plasa porţii. Scorul de ”forfait” putea fi stabilit încă din minutele de prelungire ale primei părţi, când, lansat printre, Marin a pătruns, dar şutul său a fost respins de Ciubotariu.

Unii cu ocaziile, alţii cu golul

Băieţii lui Roşca au început cel de-al doilea ”mitan” ceva mai hotărâţi, creându-şi în primele 10 minute câteva situaţii favorabile. În minutul 48, la o centrare ”plouată” de pe dreapta, Burtic a ieşit aiurea la limita careului mare, Ionicescu a trimis cu capul, dar Bilia a scos de pe linia porţii. Trei minute mai târziu, lovitura liberă executată de pe stânga de Bozian a fost reluat cu capul pe lângă de Maghici, iar în mi­nutul 55, Tecsi a reluat din 14 metri, peste. Timpul se scurgea în favoarea bănăţenilor, care păreau tot mai stăpâni pe ei, în timp ce, de partea cealaltă, lipsa soluţii­lor atât de pe banca tehnică cât şi pe teren era din ce în ce mai evidentă. Echipa părea ruptă în două, iar pe acest fond a venit şi cel de-al treilea gol. Tulcan s-a lansat pe aceeaşi parte stânga, a centrat pe jos, mingea a ajuns la Ţugui care, cu calm, a trimis cu latul din 10 metri, în stânga portarului. Scor sever, care se petrecea sub privirile numeroşilor hunedoreni, printre care s-au aflat şi câteva ”legende” ale Corvi­nului de altădată, profesorul Remus Vlad, Romulus Gabor sau Florea Văetuş. Gazdele nu au putut să înscrie nici măcar golul de onoare, chiar dacă au mai avut câteva ocazii. În minutul 76, centrarea de pe dreapta a lui Petresc a fost reluat cu capul de Mardare, în stâlpul din dreapta porţii, iar în minutul 83, pătrunderea lui Drăgoescu pe flancul stâng s-a finalizat cu un şut în scurt dintr-o poziţie foarte dificilă, Burtic respingând în corner. Fluierul de final a consfinţit o victorie de justeţe a timişorenilor, care se anunţă ca pretendenţi foarte serioşi, în timp ce pentru FC Hunedoara acest obiectiv poate fi trecut deja la ”a fost cândva”, chiar dacă mai sunt multe etape de disputat. La felul în care arată însă jocul, la faptul că acest lot numără foarte mulţi jucători, dar foarte puţini fotbalişti, este greu de crezut că lucrurile pot lua o altfel de turnură. Copleşit de acest scor, preşedintele clubului, Alin Barna, îşi anunţase demisia pe un site de socializare. Dar demisia lui, dacă va rămâne în vigoare, nu înseamnă că totul se va rezolva şi criza de rezultate va lua sfârşit. Problemele sunt mult mai profunde, iar performanţă fără profesionişti nu se poate face. Nu ajunge doar entuziasmul.

DECLARAŢII la cald:

REMUS VLAD (FOST ANTRENOR CORVINUL HUNEDOARA): “A exista­t o diferenţă de exprimare în teren între cele două echipe. Timişoara a fost superioară la mai multe capitole, şi în special la construcţie, posesie şi, bineînţeles, finalizarea, care s-a produs şi cu ajutorul câtorva greşeli din defensiva hunedorenilor. În concluzie, un joc reuşit numai pentru unii, o victorie a timişorenilor, care s-au impus clar chiar în faţa suporterilor din Hunedoara, care au venit la stadion în număr foarte mare. Cred că este greu de promovat anul acesta pentru FC Hunedoara. Până nu se pun bazele unei activităţi pro­pice fotbalului, mă refer la partea administrativă a clubului, apoi la lotul de jucători şi tehnicieni, e greu de promovat. Iar cel mai important lucru este susţinerea financiară. Dacă ea nu există, vorbim în van despre acest obiectiv.
IULIAN TECSI (căpitan FC HUNEDOARA): “Am sperat de la început să fie un meci tare, ne aşteptam să fie presiune pe unii jucători, dar, din păcate, unii dintre colegii mei m-au dezamăgit. Este o înfrângere meritată, pentru că adversarii noştri au jucat destul de bine. E o diferenţă de puncte destul de mare între noi şi primele clasate, dar campionatul este lung, se pot întâmpla multe până la final. Ne trebuie mai multă motivare, să avem încredere în noi pentru a ajunge în primele trei poziţii. Aţi văzut câtă lume a venit la un meci de liga a treia. Suntem într-un moment mai greu, dar sper să ne revenim şi să aducem victoriile dorite de toţi”.
SORIN BRÎNDESCU (antrenor ASU POLI TIMIŞOARA): “Nu m-am aşteptat la o asemenea diferenţă de scor. Ştiam că FC Hunedoara are o echipă bună şi ne-am pregătit foarte bine pentru a câştiga. Am jucat mai bine decât adversarul nostru astăzi, iar jucătorii mei au jucat cu multă maturitate, respec­tând sarcinile de joc primite. În mare parte, cred că a fost cel mai bun joc al nostru din acest campionat, ţinând cont şi de încărcătura acestei partide. Am jucat pe un gazon foarte bun, iar organizatorii merită toate felici­tările pentru acest lucru. Diferenţa de astăzi am făcut-o prin posesia superioară şi prin numeroasele acţiuni iniţiate la poarta adversă. I-am blocat foarte bine pe principalii adversari, Bozian şi Drăgoescu, pe care îi cam ştiam ce pot, luându-ne toate măsurile necesare. Cred că am scăpat de una dintre contracandidatele la promovare, dar campionatul este lung”.

 FC HUNEDOARA – ASU POLI TIMIŞOARA  0 – 3 (0 – 2)

Au marcat: Birău (min. 29 şi 44), Ţugui (min. 63)

FC Hunedoara: Ciubotariu – I. Petresc, Maghici, Mardare, Trăşcan – Ionicescu – Drăgoescu, D. Creciunescu (min. 60, Ursachi), Bozian, Simionov (min. 46, Opîrlescu) – Tecsi (min. 65, Crengăniş).
Antrenor: Victor Roşca.

ASU Poli Timişoara: Burtic – Contescu, Bilia, Gălan, Damian – Rebenciuc – Birău (min. 62, Vucea), Marin (min. 74, Giuricici), Ţugiu, Ghinescu (min. 77, Taub) – Tulcan (min. 70, Bădăuţă).
Antrenor: Sorin Brîndescu.
Arbitru: Marius Naidin (Piteşti)

Asistenţi: Daniel Popa (Aiud) – Lucian Tănase (Piteşti).
Stadion: ”Michael Klein”. Spectatori: 3500

About Ion Bădin