Yanmin Ji. Lecţia de chineză

Articolul a fost vizualizat de 1,239 ori

În 2013 la Hunedoara se deschideau, pentru prima oară în istoria oraşului, cele dintâi cursuri de limbă şi tradiţie chineză. Vara aceasta profesoara Xiaoya Han ne-a părăsit, cu promisiunea că într-o zi, fie şi doar în vizită, se va întoarce. Până atunci, locul ei a fost luat de un nou dascăl de chineză: Yanmin Ji. 

Noul profesor de chineză al Hunedoarei se străduieşte ca orele lui să fie cât mai atractive

Noul profesor de chineză al Hunedoarei se străduieşte ca orele lui să fie cât mai atractive

„Dragi prieteni, aţi auzit vreodată de artele marţiale chinezeşti, Taichi Quan? Sunteţi interesaţi de scrierea în limba chineză (caligrafie) şi arta picturii? Vă împărtăşesc o veste bună. Cele două cursuri tradiţionale chinezeşti vor începe în noiembrie la Hunedoara. Ele sunt accesibile oricărui cetăţean şi nu va trebui să plătiţi nimic! Dacă sunteţi interesaţi, nu ezitaţi să ne anunţaţi. Locul desfăşurării cursurilor: Colegiul Economic «Emanuil Gojdu» din Hunedoara. Sunt convins că veţi avea parte de multă bucurie, dacă veţi participa la cursul nostru”. Cam aşa suna anunţul postat în urmă cu câteva săptămâni de Yanmin Ji, noul profesor de chineză al Hunedoarei.

Prima oară în Europa

I-a fost puţin greu la început, abia aterizat, la propriu, într-o lume nouă şi destul de străină. Recunoaşte asta. Elevii lui cei cuminţi, neaşteptat de cuminţi, tocmai au terminat cea de-a patra lecţie de chineză pe anul ăsta: „Cine eşti şi de unde vii? Cum ne prezentăm”. Adolescenţii, toţi elevi de liceu, se descurcă de minune, deşi profesorul lor i-a văzut doar câteva săptămâni la rând. S-a gândit înainte de-a veni la oră cam care ar fi protocolul potrivit cu vizita jurnaliştilor, aşa că a decis să apară îmbrăcat la costum, iar acum încearcă să-şi mascheze emoţiile. Copiii se prezintă pe rând, iar apoi încep să picteze complicatele caractere chinezeşti. Yanmin Ji a adus de casă, special pentru ei, nişte pensule lungi şi groase şi „foile” de textile catifelate pe care elevii „scriu”, cu apă, complicatele litere chinezeşti. Caracterele sunt vizibile o vreme, iar apoi se estompează de la sine şi dispar, aşa că „tăbliţele” de catifea pot fi refolosite, iar şi iar.

O viaţă fără prieteni, o viaţă fără soare

Yanmin Ji a venit la Hunedoara de la Zhejiang University of Science and Techno­logy. Adică Universitatea de Ştiinţe şi Tehnologie Zhejiang. „Suntem foarte fericiţi cu ceea ce am reuşit să facem astăzi şi cu bucuria pe care am împărtăşit-o. Sunt atât de norocos şi fericit să fiu alături de voi, dragii mei studenţi, într-o clasă minunată ca a voastră”, posta, în urmă cu câteva zile, profesorul de chineză pe contul de Facebook, unde sunt reuniţi toţi elevii care studiază caligrafie şi pictură chineză. Anunţul de începere a cursurilor l-a făcut în 11 noiembrie, iar de atunci zeci de elevi au început să vină la ore, nerăbdători să înveţe cât mai repede secretele atât de complicatei limbi chineze. Trei zile mai devreme Yanmin avusese parte de a înţelege ce înseamnă ospitalitatea românească: i se stricase bicicleta şi habar n-avea unde şi cum s-o repare. A întrebat în stânga şi-n dreapta, mai mult prin semne. Nu prea ştie română, zice el, jumătate cu umor, jumătate cu năduf. În cele din urmă, un hunedorean l-a luat cu ma­şina şi l-a dus până la ate­lier. Impresionat de faptul că omul şi-a rupt din timpul său ca să-i rezolve lui problema, Yanmin nu s-a lăsat până nu i-a făcut o fotografie şi a posta­t-o pe Facebook: binefăcătorul – un om între două vârste, îmbrăcat modest, cu o căciulă neagră trasă pe ceafă, zâmbind ca un băieţel care tocmai a primit o prăjitură, ne salută fluturând cheile Daciei lui roşii şi vechi. „Cât de amabili sunt oamenii din Hunedoara! O viaţă fără prieteni e o viaţă fără soare!”, exclamă, încântat, Yanmin Ji.

Prin Lidong, cu limbajul semnelor

Păi şi… cam cu ce se ocupă Yanmin în România? În afară de faptul că îi învaţă limba chineză pe copii şi le arată cum pot să „deseneze”, cu migală şi atenţie, labirinticele caractere chinezeşti, tot de la el vei afla o mulţime de informaţii despre ţara din care vine: Când vine Lidong, adică începutul de iarnă, marcat de chinezi la începutul lunii noiembrie, chinezii cresc consumul de mâncăruri cu multe calorii: Mâncarea „hot”, mai ales vită şi oaie, gătită şi servită în vase fierbinţi. Lidong e doar unul dintre cei 24 de termeni chinezeşti care denumesc diferitele anotimpuri ale anului, iar în nordul Chinei în ziua de 8 noiembrie oamenii mănâncă Jiaozi (un fel de găluşti), pentru a marca această zi specială. Toate astea şi multe, foarte multe alte informaţii pot fi aflate de la noul profesor de chineză al oraşului. Un bun prilej de a socializa şi de a ne pune mintea şi trupul la treabă. Dar lui? Îi mai rămâne timp? Da, îi rămâne. Când are vreme colindă, mai mult singur, e drept, împrejurimile colegiului unde e cazat şi care, pentru următorii doi ani, îi va fi o a doua casă. Iese mai mult singur. A fost la Castelul Corvinilor, la cetatea Devei… I-ar plăcea ca în toate aceste plimbări ale lui să-l înso­ţească vreun prieten, însă, abia venit, nu se poate lăuda cu foarte mulţi apropiaţi. Regretă că limba este o barieră pentru el, când vine vorba de un dialog susţinut. El nu ştie româneşte, românii nu ştiu chineză… Cel mai bine, la capitolul comunicare, se descurcă atunci când vine vorba de cei tineri. Copiii ştiu, aproape cu toţii, limba engleză. Iar asta e puntea lor de legătură. Cei trecuţi, însă, de prima tinereţe, rup doar ceva franceză şi rusă, care lui nu-i sunt de niciun folos… Tocmai de asta, de foarte multe ori e nevoit să-şi folosească mâinile. Pentru că da, ca să se descurce, Yanmin Ji comunică şi prin semne. Aşa s-a întâmplat când a avut nevoie să ajungă la frizerie şi probabil că vor mai fi ocazii.

Neamţul Chinei

Liceenii au fost primii interesaţi să se înscrie la cursurile de caligrafie chineză

Liceenii au fost primii interesaţi să se înscrie la cursurile de caligrafie chineză

„Şi sunt cuminţi elevii ro­mâni? Observaţi vreo dife­ren­ţă între cele două sisteme de învăţământ, cel chinezesc şi cel românesc?”, îl întrebi. „Da, sunt foarte cuminţi. De fapt, aţi văzut şi dumnea­voastră cum e la ore. De altfel, copiii sunt cam la fel peste tot. Iar copiii de aici din Hunedoala (pentru că chinezii nu reuşesc să promunţe prea bine „r”-ul românesc) prind foarte repede. Au făcut numai patru ore până acum şi deja sunt capabili să se prezinte singuri, în limba chineză”. Şi nu i se face dor de casă, nu-i lipseşte nimic? Ba da, uneori îi e dor. Probabil că aşa trebuie să fie orice început într-o ţară străină: ceva mai greu. Tocmai de asta speră ca în lunile următoare să-şi poată aduce aici şi familia. Trăieşte cu spe­ranţa asta. Altfel, doi ani departe de ei ar putea să-i pară mult prea mult. Îşi strânge în grabă toate lucrurile şi porneşte de la „Traian Lalescu” către colegiul „Gojdu”: „Am caligrafie chineză. Un curs dificil”, spune serios, ca un elev înaintea orei de matematică. Poate că asta-l şi defineşte cel mai bine pe Yanmin. Munca. Să-i vadă pe ceilalţi că învaţă, cu bucurie, lucruri de la el. Şi să-şi facă lucrul ca la carte, nemţeşte.

About Ada Beraru