Petre Cânda a rămas de tânăr fără un picior, în urma unui accident de maşină. Şi viaţa nu l-a ferit nici altfel: l-a lovit greu de multe ori. Cumva, tânărul hunedorean a găsit putere să se ridice, iar acum, chiar dacă în locul piciorului stâng are o proteză, este instructor de fitness, unul la care oamenii merg de plăcere şi spun: “Dacă Petre reuşeşte, noi nu avem nicio scuză”.
Petre Cânda are darul de a-i motiva şi de a-i ajuta pe cei cu care lucrează la sala de fitness
“Aşa mi-a fost scris: să trec prin anumite etape foarte grele ale vieţii. Mi-am zic că, dacă rămân jos când cad, dacă mă las lovit, sunt pierdut. Dacă te ridici şi continui lupta, nu eşti învins; ai pierdut în nişte momente, în următoarele, trebuie să câştigi. Eu cred în cei ce spun: dacă nu poţi să alergi, mergi. Dacă nu poţi să mergi, te târăşti şi oricum mergi înainte” – este crezul lui Petre Cânda, hunedoreanul care şi-a făcut o meserie din pasiunea pentru fitness. Viaţa nu l-a menajat deloc. Nu împlinse un an când părinţii s-au despărţit şi a rămas să fie crescut de tată şi bunici: “Povestea mea a început prin anul 1977. La nouă luni, părinţii mei s-au despărţit, ne-au despărţit şi pe noi, fraţii, şi eu am revenit tatălui, dar am fost crescut mai mult de bunicii mei. Bunicul meu a fost unul dintre soldaţii răniţi în cel de-al Doilea Război Mondial şi îmi spunea în fiecare seară poveşti pe care nu o să le uit niciodată”. Şi, când pomeneşte de bunicul lui, ochii i se umplu de lacrimi şi tânărul trage adânc aer în piept pentru a-şi ascunde suferinţa. “La vârsta de 14 ani, am suferit o operaţie la plămâni – a fost prima palmă pe care mi-a dat-o viaţa. Am trecut peste asta în speranţa că viitorul va fi mult mai bun, dar, la 19 ani, viaţa, din nou, mi-a arătat faţa ei urâtă. Atunci, într-un accident rutier, mi-am pierdut piciorul stâng”. Cu privirea plecată, Petru poveşteşte: “Tatăl meu m-a internat, în Cluj, în spitalul de chirurgie plastică şi reparatorie. La începutul lunii decembrie, am ieşit din spital, iar, în 7 ianuarie, tata a suferit un accident de tren şi a murit. A fost altă palmă grea pe care am primit-o. Am căzut cu totul. M-am năruit. Vă daţi seama, în momentele acelea, am rămas singur. El era toată baza mea. Şi nu m-am lăsat! Cu ajutorul prietenilor, cumva, am mers înainte. Ei m-au ajutat, mi-au spus că trebuie să lupt şi aşa am făcut”.
Viaţa, din nou…
Viaţa a continuat să-i pună tenacitatea la încercare. La trei ani de la accident, în 1999, a ajuns în Statele Unite. A venit de acolo nu doar cu o proteză performantă, ci şi cu o pasiune arzătoare: fitness-ul. “În 1999, am ajuns în America cu ajutorul cuiva, care m-a ajutat cu o proteză mai performantă. M-am dus la recuperare, aveam un terapeut lângă mine în fiecare zi şi am început să fac exerciţii. Am ajuns la o sală de fitness şi acolo m-am îndrăgostit foarte, foarte tare de acest sport: am văzut băieţii aceia mari, cum atunci nu erau prea mulţi la noi şi, în sinea mea, mi-am zis: “Ce bine ar fi, ca într-o bună zi, să fac şi eu asta! Oare o să pot? Mai ales că eram o persoană cu handicap, vă daţi seama…, dar am plecat în State cu două bastoane şi am revenit pe propriile picioare. De atunci, n-am mai folosit baston niciodată”, spune mândru tânărul. Revenit acasă, la Hunedoara, Petre s-a înscris la o sală din oraş şi a mers zi de zi la antrenament. În 2005, i s-a propus să lucreze la o sală: “M-am dus şi, din acel moment, în sală am rămas. În anul 2007, mi s-a împlinit acest vis şi m-am angajat în sala la care lucrez şi astăzi. Fac cu multă plăcere acest sport, atât pentru mine, dar şi ajutând pe alţii să facă acest sport, fitness-ul”, povesteşte Petre Cânda, care, în 2013, şi-a făcut şi cursul de instructor de fitness: “Nu mă văd făcând altceva. Ştiţi, un om are în viaţă două zile importante – ziua când se naşte şi ziua când află pentru ce s-a născut. Eu zic că atunci când am descoperit fitness-ul, am aflat care e drumul meu, care e menirea mea. Am mai făcut şi Facultatea de Inginerie din Hunedoara, dar nu m-am regăsit în meseria asta. Nu simţeam că e ceea ce vreau. Mie îmi place să ajut lumea, să fiu între oameni, pentru că şi eu, la rândul meu, am fost ajutat. Aşa a fost destinul meu”.
Fetele lui
Petre spune că se simte cel mai bine la sală, printre colegi şi prieteni, iar când apare şi fiica lui, Patricia, totul e minunat
Parcă în ciuda momentelor care i-ar fi îngenunchiat definitiv pe alţii, hunedoreanul poate spune că are o viaţă împlinită. La 38 de ani, are o familie şi o meserie pe care o practică din plăcere. Anca, soţia lui, l-a cunoscut pe Petre tot la sală, în urmă cu nouă ani: “Am vrut să dau ceva kilograme jos şi în perioada aceea am pierdut 25 de kilograme în cinci luni. Cu Petre am început să discut, ne-am întâlnit şi, după trei luni, eram căsătoriţi. La sală, suntem elev şi instructor. Altfel nu poţi să tragi de tine”, spune tânăra. A fost fascinată de firea sa, la fel ca orice om care îl cunoaşte pe Petre, omul care trage de viaţă, cu zâmbetul pe buze: “Nu se simte pierdut niciodată, eu nu l-am văzut niciodată prăbuşit. E întotdeauna plin de viaţă, cu zâmbetul pe buze şi are o energie de poate da şi la alţii”.
Iar Petre recunoaşte: “Cu ajutorul lui Dumnezeu şi a oamenilor de lângă mine am ajuns ceea ce sunt astăzi. Soţia mea este o persoană minunată, una dintre cele mai importante fiinţe din viaţa mea, este persoana care mă susţine în tot ceea ce fac, este omul din spatele meu, persoana care mă “împinge” să merg înainte, mă ajută, mă încurajează tot timpul. Îmi dă încredere în mine, pur şi simplu. Apoi este fetiţa mea, Patricia, care este inima mea. Ele sunt totul pentru mine”, şopteşte Petre, în timp ce se străduieşte să-şi mascheze emoţiile stârnite de sentimentele pentru fetele din viaţa lui. La numai şapte ani, Patricia ştie că vrea să devină doctoriţă ca să-i ajute pe alţii. Familia Cânda cere de la viaţă doar: “Sănătate, că, în rest, le facem pe toate”
Luptă frumos
Vorbeşte despre handicapul lui cu naturaleţea cu care alţii vorbesc despre lucuri banale, chiar dacă o proteză ca a lui costă peste 14.000 de lei şi ar trebui schimbată o data la câţiva ani: “Proteza pe care o am acuma mi-am făcut-o eu, în 2007, împreună cu soţia mea, pentru că înainte am avut una pe care, bineînţeles, am rupt-o, pentru că am lucrat cu greutăţi. S-a distrus, s-a rupt şi… am făcut alta. Soţia mea a scos un credit din bancă şi mi-am luat proteza şi cu ajutorul Casei de Asigurări care mi-a dat partea care se dă odată la patru ani. Momentan, doar o talpă mai performantă care să aibă anumite grade de mobilitate ca să poţi practica un sport este undeva la 3.600 de euro. Noi spunem că o proteză e consumabilă şi trebuie schimbată după opt ani de folosinţă, cel puţin aşa m-a ţinut pe mine în condiţiile în care fac şi sport. La o persoană care nu face sport, proteza ţine mai mult”, explică instructorul. Acum, Petre are peste un deceniu de când munceşte ca instructor de fitness şi a avut zeci de “elevi”: “Sunt mulţi cei care vin şi îţi spun că vor să dea jos burta, vor să facă doar abdomene. E bine de ştiut că organismul uman nu are capacitatea de a slăbi local şi de aceea trebuie să-ţi asculţi instructorul. Noi ştim să le recomandăm mişcarea potrivită, alimentaţia sănătoasă şi odihnă îndeajuns. Eu cred că oamenii lucrează de plăcere cu mine, poate că pe unii îi cam chinui. Alţii zic chiar: “O, Petre, vai! Ne nenoroceşte astăzi”. Anul acesta, Petre a îndrăznit să meargă până şi la concursuri: “Peste 10 ani, mă văd tot aici. La fel. Tot într-o sală de fitness făcând sport. Sportul te disciplinează, te învaţă să respecţi anumite reguli în viaţă”. Petre face bandă cam 10 minute, dar stă în sala de efort cam 60-70 de minute pe zi şi munceşte scrâşnind din dinţi, mai ales pe unele aparate care presupun greutăţi şi folosirea piciorului cu proteză.
Colegi şi prieteni
Celălalt instructor, Andrei, vorbeşte cu mândrie despre colegul său: “Petre este un exemplu pentru toată lumea care vine aici şi aşa ar trebui privit de absolut toţi oamenii, care ar trebui să ia în considerare ce a făcut el şi ce alţii nici măcar nu sunt dispuşi să încerce.” Proprietara sălii din Hunedoara, Bianca Bobâlcă, este şi naşa lui: “Nu îmi place să spun că îi sunt şefă. Noi suntem colegi aici şi, când nu era sala mea, eu veneam aici unde Petre era deja instructor şi am prins drag de el, la fel ca toată lumea, pentru că este un om extraordinar. În momentul în care am preluat afacerea nu m-am gândit nici măcar o secundă că aş putea să renunţ la el. Nu este drept să renunţi la un astfel de om: pe lângă faptul că este un caracter extraordinar, este un luptător fantastic şi mă bucur din tot sufletul că a ales el să rămână. Eu sunt dispusă să fac orice pentru un asemenea om”. Elevii săi vorbesc cu drag despre omul care le dă, pe lângă lecţii de fitness, şi o importantă lecţie de viaţă: “De 10 ani vin la sală şi Petre este un băiat bun, chiar foarte bun, numai că ne pune mult la muncă. Este un instructor care îţi arată tot ce trebuie să faci şi îşi dă interesul”, spune unul din clienţii lui de 60 de ani. Petre este cel care l-a ajutat pe Ovidiu Katona, prezentatorul tv de la “Dor de folclor”, să slăbească de la 109 kilograme: “L-am cunoscut pe Petre la sală, unde m-am dus pentru că vroiam să scap de kilogramele în plus. Petre ştie să te motiveze să faci sport prin chiar felul lui de-a fi. Când am aflat că Petre are asemenea performanţe lucrând cu o proteză, m-am gândit că şi eu pot face ceva pentru mine”. Poate asta înseamnă să fii un luptător: Petre Cânda este un exemplu de perseverenţă, tărie şi optimism. Nu se plânge deşi, mai mulţi bani, l-ar ajuta – o proteză mai bună ar costa cam 20.000 de euro, un aparat cu care tânărul ar putea face anumite mişcări, cu un genunchi mai bun decât al protezei actuale, cu o talpă mai mobilă, cu manşon siliconic: “Îmi doresc aşa ceva, cum nu, fiecare îşi doreşte ceva mai bun pentru el, mai ales că m-ar ajuta şi mai mult în sală, la competiţii. Toate la timpul lor. Mergem înainte!”.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.