Şureanu, un nou punct pe harta schiorilor

Articolul a fost vizualizat de 5,838 ori

Domeniul Schiabil Şureanu îşi propune ca nu peste mulţi ani să se bată de la egal la egal cu staţiunile de schi de pe Valea Prahovei. Deocamdată, nu are ca atu decât zăpada naturală care se găseşte aici aproape cinci luni pe an. Pentru toate celelalte mai trebuie bani şi muncă. Reprezentanţii firmei care face investiţia spun însă că în trei ani lucrurile s-au mişcat într-un ritm alert şi speră ca trendul de dezvoltare să rămână acelaşi.

Majoritatea pârtiilor din Şureanu sunt destul de uşoare, iar de zăpadă naturală nu duc deloc lipsă

Câteva cantoane silvice, o cabană părăsită şi câteva case de vacanţă ridicate de persoane care doreau să fugă la sute de kilometri distanţă de oraşele aglomerate. Acestea erau singurele construcţii care existau în extremitatea sudică a judeţului Alba, mai precis în Luncile Prigoanei şi în zona numită “Poarta Raiului”, cu trei ani în urmă. Aproape de vârful Şureanu a existat şi există încă o cabană montană a Ministerului Apărării, la care, în ultimii ani, se pot caza şi turiştii dispuşi să doarmă câte patru sau opt în cameră, în paturi de campanie. În ultimii trei ani lucrurile au început să se schimbe într-un ritm alert. Şase pensiuni care funcţionează deja, un hotel de cel puţin patru stele care va fi gata la anul şi alte câteva pensiuni care se doresc a fi ridicate. Toate acestea datorită pârtiilor de schi amenajate aproape de vârful Şureanu. Zona are însă un dezavantaj major: 18 kilometri de drum pe care rişti să-ţi laşi baia de ulei dacă nu dispui de o maşină cu garda la sol mai mare de 17 centimetri.

Dezavantaj, drum prost şi distanţe mari

Singura variantă cât de cât rezonabilă de a ajunge iarna la domeniul schiabil Şureanu este prin oraşul Sebeş, de aici până sus, la baza pârtiilor, mai sunt de parcurs 60 de kilometri pe splendida Vale a Sebeşului, până la barajul lacului de acumulare Oaşa. Din acest punct, trebuie să continui drumul spre dreapta şi ar fi bine să pui lanţuri pe roţile motrice. Altfel rişti să rămâi împotmolit sau pur şi simplu să nu poţi urca. Din cauza distanţelor mari, doar cei care locuiesc relativ aproape (în judeţele Alba, Sibiu sau Hunedoara) şi sunt dispuşi să se trezească dis-de-dimineaţă pot să-şi programeze o distracţie pe pârtie cu durata de o zi. Ceilalţi sunt nevoiţi să-şi facă rezervări în zonă. Pensiunile autorizate funcţionează cel mai aproape în zona numită Luncile Prigoanei, la aproximativ 6 kilometri de pârtii, iar majoritatea nu oferă decât cazare, una singură având în ofertă şi mic dejun inclus. Doar de la anul este prevăzută deschiderea unui hotel la baza pârtiilor, care va avea cel puţin patru stele şi 50 de camere.

Avantaj, zăpada naturală

Prima pârtie de pe domeniul Schiabil Şureanu a funcţionat în sezonul 2009 – 2010. Anul trecut, sezonul de schi a început aici pe 10 decembrie şi s-a terminat pe 24 aprilie, şi ar mai fi durat două săptămâni dacă nu ar fi fost probleme mari cu ultima porţiune a drumului de acces, cea de la lacul Oaşa în sus. Pe domeniul schiabil Şureanu au funcţionat în ultima vreme şapte pârtii. Alte două vor fi inaugurate chiar în această perioadă. Totuşi, numărul total al pârtiilor, în viitorul apropiat, va fi de opt, nu de nouă. Una dintre ele, cea numită S 3, va fi închisă, aceasta neputând fi omologată pentru că se termină la bază într-un drum considerat drum judeţean.

Astfel de locuri se găsesc cu miile în zona Şureanu

Celelalte şase pârtii funcţionale sunt deservite de două teleschiuri, cărora li s-a adăugat şi un telescaun pus în funcţiune pe 14 ianuarie anul acesta. Planurile imediate de dezvoltare includ alte două linii aeriene de transport. “Încă nu se ştie dacă va fi vorba de două telescaune, sau de un telescaun şi o telegondolă. Motto-ul nostru este «Schiaţi în zăpadă». Iar zăpadă naturală este destulă aici, aproape cinci luni pe an. Un alt avantaj al zonei este că, pe lângă pârtii, a căror lungime totală depăşeşte acum şapte kilometri, schiorii îşi pot configura trasee libere de coborâre, pentru că zona o permite. Este vorba de o suprafaţă de sute de hectare inclusă între pârtii. Dezavantajul nostru este faptul că nu putem asigura distracţia de seară a turiştilor, pe pârtie sau lângă pârtie, dar de la anul, de când va fi gata hotelul, acest lucru se va rezolva, iar în a doua zi după deschiderea hotelului vom avea şi instalaţii de nocturnă pe câteva dintre pârtii. Asta vă spun sigur. Un alt dezavantaj temporar este drumul de la Oaşa până sus la pârtii. Ştim însă că există un proiect de reabilitare şi modernizare la Consiliul Judeţean Alba pentru care se aşteaptă acum finanţare”, spune Ionuţ Popa, unul dintre administratorii societăţii Schi Şureanu, firma care a făcut cea mai mare parte din investiţiile efectuate până acum în zona amintită. “Dacă totul merge în acelaşi ritm ca în ultimii trei ani, cred că peste 10 ani vom concura de la egal la egal cu orice staţiune de schi din zona Braşov – Valea Prahovei. Gândiţi-vă că aici nu exista nimic cu trei ani în urmă”, adaugă Ionuţ Popa.

Zona de schi Şureanu este încă destul de “aerisită” comparativ cu Straja, Arieşeni sau Parâng, ce să mai vorbim despre staţiunile din Valea Prahovei

Acesta a evitat însă să ne spună la cât anume s-a ridicat valoare investiţiilor de până acum, motivând în glumă: “Dacă aş fi ţinut socoteala, aş fi avut mari probleme cu soţia mea”.

Telescaun cu turişti, oprit de viscol

În cea mai nouă zonă de schi din România, punerea în funcţiune a noului telescaun nu a fost lipsită de mici incidente. Sâmbătă după-amiază, câţiva turişti au fost nevoiţi să stea aproximativ 15 minute blocaţi în telescaunul de pe Domeniul Schiabil Şureanu, pe un viscol năprasnic. Unii dintre turiştii blocaţi, care se aflau pe sensul de urcare, nu au mai avut răbdare până ca lucrurile să revină la normal şi au sărit de la câţiva metri în stratul gros de zăpadă. Alţii, mai norocoşi, s-au dat jos ajutându-se de scara existentă pe stâlpii instalaţiei. “Dacă mai stăteam încă cinci minute, îngheţam acolo”, şi-a explicat gestul Miki, unul dintre tinerii care a sărit din telescaun şi şi-a ajutat apoi şi prietena să coboare. Vreme de o jumătate de oră, aproximativ 20 de persoane care au urcat doar de curiozitate, fără să aibă schiuri sau plăci de snowboard, nu au avut nicio variantă de coborâre la baza pârtiilor. Viscolul puternic a făcut aproape imposibilă deplasarea pe jos, aşa că operatorii au decis să repună instalaţia în funcţiune timp de aproximativ 10 minute, astfel încât turiştii blocaţi să poată coborî. Administratorii instalaţiei spun că telescaunul s-a blocat din cauza unui senzor “alarmat” de o rafală puternică de vânt.


Informaţii utile

Distanţe până la Domeniul Schiabil Şureanu: 140 de km din Deva, 416 km din Bucureşti, 298 din Timişoara, 190 din Cluj – Napoca, 512 din Iaşi, 328 din Craiova
Semnal GSM: Cosmote – da, Orange – nu, Vodafone – nu
Cazare: pensiuni de două şi trei margarete, cu preţuri cuprinse între 35 şi 100 de lei de persoană
Tarife teleschi – telescaun: 5 lei pentru adulţi, 4 lei pentru copii; 75 de lei abonamentul pe o zi pentru adulţi, 60 pentru copii.

Video: telescaunul de la Șureanu

Tags: , ,

About Ciprian Iancu