Încă nu se ştie când! 5.000 de hunedoreni vor primi pensii mai mari

Articolul a fost vizualizat de 1,443 ori

După ce legea care prevede recalcularea pensiilor pentru grupele I şi a II-a de muncă a fost promulgată de preşedintele Iohannis, aproximativ 5.000 de hunedoreni urmează să primească pensii mai mari. Recalcularea se va face pe parcursul următorilor doi ani, iar hunedorenii vor primi toţi banii la care sunt îndreptăţiţi în prima tranşă.  

SONY DSCPotrivit legii, hunedorenilor care beneficiază de efectele Legii 192 din 2015 le vor fi recalculate pensiile, pentru o perioadă de 24 de luni, începând cu data de 1 ianuarie 2016. „Drepturile de pensie se stabilesc începând cu această dată. Deci, spre exem­plu, chiar dacă recalcularea se va face în luna august, persoana respectivă va primi restanţele, ulterior, pentru o perioadă începând cu prima zi a acestui an. Deocamdată recalcularea nu a intrat în program, deci nu există oameni care să fi primit şi oameni care să nu fi primit. Până acum nu au apărut nici criteriile legate de ordinea în care se vor recalcula aceste pensii”, explică directorul Casei de Pensii a Judeţului Hunedoara, Ilie Toma. Acesta precizează că de recalcularea pensiilor vor beneficia doar cei care nu au primit majorarea de punctaj pe grupă, potrivit legisla­ţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001: 50 la sută pentru grupa I de muncă şi 50 la sută pentru grupa a doua de muncă şi majorarea de punctaj pentru grupă specială şi grupă deo­sebită, după 1 aprilie 2001.

Discrepanţele sunt eliminate

„Ştiţi că s-a schimbat legea şi grupa I a trecut în grupă specială, iar grupa a doua a trecut în grupă deosebită şi nu au be­neficiat de efectele Ordonanţei 100/ 2008 şi de legea 218 din 2008. Sunt exact acele legi care acordau o majorare de punctaj pentru grupă, completă sau nu. Cei care au beneficiat deja de Ordonanţa şi Legea amintită, nu mai beneficiază şi de această recalculare. În judeţul Hunedoara sunt aproximativ 140.000 de pensionari, însă dintre aceştia doar aproximativ 5.000 vor beneficia de aceste majorări.

About Ada Beraru