Blidaru. Ca să asigure calcarul pentru construcţia cetăţii, dacii au parcurs 11.000 de kilometri

Articolul a fost vizualizat de 1,431 ori

1 Drumul spre Cetatea Blidaru (1)

 Cea mai importantă fortificaţie de apărare din zonă, cetatea Blidaru străjuieşte culmile munţilor Orăştiei de pe malul stâng al râului Grădişte. De sus, panorama e splendidă, iar cine urcă cei doi kilometri pieptiş, prin păduri seculare, până pe culme poate admira, dintre ierburile înflorite, spectacolul pe care îl fac culmile înzăpezite şi matricea cetăţii: Măgura Călanului.

 

Poteca pleacă de la Costeşti, imediat după ce-ai trecut podul peste apa Grădiştei, pe lângă gardul primei case de vacanţă. Numele acesta de Grădişte are, el însuşi – deşi puţini o cunosc – istoria lui. Distrusă definitiv ca oraş, după retragerea romană, Sarmizegetusa dacică va ajunge o ruină. La năvălirea lor în Transilvania de astăzi, slavii vor găsi aceste urme ale cetăţilor dacice şi le vor spune pe nume: „ruine ale trecutului”, adică „grădişte”. Urcuş serios şi abrupt, deşi lungimea traseului pare un joc de copil: doar doi kilometri. Cărăruia taie mai întâi un luminiş, apoi urcă pieptiş, până acolo unde se deschide un drumeag afundat de timp şi ploi. Drumul se afundă tot mai mult în pădure, forfecat de rădăcinile lungi ale arborilor care se înalţă, de-a stânga şi de-a dreapta, ca nişte lumânări uriaşe, cu trunchiurile lor netede şi cenuşii, până sus, la câteva zeci de metri, înspre coroanele verzi care abia lasă să pătrundă lumina. Din loc în loc apa a muşcat din malul drumeagului, dezvelind până la un metru în pământ rădăcinile puternice ale fagilor, croind scorburi care-ar putea adăposti cu uşurinţă câţiva oameni. Undeva, pe dreapta, acolo unde a pătruns mai mult lumina e un tufăriş iar din el maiestuos, ca o făptură fermecată, se ridică silueta stranie a unui cerb din lemn. Drumul urcă şi urcă, până la o poieniţă, iar din frunzarele verzi apar siluetele curioase ale unor văcuţe. Bărbatul care le păzeşte coboară pădurea cu mica lui ciurdă. 11 vaci. „Pasc vacile pe-aici prin pădure, că n-am cosit, încă, fânul. Mai dau peste câte-o prelucuţă din asta… De unde sunteţi? Din Hunedoara! No, bine. Să vă ajute Dumnezeu s-ajungeţi cu bine! Şi-napoi, acasă!”.

Splendoare în iarbă

Urci, apoi sus şi tot mai sus, aerul devine tot mai tare, purtând în el miros puternic de ploi nesfârşite de vară, pământ reavăn şi frunză şi scoarţă de copac. Ai vrea să-ţi umpli cu el plămânii pentru veşnicie. Apoi drumeagul iese într-un luminiş mărginit de siluetele albe ale mestecenilor. De aici mai e doar o aruncătură de băţ. Un gărduţ din lemn cu pârleaz şi gata: ai intrat în incinta cetăţii. De aici, aerul se schimbă dintr-o dată. Şi tare, şi dulce, fluid ca o miere parfumată, care-ţi îmbracă pielea şi toate simţurile, îmbiindu-te la visare. Partea de jos a cetăţii, sub ziduri, e cosită îngrijit, la firul ierbii: miroase a fân uscat, dogorit de căldura ultimelor zile. Aici, pe calcarele acestea înfierbântate de soarele de Sânziene, se înalţă o altă pădure: una de ierburi nesfârşite, înţesată de flori şi gâze, păzite de guşteri. E o splendoare greu de descris în cuvinte sus, pe acoperişul acesta de piatră şi flori, deasupra şi între munţii care mărginesc orizontul.

Două cetăţi în una singură

4 Cetatea este vizitată de un număr tot mai mare de  turişti

Istoricii spun că cetatea a fost construită cu câteva zeci de ani înainte de naşterea lui Hristos, ca stavilă împotriva năvălirii romane. Cea mai puternică fortificaţie dintre cele şase fortăreţe dacice din Munţii Orăştiei, parte din patrimoniul mondial UNESCO, cetatea dacică de la Blidaru stă spânzurată de cer cu calcarele ei uriaşe, pe culmea Blidarului, la 750 de metri înălţime acoperind 6.000 de metri pătraţi. La fel ca şi cetatea de la Costeşti, fortăreaţa de pe malul stâng al Grădiştei avea, odinioară şase turnuri puternice şi două incinte unite. Prima, cea de pe platoul de sus al dealului, avea patru turnuri pe colţuri. Istoricii spun că, potrivit unei strategii militare de mare ingeniozitate, intrarea se făcea prin primul turn, care era construit într-o manieră care împiedica desfăşurarea forţelor trupelor romane, obligate să cotească la dreapta şi să se expună loviturilor. Zidul se întinde spre apus, păstrând, în interior, urmele unui turn-locuinţă, iar dincolo, înspre vest se înalţă cea de-a doua cetate, cu o formă pentagonală.

Cetatea, construită cu calcar de Călan

De aici, de sus, din cuibul de piatră al dacilor, se zăreşte în depărtare, către soare-apune, Măgura Călanului. Locul de unde dacii au cărat către cetăţi zeci de mii de tone de piatră din care şi-au construit, risipite prin munţi, cetăţile de apărare împotriva legiunilor romane, dar şi împotriva triburilor lacome de la soare-răsare care aveau să vină asupră-le. Doar pe latura de est a cetăţii zidul nu are aceeaşi forţă, versanul abrupt fiind cel mai bun prieten al dacilor care au apărat cândva aceste locuri. „S-a stabilit de la începutul secolului al XX-lea, pe baza determinărilor petrografice, că materialul constructiv din care sunt alcătuite zidurile cetăţilor din Munţii Orăştiei provine din cariera de calcar de la Măgura Călanului. Dacii au transportat această piatră până în apropierea cetăţii de la Costeşti, utilizând, cu precădere, plaiul care desparte Valea Oraşului de Valea Streiului.

4 Cetatea este vizitată de un număr tot mai mare de  turişti

Blocurile de piatră, trase de sănii

Drumul de pe acest plai este folosit şi astăzi de localnicii din satele Valea Streisângiorgiului, Dâncul Mare, Orăştioara de Jos, Orăştioara de Sus, Ocolişul Mic şi Costeşti pentru transportul masei lemnoase. Distanţa totală dintre Măgura Călanului şi Cetatea Costeşti este de 19,6 kilometri, iar diferenţa de nivel, luând în calcul toate urcuşurile traseului, este de 835 de metri”, explică istoricul Dan Oltean, un pasionat al istoriei dacilor, fost şef la Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică, şi autorul volumului „Burebista şi Sarmizegetusa”, apărut în 2007. Potrivit acestuia, distanţa măsurată dintre baza cetăţii de la Costeşti şi Blidaru, pe drumul pe care dacii au urcat piatra, este de doi kilometri. Blocurile de calcar au fost transportate cu sănii dacice, care numai pentru ridicarea celor 24 de turnuri de apărare situate între cele două cetăţi, au făcut 547 de curse între Măgura Călanului şi destinaţie, conform informaţiilor publicate de Dan Oltean în volumul amintit. Potrivit istoricului hunedorean, pentru a construi cetatea Blidaru, compusă din cele două incinte, fiecare cu câte patru ziduri, şi şapte turnuri, dintre care şase delimitează colţurile, iar unul, central, considerat turn-locuinţă, dacii au făcu 265 de transporturi cu săniile. Cărăuşii au adus la Blidaru aproape 900 de metri cubi de calcar, iar ruta transportului acestora, dus-întors, însumează aproape 11.000 de kilometri!

 

5 Opus quadratus

 

About Ada Beraru