Sănătatea în Deva secolelor trecute: Epoca în care mureau mai mulţi bebeluşi decât vârstnici

Articolul a fost vizualizat de 1,068 ori

În secolul trecut, dar şi în secolul al XIX-lea, sănătatea populaţiei era o prioritate pentru administraţia din Deva. Consiliul oraşului avea, pe atunci, în componenţă şi un medic orăşenesc. Atribuţiile lui presupuneau actvităţi pe care astăzi le-am numi de monitorizare: orice eventuală epidemie trebuia contracarată imediat.

Primele vaccinări, acum 200 de ani!

Azilul de bătrâni al Devei

Azilul de bătrâni al Devei

Din nefericire, chiar şi existenţa acestui medic în consiliul oraşului nu a putut stăvili tragedia adusă de epidemia de holeră de la sfârşitul secolului al XIX-lea, care a făcut o mulţime de victime în rândul locuitorilor oraşului. Dovada dezastrului o aduce un memoriu din 1850 al credincioşilor romano-catolici care cer consiliului oraşului alocarea unui teren suplimentar pentru extinderea vechiului cimitir care, în condiţii de epidemie severă, devenise neîncăpător. La sfârşitul secolului o comisie sanitară alcă­tuită din trei sau patru membri a fost desemnată să facă tot ce era nevoie pentru a stopa epidemia. Din cauza pericolului iminent, „comisiunea sanitară” este transformată într-o „comisiune pentru epidemie”. Prima măsură pe care avea să o ia aceasta este construi­rea unei „case pentru cadavre”. Mai mult, magistratul oraşului se subordona acestei comisii, în timp ce medicul orăşenesc, prin medicul oraşului, porneşte o campanie de vaccinare a copiilor, potrivit informaţiilor de arhivă consemnate în cea mai recentă dintre monografiile Devei, apărută chiar anul acesta. Locuitorii oraşului erau informaţi referitor la necesitatea vaccinării prin „batere în tobă”. Conform documentelor de arhivă, primele vaccinări împotriva variolei în comitatul Hunedoarei s-au făcut încă din 1915. Atunci, la fel ca şi acum, autorităţile au avut de luptat cu reticenţa oamenilor.

Bebeluşii mureau de mizerie, sărăcie sau în epidemii

Cărămida provenită din dărâmarea hotelului Crucea Albă a fost folosită pentru ridicarea Spitalului epidemic

Cărămida provenită din dărâmarea hotelului Crucea Albă a fost folosită pentru ridicarea Spitalului epidemic

După momentul Marii Unirii din 1918, cea mai mare problemă în zona Hunedoarei, ca de altfel în toată Transilvania, era aceea că spitalele erau insuficiente. În 1919 autorităţile centrale cer primăriilor din zonă să completeze un chestio­nar care urma să arate care este starea de sănătate a populaţiei. Documentul pe care îl va întocmi Primăria Deva ca răspuns este „Coala statistică privind oraşul Deva”, cu tabele detaliate pe patru mari grupe, după religii sau confesiuni: ortodocşi şi greco-catolici, evanghelici, romano-catolici, calvini şi unitarieni, hunedoreni de confesiune mozaică. „Coala statistică” arată situaţia naşterilor „legiuite” şi „nelegiuite”, populaţia oraşului, numărul locuinţelor, felul în care se face aprovizionarea, starea gene­rală de sănătate a populaţiei, dar şi numărul de spitale şi farmacii. Din nefericire, statisticile arată că numărul naşterilor era ridicat, dar, din cauza faptului că femeile năşteau singure acasă, uneori fără a fi asistate nici măcar de o moaşă, rata mortalităţii nou-născuţilor era destul de ridicată. Pe de o parte, mulţi copii se năşteau morţi, iar pe de altă parte, alţii mureau din cauza lipsei unei igiene minimale, a bolilor, a sărăciei sau a epidemiilor care cuprindeau, în valuri, oraşul.

Devenii: morţi prea devreme

Spitalul de stat al judeţului Hunedoara

Spitalul de stat al judeţului Hunedoara

Mai mult, nici durata de viaţă nu era foarte ridicată: puţini erau devenii secolelor trecute care depăşeau 60 de ani şi, paradoxal, cele mai multe morţi nu se înregistrau în rândul vârstnicilor, ci tocmai în rândul bebeluşilor mai mici de un an. Totuşi, în timp se constată o creştere a speranţei de viaţă: astfel, dacă la 1870, spre exemplu, mai puţin de 30 de deveni care decedau aveau mai mult de 60 de ani, după Marea Unire cei care au depăşit această vârstă erau în număr de 70. Desigur, informaţiile trebuie corelate şi cu aspectul creşterii totale, în timp, a numărului populaţiei. În ceea ce priveşte sistemul de aprovizionare cu medicamente, în anul Unirii (1918) în Deva funcţionau două farmacii, patru moaşe atestate şi opt medici. În acelaşi an, din totalul celor 156 de naşteri înregistrate la Deva, numai 16 fuseseră fără asisten­ţa unei moaşe.

Deva, lovită de tifos şi sifilis

poza 1Din păcate, întoarcerea soldaţilor din Primul Război Mondial echivalează cu declanşarea unui număr mare de îmbolnăviri cu boli venerice. Sifilisul devine o boală la ordinea zilei, în condiţiile în care – potrivit arhivelor – mulţi soldaţi reveniseră de pe front direct acasă, fără vizita medicală de rigoare. În plus, în 1920, Deva este lovită de o epidemie de tifos, o boală foarte contagioasă, care făcea necesară izolarea completă a bolnavului, dezinfectarea şi monitorizarea persoanelor cu care bolnavul intrase în contact vreme de zece zile. Cei mai afectaţi de epidemia de tifos au fost, desigur, săracii Devei care, neputându-şi asigura singuri hrana, au fost alimentaţi de autorităţi. De altfel, zeci de săraci ai oraşului, dar şi invalizi de război, văduve sau orfani aveau parte de tratament me­dical gratuit, asigurat de statul român. Pe lângă bolile „obişnuite” ale momentului, marea majoritate contagioase, una dintre principalele probleme cu care se confruntau medicii vremii era alcoolismul.

Dispensar pentru tuberculoşi

spital 2În perioada Primului Război Mondial, Serviciul Sanitar al oraşului Deva preia şi partea de asistenţă socială a vremii. Fetele orfane care nu împliniseră 14 ani erau plasate în orfelinate, în grija unei „mame de orfane”. De la 16 ani fetelor li se dădeau hainele necesare şi erau date ca ajutoare în casă la familiile înstărite. Orfelinatele erau susţinute din fonduri proprii, din cotizaţia judeţului, dar şi din sponsorizări ale băncilor vremii. În perioada războiului orfelinatul a fost desfiin­ţat, însă va fi reînfiinţat de o organizaţie special creată în acest sens: Societatea Ocrotirea Orfanilor de Război, şi se va afla tot în subordinea Primăriei. De asemenea, serviciul sanitar din Deva avea în administrate şi un dispensar pentru tuberculoşi, unde anual erau tratate peste 100 de persoane. În 1923 spitalul epidemic, aflat într-o stare avansată de degradare, intră în discu­ţie pentru a fi renovat, însă cheltuielile estimate sunt aşa de mari, încât autorităţile din Deva optează pentru varianta mai ieftină: construirea unui nou spital cu cărămida rezultată din demolarea hotelului Crucea Albă şi a unei grădiniţe din oraş. Trei ani mai târziu spitalul este, deja, funcţional.

Crahul financiar prinde Deva cu datorii de milioane

spital 3Anii gravei crize economice din 1929 fac şi în Deva viaţa grea, iar administrarea sistemului sanitar din ce în ce mai dificilă. Oraşul avea datorii de milioane, aşa că doar consiliul local nu mai este capabil să suporte cheltuielile, acestea fiind – aşadar – împărţite cu administra­ţia judeţeană. Potrivit informaţiilor din arhive, anul marelui crah financiar mondial, 1929, este anul în care la Deva se înregistrează îmbolnăviri de rujeolă, scarlatină, varicelă, gripă, oreion, dar şi parali­zie infantilă, dizenterie, difterie, dar şi tuse convulsivă. Majoritatea bolnavilor au fost trataţi în spitalul epidemic nou construit. În 1929 serviciul sanitar din Deva era condus de medicul Emil Hossu, iar documentele arată că şapte ani mai târziu spitalul judeţean avea două secţii: chirurgie şi medicală. Capacitatea totală a spitalului era de 220 de paturi, dar bugetate erau doar 130. Rapoartele din 1938 arată că în oraş sunt şapte medici de stat, alţi şapte particulari, la care se adaugă un agent sanitar, două moaşe „oficiale”, alte patru pariculare şi două „surori de ocrotire”.

Deva interbelică: 800 de fântâni şi şase „gheţării”

spital 4Pe lângă serviciul sanitar al Devei aici a funcţionat şi un dispensar al Casei Cercuale de Asigurări Sociale, unde erau trataţi doar medicii asiguraţi. În plus, Deva avea şi un dispensar „de puericultură pentru sugari şi preşcolari”, unde o dată pe săptămână devencele îşi puteau aduce copiii bolnavi pentru consultaţii gratuite. Practic, în preaj­ma anului 1940 personalul medical deservea aproape 12.500 de persoane. Două măsuri rămân de bază şi în perioada interbelică pentru limitarea epidemiilor sau a îmbolnăvirilor contagioase: izolarea bolnavilor şi vaccinarea. Igiena devenea tot mai importantă, în condiţiile în care medicii conştientizau că lipsa acesteia este unul dintre principalele generatoare de boală. Astfel, încă din perioada dintre cele două războaie mondiale, se iau probe de apă de la fântânile din oraş, iar cele care se descope­ră a fi contaminate cu bacili sunt închise. În plus, şeful serviciului sanitar era responsabil cu supravegherea salubrităţii publice. La momentul respectiv, în lipsa unei reţele de apă, Deva era alimentată din peste 800 de fântâni. Banalele frigidere din zilele noastre erau, desigur, inexistente, dar Deva se bucura de existenţa a şase gheţării, care menţineau alimentele proaspete mai multe vreme.

Al Doilea Război Mondial, prima baie cu aburi

În 1940 la Deva se deschide primul azil de bătrâni, destinat vârstnicilor trecuţi de 60 de ani, care au locuit în Deva cel puţin doi ani şi care erau, de altfel, „lipsiţi de orice mij­loace de existenţă”. Toate cheltuielile erau suportate de primărie. Prima baie publică a Devei a costat 350.000 de lei şi a fost construită în 1942, la Sântuhalm, fiind amenajată cu bani de la buget. Şase ani mai târziu în Deva este inaugurată şi o baie comunală cu abur „pentru promovarea şi îmbunătăţirea stării de igienă socială din oraşul Deva”. Potrivit informaţiilor din cea mai recentă monografie a Devei, baia funcţiona zilnic între orele 8 şi 20 şi orice devean putea beneficia de acest serviciu, contra unei taxe modice. De altfel, campaniile care promovează necesitatea unei stări cât mai bune de igienă sunt tot mai frecvente după cel de-al Doilea Război Mondial. Ca urmare a unei organizări tot mai riguroase, dar şi a creşterii calităţii vieţii, starea de sănătate a populaţiei se va ameliora continuu. De asemenea, creşte numărul personalului calificat, dar şi al dotărilor din spitale.

About Ada Beraru