Liberalii hunedoreni strâng rândurile pentru parlamentare

Articolul a fost vizualizat de 679 ori

Doi dintre vechii liberali cu „priză” la voturi şi-au anunţat susţinerea pentru candidaţii PNL la alegerile parlamentare. Este vorba de Tiberiu Balint, care a revenit în partid după ce fusese radiat de vechea conducere a PNL Hunedoara, şi de primarul Mircia Muntean, care îşi pune notorietatea în slujba liberalilor.

MAIN liberalii se regrupeaza
Mircia Muntean (PSRO), primarul municipiului Deva, şi-a făcut publice intenţiile în timpul unei şedinţe a consiliului local. „Este o decizie personală”, şi-a început Mircia Muntean anunţul. „Am fost ales pe liste­le PSRO şi ni s-a recomandat la nivel local o colaborare cu PNL. La început, nu s-a putut din anumite considerente, dar, odată cu începerea campaniei preelectorale pentru alegerile parlamentare, am hotărât să îi sprijin pe domnul Lucian Heiuş, ca deputat, şi pe doamna Carmen Hărău, urmând ca împreună cu colegii mei să purtăm o discuţie, pentru că şi pentru ei a fost o surpriză. De astăzi înainte, vreau să nu fie o surpriză pentru colegii mei că o să apar în conferinţele de presă alături de reprezentanţii PNL şi să se întrebe ce caut pe acolo. Colabo­rarea cu PSD rămâne pentru toate proiectele pentru oameni şi pentru municipiul Deva”, a declarat Mircia Muntean.

Tiberiu Balint a fost „reînmatriculat” în PNL

Revenirea în partid a fostului lider al PNL Hunedoara a fost la fel de surprinzătoare ca şi declaraţiile primarului Devei. În cazul lui Balint, anunţul a fost făcut de Florin Roman, preşedintele interimar al filialei judeţene, printr-o postare pe Facebook. „Aşa cum am promis, anunţ astăzi (25 august) o nouă revenire la matcă, la normalitate în PNL Hunedoara: un alt lider care a pus umărul la construcţia partidului! Îi mulţumesc lui Tibi Balint că revine la greu! Îl cunosc foarte bine şi ca vicepreşedinte de CJ, dar şi ca lider! Şi, ca orice liberal, cred în prezumţia de nevinovăţie a fiecărui om, indiferent cât vor comenta cei interesaţi despre revenirea acasă a lui Tibi. Mircia Muntean, primarul Devei, a avut curajul de a face primul pas pentru susţinerea PNL la parlamentare. Îi mulţumesc că nu a lăsat partidul când adversarii se pregăteau sa îl sfâşie! Azi e rândul lui Tibi. Am spus încă din prima zi la Hunedoara că toţi cei care au pus umărul la construcţia acestui partid vor fi invitaţi să revină în fami­lia PNL. Împreună vom fi mai puternici! Nu putem lăsa un judeţ ca Hu­ne­doara să se îndrepte spre să­răcia din Teleormanul lui Drag­nea. Timişul, Al­ba şi Aradul avem o datorie istorică să nu lă­săm Hunedoara la mâna „ciumei roşii”! Doamne ajută!”, a scris preşedintele interimar al PNL Hunedoara, Florin Roman.

Tags: , ,

About Marcel Bot