Mărturii stranii din locurile „paranormale” ale Hunedoarei, vânate de amatorii de OZN -uri

Articolul a fost vizualizat de 1,591 ori

Munţii Retezat, Mănăstirea Prislop, Sarmizegetusa Regia, Săcărâmb şi Lacul Cinciş se află pe lista selectă a vânătorilor de fenomene paranormale. Locurile din Hunedoara au adunat de-a lungul anilor o serie de mărturii stranii despre apariţii ale unor OZN-uri, porţi energetice spre lumi paralele sau prezenţe divine, inexplicabile.

MARE
Masivul Retezat a fost locul mai multor fenomene ciudate. Mărturii numeroase ale celor care au încercat să îi afle secretele vorbesc despre apariţii misterioase ale unor OZN-uri, pe munte, despre ceaţa densă care ascunde vârfurile sale, ivită din senin la anumite ore ale zilei, despre piramidele celeste care ar reprezenta puncte cu mare încărcătură energeti­că. Unul dintre primele evenimente stranii înregistrate în Retezat a fost făcut public în luna august a anului 1991, în vremea în care un avion IL-18, cu nouă oameni la bord, s-a prăbuşit în apropiere vârfului Custura, fără a lăsa supravieţuitori. Ancheta oficială a tragediei petrecute în seara de 13 august 1991 a stabilit că piloţii avionului s-au abătut de la traseul spre Timişoara şi au interpretat eronat comenzile turnului de control, prăbuşind avionul în munţi. Potrivit raportului întocmit de Inspectoratul Aviaţiei Civile (IAC), principala cauză a accidentului din Retezat a constituit-o pierderea involuntară şi totală a orientării echipajului de la bord.

Lumini misterioase în calea avionului?
O coincidenţă stranie a făcut ca în dimineaţa următoare, când lumea încă nu aflase de dezastrul din munţi, în paginile ziarului local Zori Noi din Petroşani să apară un reportaj cu titlul „Fenomen Misterios”, despre apariţii extraterestre semnalate în Retezat, chiar în zona unde a avut loc tragedia. Jurnaliştii arătau că în noaptea de 4 august 1991 şapte persoane, turişti şi salvamontişti, au văzut o formaţiune asemănătoare unui OZN, deasupra Retezatului. Dansul luminilor de pe cer a durat aproape jumătate de oră, relata salvamontistul Gheorghe Resiga, pentru ca apoi ele să dispară într-o ceaţă densă. Afirmaţia era susţinută de Martin Domokos, un alt salvamontist. „Lumina, a cărei traiectorie ini­ţială era liniară, a început să se deplaseze în zigzag, iar viteza ei a crescut. Era limpede că nu putea fi vorba de un om. Fetele din grup s-au speriat şi au încercat să fugă. Lumina, de culoare roşie, s-a apropiat până la câteva zeci de metri şi Domokos a strigat spre ea: „Prieteni, veniţi încoace!”. Lumina a staţionat puţin, apoi s-a întors către Valea Rea, de unde venise. Reluându-şi urcuşul, membrii grupului au observat spre Valea Rea o lumină de un alb intens. Apoi o alta, de un albastru pal. După câteva minute, au ajuns pe Şeaua Bucurei. De acolo se vedeau o multitudine de puncte luminoase verzi, albastre, turcoaz –această era culoarea dominantă – dar şi galben-ro­şiatice şi roz. Ele au luat mai întâi forma unui ovoid, situat în partea de sus dreapta a Văii, care s-a transformat într-un cilindru bine conturat. Au urmat un paralelipiped cu toate laturile luminate, un triunghi şi o… inimă uriaşă. În ultimul stadiu al observaţiei, cei şapte aveau impresia că se află într-un avion, zburând noaptea, la mică înălţime, deasupra unui oraş feeric luminat, cu bulevarde, străzi, intersecţii… Această viziune au avut-o şi alţi martori ai unor fenomene OZN”, afirma scriitorul Ion Hobana, potrivit volumului Observatori credibili, relatări incredibile (2001, Polirom). Astfel era prezentat evenimentul din 4 august, făcut public în aceeaşi perioadă în care posturile de radio relatau despre faptul că un OZN ar fi fost observat zburând deasupra Dunării, la Porţile de Fier. Şi nu puţini au fost cei care l-au asociat cu tragedia.

Nebuloasa de pe Lacul Cinciş

Lacul CIncis
Apariţii stranii au fost semnalate şi în zona Lacului Cinciş. Despre una dintre ele a relatat un utilizator al forumului RUFOn, dedicat amatorilor de fenomene OZN. „Întâmplarea s-a petrecut în anul 1998, când eram la liceu. Am fost la pescuit pe lacul Cinciş, pe timp de noapte. Am ajuns pe la ora 20:00 împreună cu tatăl meu şi ne-am poziţionat pe malul cu şoseaua, în zona cunoscută de localnici, dar mai ales de pescari, cu numele de „la pruni”. Pe malul opus, numit popular „pe Tătăuş”, se întinde o pădure. În jurul orei 23:30, am observat împreună cu tatăl meu un cerc luminos de dia­metru relativ mare, care s-a înălţat deasupra pădurii şi a rămas mult timp nemişcat, aproximativ o oră, după care a dispărut. În prima fază am crezut că a luat foc pădurea, după care ne-am dat seama că e un cerc „de foc” care s-a delimitat de lizieră. Din păcate, nu aveam la vremea aceea nici telefon mobil cu cameră, nici aparat foto, aşa că rămâne doar relatarea. Ceea ce a fost foarte interesant în toată această poveste este faptul că ulterior, la două zile, am revenit în acelaşi loc la pescuit şi am urmărit zona unde apăruse cercul luminos şi de data aceasta, la amurg, s-a format din nou un cerc de culoare albă ca şi când ar fi fost de ceaţă sau fum alb, care s-a ridicat tot aproximativ în acelaşi loc, dar având o intensitate luminoasă foarte scăzută de această dată. După lăsarea întunericului nu a mai putut fi observat. Acum sunt convins că am văzut un OZN sau un fenomen al naturii foarte ciudat, pe care nu l-am mai semnalat de atunci niciodată în zona respectivă”, relata unul dintre utilizatorii formului.

Paranormalul de la Prislop

Fenomene paranormale +ƒi la mormantul lui Arsenie Boca
Mărturiile despre fenomenele stranii petrecute la Mănăstirea Prislop sunt numeroase. Unele vorbesc despre personaje divine care şi-au făcut simţită prezenţa, altele semnalează apariţii diafane, iar mulţi dintre cei care vin să se roage la mormântul părintelui Arsenie Boca susţin că locul este încărcat de energie pozitivă. Atât de mare este intensitatea ei, spun unii dintre pelerini, încât aşezământul din Ţara Haţegului este privit ca un loc al alinării durerilor, al „rugăciunilor care ajung mai repede la Cer” şi chiar unul unde s-au petrecut miracole. „O ener­gie pozitivă, momente de linişte şi uşurare luăm cu noi acasă, de acolo, de la mormânt, din acest loc plin de magnetism”, povesteşte Anca Vlad, una dintre vizitatoarele mănăstirii, potrivit revistei religioase Porunca Iubirii. „Am îngenuncheat şi, cu lacrimi în ochi, i-am spus părintelui că am ajuns. Sfântul mi-a răspuns imediat printr-o linişte şi o bucurie care mi-au cuprins întreaga fiinţă şi care m-au introdus profund în rugăciune, ridicându-mi sufletul la înălţimi măreţe. În acest timp preţios în care simţeam că sunt numai eu cu el, la un moment dat, am simţit că ceva mă trage din acea magie. Am constatat că spatele îmi era îngheţat şi paltonul meu era ud leoarcă. Mi-am dat seama că ploua. Repede am închis ochii şi am spus părintelui: „Te rog să opreşti ploaia, că nu vreau să plec, aşa de bine este lângă tine…”. După câteva minute ploaia a încetat, bucurându-mă nespus că mai pot sta acolo, hrănindu-mă cu atâta pace…”, relata femeia venită în pelerinaj.

Universul paralel din Sarmizegetusa Regia
Sarmizegetusa Regia a fost, de-a lungul ultimilor ani, un loc favorit al pasionaţilor de fenomene cereşti. Sunt atraşi de misterele fostelor temple antice, de unde se presupune că dacii făceau observaţii astronomice. Pentru amatorii de meditaţii, incinta sacră este un loc ideal, iar unii dintre ei au mărturisit că au avut experienţe paranormale. Soarele de andezit a ajuns să fie considerat o poartă către alte lumi spirituale, pe care vizitatorii se aşezau pentru a se încărca de energie. „În complexul de la Sarmizegetusa, cel mai încărcat loc din punctul de vedere al rezonanţei cu Shambala (lumea astrală) este chiar «Soarele de andezit» sau discul solar. Acesta este un loc extraordinar pentru a realiza proiecţii în timp, mai ales dacă nu avem idei preconcepute în ceea ce priveşte tradiţia spirituală dacică“, se arăta pe site-ul yogaesoteric.net. Publicaţia prezenta mărturiile unor practicanţi ai meditaţiei. „Am simţit foarte clar că deasupra discului de piatră era un tub ascendent luminos, pe care eu l-am perceput atunci precum o poartă care se deschide. Şi acolo, în interiorul acelui tub, erau valabile cu totul alt fel de legi ale timpului şi ale spaţiului, totul era complet diferit de tot ceea ce ştiam sau am simţit eu vreodată. Mi se părea atunci evident faptul că pot să ajung oricând doresc, imediat, în Shambala, mi se părea că pot întinde mâna şi să ating acea lume, că pot vorbi cu fiinţele care trăiesc acolo. Mă simţeam invincibil şi nemuritor, una cu pământul şi cu stelele”, relata Horia, un alt adept al MISA, pe aceeaşi pagină de Internet.

Deva, „cercetată” de OZN-uri
Deva a intrat de mai multe ori pe harta vânătorilor de Obiecte Zburătoare Neidentificate, cel mai recent chiar zilele trecute. Mai multe site-uri care cercetează fenomenele stranii de tip extraterestru şi îi invită pe oamenii din întreaga lume să le semnaleze, în încercarea de a le dezvălui misterele, au publicat mărturia unui localnic despre vederea unui OZN, de formă triunghiulară, pe cerul Devei, în noaptea de 12 august. „Mă aflam în grădină. Am privit cerul şi mi-au atras atenţia luminile şi ceea ce am crezut întâi că este un avion. Obiectul se deplasa dinspre nord spre sud cu o viteză mult mai mare decât cea a unui avion. Luminile sale străluceau însă într-un mod mult mai straniu decât cele ale unui avion. Nu am mai văzut niciodată ca un avion să se deplaseze şi să lumineze astfel. Am făcut câteva foto­gra­fi, pentru că mi s-a părut interesant şi am intrat în casă, pentru a le cerceta, să îmi dau seama dacă obiectul de pe cer nu este o stea sau un avion. Nu m-am speriat. Am căutat pe Internet obiecte similare, însă ceea ce am văzut pe cer era cu totul altceva decât orice obiect ce poate fi observat noaptea, pe cer”, a fost mărturia publicată de devean, pe ufo-hunters.com (vânătorii de ozn-uri), dar şi pe alte site-uri cu aceeaşi temati­că. Presupusul OZN a fost vizionat timp de trei minute, potrivit autorului postării.

OZN-urile din pădurea de argint
„Pădurea de argint” care înconjoară satul Săcărâmb din Munţii Metaliferi a devenit în ultimii ani un loc căutat de pasionaţii de ezoterism şi de mistere. Alexandru Tokar, autor al monografiei Săcărâmbului şi preşedinte al ONG-ului „So­cietatea europeană pentru tehnică radiantă şi armonie spirituală“, susţine că pădurea care şi-a primit numele de la strălucirea copacilor, dar şi alte locuri, a fost „vizitată” de OZN-uri, mai multe apariţii misterioase fiind înregistrate de-a lungul timpului aici. „Întreg Săcărâmbul, nu doar «pădurea de argint», reprezintă un centru energetic foarte puternic. Există o explicaţie ştiinţifică pentru afirmaţiile mele, detaliată de radiestezişti şi de energieticieni recunoscuţi pe plan mondial care au cercetat acest loc. Una dintre ele este faptul că aşezarea se află în centrul unui vechi con vulcanic, care a avut altitudinea de 3.300 de metri“, relata Alexandru Tokar. Unii dintre cei care au petrecut mai multe ore în pădure, afirma Alexandru Tokar, au avut revelaţii şi au trăit experienţe paranormale, cum este cea a simţirii prezenţei unor spirite. Credeţi că suntem singuri, se întreabă hunedoreanul.

About Daniel Guta