Săptămâna economică

Articolul a fost vizualizat de 1,620 ori

Salarii tăiate

Salariile tuturor directorilor şi inginerilor şefi care lucrează la CNH Petroşani vor fi reduse cu 30 la sută începând cu 1 februarie. Salariul maxim pe companie va fi 4.000 de lei. Decizia face obiectul unui act adiţional la contractul colectiv de muncă pe Companie şi are ca motiv situaţia financiară precară în care se găseşte operatorul economic.


Investiţie la Orăştie

Punerea în funcţiune a turnătoriei de fontă ductilă de la UM Orăştie se va face printr-o firmă germană – HS Vertrieb Grqamm GmbH – care a închiriat fabrica printr-un contract încheiat în luna decembrie a anului trecut. Producţia de fontă ductilă va începe cel târziu în luna iunie a acestui an, conform celor declarate de operatorul din Germania.

Taxa amânată

Guvernul a decis, luni, ca taxa de primă vânzare a maşinilor înmatriculate înainte de 2007 să fie suspendată până la începutul anului viitor, urmând ca persoanele care au plătit deja această taxă să primească banii înapoi. Suspendarea este valabilă până la 31 decembrie 2012, inclusiv.

Pregătiţi de noi îndatorări

România negociază cu Banca Mondială (BM) o linie de credit de un miliard de euro pentru a susţine bugetul ţării, a declarat Francois Rantrua, country manager pentru România al BM. Guvernul negociază cu banca un acord preventiv de împrumut, care îi va permite să decidă mai târziu dacă va accesa sau nu fonduri, precizează Bloomberg. Banca Mondială se va alătura FMI şi UE într-un acord financiar preventiv cu România, semnat în martie, după aprobarea liniei de credit. FMI şi UE pun la dispoziţia Guvernului fonduri de 5 miliarde de euro, pentru a fi accesate în cazul unor turbulenţe pe pieţele financiare. România nu a tras încă fonduri din acordul cu FMI şi UE. În acest an, ţara noastră are nevoie să se împrumute cu 57 de miliarde de lei şi 2,4 miliarde de euro pentru finanţarea datoriei publice şi a deficitului.

Materiale de construcţii

Potrivit unei evaluări a companiei Baumix, cel mai optimist scenariu pentru piaţa materialelor de construcţii din România în 2012 este să rămână la nivelul anului trecut, după ce, în 2011, aceasta a înregistrat o scădere cu 20 de procente faţă de 2010. Baumix apreciază că preţul materialelor de construcţii va creşte în acest an cu circa 5 la sută.

About Adrian Sălăgean