ȚINUTUL PĂDURENILOR NEFARDAT. Sate depopulate şi oameni necăjiţi, în aşteptarea unor miracole

Articolul a fost vizualizat de 1,390 ori

padureni (3)
Ţinutul Pădurenilor rămâne, dincolo de farmecul locurilor sale şi tradiţiile pe care oamenii se încăpăţânează să le păstreze şi să le transmită generaţiilor vii­toare, unul dintre locurile vitregite ale Transilvaniei: un ţinut pitoresc ce resimte depopularea şi îmbătrânirea comunităţilor, din ultimele decenii, şi lipsa investi­ţiilor.

Într-o după-amiază însorită de toamnă, singurul magazin din Bunila, satul în care mai trăiesc vreo 50 de locuitori, îşi întâmpină clienţii într-un decor vintage (retro). Mobilierul din anii 1980, cântarul cu greutăţi, marfa la vrac şi pereţii goi (doar de unul dintre ei atârnă, solitar, un uliu împăiat) amintesc de Alimentarele din vremea regimului comunist. Magazinul funcţionează într-o clădire veche de câteva decenii, cu ferestre mari, cu ţiglele şi cu zidurile degradate. În faţa lui a fost aşezat un adăpost de staţie de autobuz, o masă şi o băncuţă, este însă mai tot timpul pustiu, jumătate din spaţiu fiind nefolosit, iar, la fel ca multe case din Bunila, construcţia pare că s-ar putea prăbuşi în orice moment. Totuşi, pentru câţiva localnici din Bunila, magazinul rămâne locul potrivit unde, în după-amiaza senină de toamnă, oamenii se întâlnesc şi îşi mai povestesc necazurile şi bucuriile.padureni (14)

Sfatul bătrânilor din Bunila
„În Bunila mai trăiesc vreo 20 de familii, iar în jumătate din case mai trăieşte câte o persoană. Sunt oameni bătrâni, pentru că mulţi dintre tinerii care au crescut aici au ales să plece la oraş”, povesteşte Maria, o localnică venită la magazin, într-o pauză de la muncile gospodăreşti. „Să veniţi aici măcar într-o duminică, atunci când lumea se mai dichiseşte. Sau într-o zi de sărbătoare şi poate satul nu o să vi se pară atât de pustiu”, încearcă să îndulcească amarul localnicilor un alt sătean, în timp ce Dorel, ciobanul din sat, se declară mulţumit de ce-i oferă un astfel de loc aproape izolat în vecinătatea Munţilor Poiana Ruscă. „Sunt multe văduve”, concluzionează cu zâmbetul pe buze strungarul Dorel. La fel ca majoritatea satelor din Ţinutul Pădurenilor, Bunila a trecut în ultimele decenii printr-un proces de depopulare masivă. Întreaga comună Bunila numără doar 300 de locuitori, mulţi dintre ei vârstnici.padureni (13) „În trecut, satul era animat de familiile care duceau un trai specific pădurenilor şi se bucurau de roadele muncii lor, de tradiţiile pe care le păstrau cu sfinţenie. Lucrau fie la Ghelari, în mină, fie la cariera de peste deal, de la Alun. Acum, pentru că locul e departe de oraş, minele s-au închis, iar drumul este prost, Bunila a ajuns într-o situaţie tristă. Totuşi, ne mândrim cu frumuseţea acestui loc”, spun oamenii aşezaţi pe băncuţa şi scaunele din faţa magazinului, ca la un adevărat sfat al bătrânilor. Localnicii din Bunila îşi pun speranţe că zona va fi revitalizată o dată cu modernizare drumului judeţean Ghelari – Bunila, însă, potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Hunedoara, vor mai trebui să aştepte momentul în care acesta va fi asfaltat. Deocamdată, au loc doar lucrări de reparaţii.padureni (12)

Vadu Dobrii – aproape inaccesibil cu autotu­rismul
Cei care nu vor să rişte integritatea maşinii într-o excursie spre cătunul Vadu Dobrii, aflat la câţiva kilometri de Bunila, sunt nevoiţi să facă un ocol de câteva zeci de kilometri, urcând pe lângă Lacul Cinciş, prin Topliţa şi Lunca Cernii de Jos. La fel ca satul învecinat, Vadu Dobrii, aflat la 60 de kilometri de municipiul Hunedoara, s-a transformat în ultimii ani într-o „aşezare-fantomă”.padureni (11)

Locul a devenit o umbră a zonei populate în trecut de zeci de familii prospere. Până la începutul anilor 2000, în Vadu Dobrii a funcţionat o bază militară antiaeriană, cu rachete şi buncăre, ascunsă în pădurea deasă de brazi. La celălalt capăt al satului se afla mina de fier unde au lucrat până în urmă cu două decenii hunedoreni din întreg ţinutul, iar în apropiere a funcţionat o tabără şcolară, rui­nată în prezent. În Vadu Dobrii locuiesc mai puţin de 20 de localnici, cu tot cu cei care stau ocazional aici, iar cei mai mulţi sunt bătrâni. Peste 20 de case au rămas părăsite de ani buni, la fel ca fosta şcoală şi fostul cămin al satului. În trecut, şase drumuri de munte legau Vadu Dobrii de alte localităţi din Ţinutul Pădurenilor: Lunca Cernii de Sus, Lunca Cernii de Jos, Bunila, Runcu Mare (comuna Lelese), Bătrâna şi Cerbăl. Dintre acestea, doar unul mai este accesibil pentru cei care vor să ajungă în sat cu autoturismul. “În afara drumului care porneşte din Lunca Cernii, celelalte sunt aproape impracticabile, chiar şi cu maşinile de teren”, se plânge Ioan, un localnic.padureni (2)

Satul înmărmurit
Cel mai depopulat sat al Hunedoarei se află, la fel ca Bunila şi Vadu Dobrii, în Ţinutul Pădurenilor, şi aparţine tot comunei Bunila. Satul Alun mai are un locuitor, în acte, dar se poate mândri cu o mănăstire din marmură şi chiar un drum din marmură de circa zece kilometri, unic în România. În Alun, locuiau în urmă cu aproape jumătate de secol peste 100 de familii. Ultima casă, cu numărul 104, a fost construită în anii 1960, în apropierea carierei de marmură. De atunci, din „satul înmărmurit“, cum îi spun localnicii din aşezările învecinate, au început oamenii să migreze, iar singurul care a rămas nedezlipit de Alun a fost până nu demult Gheorghe Gheorghesc. padureni (7)

Vara, două-trei familii din Hunedoara şi din Deva mai ajung în Alun, pentru a-şi petrece sfârşiturile de săptămână, iar pe uliţele cătunului mai trec ciobanii de la stâna înfiinţată la marginea aşezării. „Satul are o vechime de aproape 300 de ani, poate şi mai mult, iar în vremea tinereţii mele era unul dintre cele mai mari din zonă. Avea o şcoală cu internat, în care învăţau copiii din tot Ţinutul Pădurenilor, dar şi din Hunedoara. Iar localnicii munceau în cariera de marmură de la marginea sa­tului şi în minele din Ghelari. Colectivizarea făcută de comunişti i-a alungat pe oameni, la fel cum combinatul siderurgic din Hunedoara i-a atras la oraş“, relata Gheorghe Gheorghesc. Multe dintre casele din Alun s-au prăbuşit până la fundaţie. Alte gospodării mai noi au ajuns acoperite de buruieni şi lăstăriş, pentru că de mai mulţi ani nimeni nu le-a mai îngrijit. Unele case, în schimb, sunt păstrate în bună stare, pentru că foştii locatari îşi fac timp pentru a avea grijă de ele.padureni (5)

Deasupra zecilor de case părăsite, cu fundaţii construite din marmură, se văd impozante turlele mănăstirii din Alun. Bise­rica, îngrijită de cele două călugăriţe, a fost ridicată din blocuri de marmură, în anii ’30, de preotul Petru Roşu, misionar pe front în cel De-al Doilea Război Mondial. Rănit pe front, Petru Roşu a fost decorat cu ordinul „Coroana României“ şi cu medalia „Pobeda“, însă după instaurarea regimului comunist, a fost arestat, iar în 1964, după şase ani de închisoare, a murit în temniţa de la Aiud.padureni (6)

Locurile de poveste

Povestea aşezărilor din Ţinutul Pădurenilor începe în urmă cu mii de ani, însă nimeni nu ştie cu precizie când pe culmile Munţilor Poiana Ruscăi, de pe care se dezvăluie călătorilor panorama îndepărtată a Retezatului şi peisajele oraşelor Hunedoara şi Deva, au început să se închege primele comunităţi. Cele mai vechi mărturii arheologice din acest ţinut sunt urmele de locuire din Neolitic ale peşterilor din Ghelari sau Bătrâna. În preajma satelor din Pădurenime au fost scoase la iveală rămăşiţele unor exploatări miniere, ale unor necropole şi fortificaţii din vremea dacilor, tezaurele şi urmele unor aşezări romane, cuptoare de fier şi mănăstiri medievale.

padureni (9)În istoria lor îndelungată, pădurenii au conservat tradiţii şi credinţe vechi, precreştine, cum sunt cele ale cântecului bradului de la înmormântare, ale priveghiului la care lumea petrece şi joacă – obicei consemnat la traci şi geţi, şi credinţa că moartea nu vine niciodată întâmplător, ci este prevestită prin anumite semne care ar putea fi dezlegate. Cu timpul, populaţia din Pădurenime s-a diminuat, iar în prezent, în fiecare dintre zecile de sate ale pădurenilor pot fi văzute numeroase case părăsite, cu obloane trase sau geamuri sparte, cu pereţi din cărămidă sau lemn, cu acoperişuri din şindrilă sau stuf, case vechi şi pustii, cu ogrăzi înfundate de bălării. Cele mai multe dintre gospodăriile abandonate păstrează semnele unei spiritua­lităţi profunde ale celor care le-au stăpânit: troiţe vechi, rezemate de ziduri, livezi împodobite cu cruci din lemn, prăjini în vârful cărora au rămas agăţate flori uscate şi ştergare.padureni (1) Tăcerea şi frumuseţea satelor atrage numeroşi turişti, chiar dacă multe dintre drumuri sunt greu accesibile. Ţinutul Pădurenilor se întinde între Valea Mureşului şi Ţara Haţegului şi este mărginit de Munţii Poiana Ruscăi. Are în componenţă comunele Bătrâna, Bunila, Cerbăl, Ghelari, Lelese, Lunca Cernii de Sus şi Topliţa şi 40 de sate de munte. Cele mai apropiate oraşe îi sunt Hunedoara şi Deva.

About Daniel Guta