Ştefan Beregszaszy: „Fiecare om moare, dar nu fiecare om trăieşte cu adevărat”

Articolul a fost vizualizat de 959 ori

„Zece ani, două luni şi optsprezece zile” este timpul exact, cronometrat de antrenorul emerit Ştefan Beregszaszy, pentru perioada în care a lucrat cu atleta Maria Cioncan, medaliată cu bronz la 1500 de metri la Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004. Este şi numele cărţii, un document ale cărui prime pagini sunt datate noiembrie 1996 şi se sfârşesc tragic la 21 ia­nuarie 2007. Este un volum în care cuvintele înşiruite de antrenor te conving că: „Fiecare om moare, dar nu fiecare om trăieşte cu adevărat; cât a fost în viaţă, Maria a trăit cu adevărat!”

p10 MARE
Cartea este şi un omagiu adus celei care aleargă „pe marele stadion al eternităţii”: „21 IANUA­RIE 2007. Zi neagră pentru familia olimpică românească. La exact doi ani după decesul într-un accident rutier al baschetbalistului Toni Alexe, destinul unui alt nume important al sportului nostru, cel al atletei Maria Cioncan, se întrerupea între fiarele contorsionate ale unei maşini, pe o şosea din Bulgaria” – cu aceste cuvinte dintr-un vechi articol apărut în „Sport 4 all” începe cartea în memoria Mariei Cioncan, al cărei vis a fost curmat de o tragedie care a îndoliat lumea sportului românesc, o tragedie care a adus-o pe regretata spor­tivă pe prima pagină a tuturor ziarelor şi în deschi­derea buletinelor de ştiri, o „atenţie” pe care Maria nu a obţinut-o cu rezultatele ei remarcabile în atletismul de performanţă: „Tristă atenţie de care s-a bucurat, doar la moarte, un om simplu, căruia apropiaţii îi spuneau Măria”, scrie Andi Vilara, care o considera pe alergătoarea născută în comuna bistriţeană Maieru „un monument de ambiţie şi perseverenţă.” De la primii paşi în lume, sportiva a avut o viaţă grea: s-a născut într-o familie nevoiaşă, apoi, ca sportivă, a suferit o seamă de accidentări care i-au întrerupt carie­ra. De-abia la moartea tinerei, publicul urmărea cutremurat declaraţia tulburătoare făcută de Maria Cioncan la TVR, după cucerirea medaliei de bronz, la Atena, în 2004: „Doamne! Parcă visez… Am scăpat pentru totdeauna de opinci!”

„Tati” şi „Măriuca”

p10 Maria Cioncan şi antrenorul ei, Ştefan  Beregszaszy, înainte de prematura dispariţie a sportivei
Născută în 1977, în comuna bistriţeană Maieru, Maria Cioncan s-a îndrăgostit de atletism din copilărie, deşi tatăl ei era total împotrivă din cauza condiţiilor materiale grele. Pe profesorul Ştefan Beregszaszi l-a întâlnit în 1996, când s-a transferat la C.S. Siderurgica Hunedoara şi de atunci s-a antrenat cu el până în ultima clipă a vieţii. Îi spunea „tati”. Sub îndrumarea lui, Maria a obţinut de trei ori titlul de campioa­nă balcanică la 800 m şi 1.500 metri, a cucerit două titluri de campioană naţională de tineret, cinci titluri de campioană naţională de senioare la 800 m, 1.500 m şi 3.000 m. A câştigat numeroase concursuri de Grand Prix 1 şi Super Grand Prix. La Jocurile Olimpice de vară din 2004 de la Atena a obţinut medalia de bronz la proba de 1500 m feminin. Ca o recunoaştere a performanţei sale, în 2004, Maria Cioncan a devenit Maestră Emerită a Sportului şi, în acelaşi an, prin Decret al Preşedintelui României, i s-a decernat Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a cu două barete. Tot în 2004 a fost distinsă cu titlul de „Cetăţean de onoare” al comunei Maieru. Sportivă de excepţie, Maria Cioncan s-a antrenat cu maestrul Ştefan Beregszaszy timp de 10 ani, două luni şi 18 zile, până în momentul fatidic, când un accident de maşină a smuls-o dintre noi, la vârsta de 20 de ani. „Era firesc, după o muncă de peste 10 ani, cu rezultate unice la nivelul judeţului Hunedoara, cu prima medalie olimpică la atletism pentru noi, cu încă o finală olimpică, cu victorii în marile competiţii din Grand Prix şi Cupa Europei – toate victorii rea­lizate de această sportivă -, era de datoria mea să aduc la cunoştinţa publi­cului absolut toate meandrele acestei activităţi a sportului de perfor­manţă”, spune antrenorul care povesteşte că s-a gândit prima dată să scrie această carte în ziua de Crăciun în 2008. De fapt, nu e zi în care Ştefan Beregszaszy să nu se gândească la fosta sa elevă şi nu ezită să mărturisească: „Nu ştiu cât va mai dura despăr­ţirea, dar ştiu că fiecare clipă pe care o consum din ce a rămas din existenţa mea mă apropie mai mult de întâlnirea veşnică cu ea şi poate, acolo sus, pe marele stadion al eternităţii, voi afla un răspuns nedumeririi mele. ( … ) Dar cel mai înspăi­mântător lucru la care mă gândesc acum este acela că s-ar fi putut să nu ne întâlnim niciodată…”.

„Puteţi să mă faceţi campioană?!”

Ştefan Beregszaszy are aproape 40 de ani de antrenorat, la care se adaugă cei 12 ani de performanţă în care devenise, la rândul său, campion şi recordman national la semifond, iar toţi aceşti ani l-au făcut să merite cu prisosinţă titlul de „antrenor emerit”. Nimic nu îl emoţionează însă mai mult decât a­mintirea clipelor când a cunoscut-o pe Maria: „Puteţi să mă faceţi campioană?!” Scurt, la obiect! Am cugetat puţin şi i-am răspuns: „Vorbim după ce vei face o sută de antrenamente cu mine!” Nu m-a întrebat nimic despre cazare, masă sau salariu! Dorea să devină campioană! ( … ) Astfel de momente au fost multe în anii în care „Uca” mi-a fost apropiată mie şi familiei mele, mai ales soţiei, care era mama a doi băieţi şi apariţia unei domnişoare la aproape 20 de ani care reuşeşte să ţi se lipească de suflet spunându-ţi pur şi simplu „Mama Rodica” te cople­şeş­te.” Maria Cioncan a lăsat în sufletul tuturor celor care au cunoscut-o amintiri frumoase şi trainice. Liviu Ursa, dască­lul care a încurajat-o pe „Măriuca” să practice sportul de per­­for­manţă scrie pentru cartea-omagiu: „Am cunoscut-o pe Maria când era elevă în clasa a IV-a la şcoala noastră şi când ea făcea parte dintr-o grupă de schi fond. ( … ) Ceea ce m-a impresionat mai mult decât calităţile fizice ale fetiţei fragile de atunci, au fost ochii ei. Erau nişte ochi mari, albaştri, luminoşi şi adânci, uneori întrebători sau nemulţu­miţi, dar poate de prea multe ori trişti sau chiar înlăcrimaţi. Erau ochii tuturor Mariilor lumii, în colţuri cu lacrimile biruin­ţei…”. Pe lângă propriile amintiri sau notiţe, autorul foloseşte şi însemnările campioanei: „Am avut la dispoziţie jurnalele Mariei la care s-au adăugat jurnalele mele ce, la un moment dat, le-am comparat şi am rămas uimit de com­paraţiile pe care Maria le făcea după fiecare antrenament, la fiecare succes sau, din păcate, după fiecare nereuşită. Este un lucru care m-a ajutat foarte mult. Cei care vor citi acest volum, cred că vor rămâne impresionaţi şi cred că abia acum vor înţelege ce înseamnă marea performanţă”, speră antrenorul. Maria scrie în 4 noiembrie 1996, odată cu primul antrenament la Hunedoara: „4 kilometri alergare uşoară, 4×100 m lansate; sală forţă: exer­ciţii DFG (de voie)”, pentru ca la finalul lunii totalul să arate o sumă de 311,3 kilometri, doar începutul unui drum care o purta către podiumurile lumii. Ştefan Beregszaszy a descoperit pe prima pagină a caietului Mariei Cioncan câteva cuvinte care au călăuzit-o pe tânără către victorii : „Nu te descuraja niciodată, nu te văita căci eşti înzestrarea unei voinţe de granit, care, în realitate, ţine însăşi de fiin­ţa unui sportiv şi este totodată secretul marilor performanţe.” Pe ultima pagină a jurnalului din 1996, Maria îşi lipise fotografia alergătoarei cubaneze Ana Fidelia Chirott şi cuvintele: „A învinge de multe ori înseamnă a triumfa în faţa zecilor de kilometri parcurşi în orele de antrenamente”.

 

About Laura Oană