Alpinist pe masivele din Alpi, scafandru în Egipt şi Iordania

Articolul a fost vizualizat de 1,183 ori

S-a înscris la Politehnică, a lucrat în construcţii, a reparat motociclete în Germania şi a făcut alpinism utilitar. Însă adevăratele lui pasiuni sunt: aventura în natură, căţăratul, scufundările, fitness-ul, fotografia, sculptura şi bucuria de a trăi. Adunate ca sub o umbrelă, într-un nume care le uneşte pe toate: „outdoor coach”.

Vlad Cvaşa. Fotografii din arhiva personală.

Vlad Cvaşa. Fotografii din arhiva personală.

Când a urcat prima oară la Bucura, tocmai în vârful muntelui, avea doar trei ani, dar recunoaşte că nu-şi mai aminteşte nimic. L-a dus tatăl său, „munţoman” împătimit, iar apoi a mers de multe ori cu familia la munte sau în drumeţii. „Venea şi mama cu noi, dar mai rar. Ei îi place mai mult aşa, la căldurică. Or, la drumuri mai lungi, când ne luăm rachetele de zăpadă, nu o luam şi pe ea cu noi”, povesteşte tânărul din Haţeg, pasionat de aventuri în natură. Zice că întotdeauna a fost mânat de curiozitate, că i-a plăcut aventura. Împins de la spate spre studii universitare de inginerie, cu specializarea în hidrotehnică, s-a înscris, însă, la Politehnică. Prin anul doi, însă, n-a mai putut: s-a alăturat grupului Speo Timiş, iar acolo a început să întâlnească tot felul de „oameni faini”: speologi, desigur, dar şi alpinişti şi „expediţionari”. A început să meargă tot mai des cu ei, aşa că, prin anul cinci n-a mai avut chef de universitate. „Nu-mi plăcea că nici de şcoală nu mă ţineam ca lumea, din cauza activităţilor mele, şi nici la ieşiri nu puteam întotdeauna să ajung. Părinţii mei m-au încurajat întotdeauna în ceea ce am făcut, dar mereu au insistat să termin şcoala şi să-mi iau diploma”, îşi aminteşte haţeganul, „adoptat” acum de Timişoara.

Vlad Cvaşa. Fotografii din arhiva personală.

Vlad Cvaşa. Fotografii din arhiva personală.

The Best Newcomer of the Year!

Între timp, desigur, Vlad devenise un mic expert în aventurile în natură, aşa că, împreună cu prietenii şi colegii lui, era tot mai căutat pentru acţiuni „outdoor” (în aer liber): companiile plăteau bine pentru activităţi de construire şi întărire a echipelor de angajaţi, iar lui Vlad îi plăcea ce făcea la nebunie! Prin 2007-2008 s-a gândit că un pic de experienţă din afară nu i-ar strica, aşa că s-a înscris la studii universitate în Elveţia. Un an! Atât avea să dureze cursul, un fel de studii superioare de scurtă durată în domeniul management hotelier şi turism. „Acolo foarte mult accent se pune pe practică. Şi, desigur, nu te pune nimeni manager de hotel. Trebuie să faci, mai întâi muncile cele mai de jos: bucătar, chelner, recepţioner, concierge…” iar Vlad a făcut, pe rând, de toate şi a răsfoit bine de tot manualele elveţienilor. Nu degeaba, după ce l-au văzut cât entuziasm are şi cât de bine se descurcă, dintre toţi cei aproape 40 de colegi ai lui (nemţi, japonezi, coreeni, spanioli), i-au oferit lui titlul de Best Newcomer of the Year!

Cot la cot cu bucătarii lui Pink şi Gerard Depardieu

A terminat teoria şi, după şase luni de studiu, a urmat un stagiu plătit: avea de ales între a fi recepţioner, chelner sau bucătar. „Am ales bucătar, că eu mă şi ştiu cu tigaia şi am zis că aici sigur o să am multe de învăţat!” A fost o perioadă în care a muncit enorm: ziua începea la 9 şi se termina la 11 noaptea, cu o pauză la amiază. Zice, însă, că experienţa din Geneva a fost una de neuitat: „La hotelul la care lucram eu veneau Pink, Gerard Depardieu… Veneau fiecare cu

Aventuri... la malul mării.

Aventuri… la malul mării.

bucătarul lor şi eu aveam ocazia să stau la poveşti cu ei… Eram mereu deschis, vorbeam engleză… Acolo am înţeles ce înseamnă mâncărurile şi băuturile fine, dar am văzut şi câtă risipă se face… Toată mâncarea aia care venea aruncată, pentru că haute cuisine, înseamnă mai întâi artă, ar fi putut să hrănească o mulţime de oameni… Mie unul asta nu prea mi-a plăcut. Sigur, erau coşuri în care se adunau toate resturile, însă aşa, ca idee, eu sunt mai ţăran… Mie-mi place o bucată de brânză de la stână şi-o ceapă gustoasă din grădină… Oricum, una peste alta, am avut enorm de învăţat!” S-a căţărat nu doar pe munţii noştri, ci şi în Alpi, mereu înconjurat de prieteni, oameni veseli şi plini de viaţă ca şi el. După ce s-a întors de la Geneva, a plecat cu nişte prieteni în Egipt.

Walking dollar, în Delta Nilului

A stat vreo două săptămâni în zona turistică şi aglomerată, a fost la piramide, iar apoi a fugit spre Peninsula Sinai, la Dahab, unde avea să înceapă povestea lui ca instructor de scufundări. Pentru a-şi putea îndeplini acest vis a revenit acasă, şi-a vândut motocicleta şi, cu 2.000 de euro în buzunar, a plecat pentru şase luni în Egipt! După o vreme, însă,

Vlad Cvaşa. Fotografii din arhiva personală.

Vlad Cvaşa. Fotografii din arhiva personală.

instructorul lui l-a anunţat că trebuie să meargă în Iordania. N-avea, însă, să-l lase singur. Aşa că l-a luat cu el. „În Egipt mi-a plăcut mult! Mă gândeam că acasă e iarnă, iar eu stau aici, la peste 20 de grade şi la 50 de paşi de apă. Ştii, acolo casele nu au acperişuri înclinate, ca la noi. Sunt plane. Pentru că plouă doar o dată pe an. Şi când plouă la egipteni e nenorocire! Cam cum e la noi iarna, când suntem luaţi prin surprindere de nămeţi! Fructele, oricum, nu se fac în deşert, ci doar pe Valea Nilului…” Ce nu i-a plăcut spune că a fost stilul egiptenilor de-a negocia. Că prea îl vedeau ca pe un fel de „walking dollar”. Degeaba încerca Vlad să le explice că nu, de fapt el nu stă chiar aşa de bine cu banii! „Acolo dacă eşti alb, european, chiar dacă cu eşti cu buzunarele rupte, ei vor crede că stai foarte bine cu banii! Bine, până la urmă şi negoierea asta e haioasă, într-un fel! Mi s-a întâmplat să-mi ceară un taximetrist 80 de lire! «Cât? Hai că îţi dau 15!» «20 şi te duc!» «Bine, 20, da’ ne duci pe toţi!» Până la urmă, după ce au început să mă tot vadă pe-acolo, au încetat să mai încerce să obţină cât mai mulţi bani de la mine. E drept că şi eu am învăţat un pic de arabă, măcar aşa, cât să mă descurc, să nu fiu păcălit la piaţă…”

Bushcraft, ca să umpli viaţa cu peripeţii

În Iordania spune că a fost altceva. Nivelul de trai era mult mai ridicat, însă aici nu mai era aşa de aproape de zonele

Cum să-ți umpli viața cu peripeții.

Cum să-ți umpli viața cu peripeții.

de scufundare, trebuia să care echipamentele, să le încarce, să le descarce, apoi, după ce le foloseau, le aducea la spălat şi curăţat de apa de mare… Spune că în orice muncă faci, la un moment dat ajungi să intri într-o rutină… Aşa că, într-o zi, după ce s-a săturat de „cotrobăit” prin adâncurile mărilor, a decis să se întoarcă acasă. Astăzi, Vlad e un outdoor coach împlinit: specialist în speologie, alpinism şi căţărări, scufundări dar şi bushcraft, spune că adoră să hălăduiască „de nebun” prin păduri: „Bine, nu te apuci să mănânci veveriţe, cum am văzut că e tendinţa mai nou! Dar mie îmi place să ştiu la ce e bun un arbore, ce pot face cu rădăcinile alea, cu frunzele astea…” De curând Vlad, cel pasionat de drumeţii, pe care-l găsim „agăţat” de panourile de căţărare, a devenit, oficial şi instructor de fitness. „Mi-am pus în minte ca în fiecare an să mai fac

Vlad Cvaşa. Fotografii din arhiva personală.

Vlad Cvaşa. Fotografii din arhiva personală.

câte un curs şi ăsta, iar acum a fost rândul fitness-ului”, explică Vlad. Când povesteşte, zâmbeşte mereu şi, uneori, râde ca un copil. Îi poţi „auzi” zâmbetul chiar şi prin telefon! „Iubesc oamenii şi ştiu că, mai ales când ei vin pentru prima oară la Sala de Căţărat din Timişoara, nu ai cum să fii sictirit! Mă gândesc dacă aş veni eu pentru prima dată în viaţă la căţărări, cum aş vrea să se poarte instructorul cu mine. Pentru mine viaţa e o explozie de culori, de miresme şi vreau s-o umplu cu peripeţii. Iar oamenilor aş vrea să le ofer aşa, ce-i mai bun pe lume… Toată bucuria de a trăi!”

About Ada Beraru