Săptămâna economică

Articolul a fost vizualizat de 911 ori

UNDĂ VERDE. Ministerul Energiei a emis autorizaţia de construire pentru gazoductul BRUA, un nou coridor european de transport al gazelor naturale care va interconecta Bulgaria, România, Ungaria şi Austria, potrivit unui comunicat transmis de Minister. Odată pus în funcţiune, BRUA va putea fi şi un debuşeu pentru rezervele de gaze din Marea Neagră, fapt ce ne va apropia şi mai mult de obiectivul de a fi un hub energetic şi pol de stabilitate în regiune.
COMERŢ. Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut în ianuarie 2017 cu 6,4%, comparativ cu perioada similară din 2016, dar a scăzut cu 24,9% faţă de luna decembrie 2016, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
PROIECT. Magazinele care înregistrează cifra de afaceri de peste 10.000 de euro şi maximum 50.000 de euro pe an ar urma să nu mai fie obligate să accepte plata cu cardul, potrivit unei iniţiative legislative depuse de parlamentarii aflaţi la putere. Dacă va ajunge lege, propunerea ar urma să elimine obligaţia de a avea terminale pentru plata cu cardul, care a intrat în vigoare din anul 2017 pentru multe magazine de cartier.
MILIONARI RO. Numărul de români cu o avere de peste un milion de dolari a ajuns în 2016 la 11.200, în creştere cu 3,7% faţă de 2015, iar 180 deţineau o avere de peste 30 de milioane de dolari, reiese din raportul realizat de compania de consultanţă imobiliară Knight Frank, pe baza datelor furnizate de compania de cercetare New World Wealth. În 2016, existau 21 de români care deţineau averi de peste 100 de milioane de dolari, mai mult cu o persoană faţă de 2015. În ceea ce priveşte miliardarii României, numărul acestora a rămas constant. Astfel, în 2016 circa 2 persoane deţineau averi de peste 1 miliard de dolari, un număr similar cu cel din 2015.
MAI MULTĂ DACIA. Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au înregistrat în februarie o creştere de 5,6% în ritm anual, la 8.838 unităţi, arată datele publicate miercuri de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA).
TOP CONTRAPERFORMANŢĂ. România a fost campioana Europei Centrale şi de Est (ECE) la vânzarea de portofolii de credite neperformante (NPL), cu tranzacţii încheiate în valoare de 3,5 miliarde euro în 2015 şi 2016, se arată într-un raport al unei companii de consultanţă internaţională.

Tags:

About Administrator