Pe Contrasens — Ghiţă, trădat sau doar extrădat de Frăţia Ghiulului?

Niciodată un mi­­nistru al Jus­ti­ţiei din Ro­mânia nu s-a simţit dator să explice publi­cului cu ce se mănâncă o ex­tră­dare şi cât e el de hotărât să re­patrieze persoane urmărite de legea penală. De ce ar fi făcut-o? Extrădarea e o procedură standard, în care au­torităţile exersează o rutină, hârtiile se fac pe drafturi standard şi fugarul este adus în ţară sub paza poliţiştilor români pentru a fi anchetat, judecat sau, după caz, încarcerat. De aceea mi se pare dubioasă beligeranţa cu care mi­nis­tru­l Tudorel Toader, omul lui Drag­nea de la Justiţie, a ieşit la declaraţii în cazul Ghiţă. Sunt tentat să interpretez „pe invers” graba declarată a minis­trului de a-l vedea în ţară pe Sebastian Ghiţă pentru a fi anchetat. E vorba de „Sebi”, ce naiba!, răsfăţatul PSD-ului, colegul pomenit de atâtea ori cu efuziuni de camaraderie şi suav respect de către domnul Dragnea, omul cu o mie de puteri şi o mie de secrete despre toată cloaca politico-securistă pe care patinează democraţia românească. Cum să te grăbeşti să aduci aşa ceva în ţară când lucrezi pentru nişte şefi cu probleme penale? Cum să revină acasă un martor atât de incomod pentru tot ce a însemnat România în materie de aristocraţie a corupţiei, la vedere sau sub acoperire? Dacă domnii Dragnea şi Tăriceanu lucrează cumva la o acţiune prin care aducerea lui Ghiţă ar da prilejul unor noi jocuri de-a deconspirarea, ar fi un plan total greşit! Niciodată argumentele venite pe această linie, Ghiţă-Tăriceanu-Dragnea, nu vor fi suficient de credibile ca să permită punerea pe lanţ a SRI-ului şi DNA-ului în aplauzele întregului popor. În plus, în viaţa reală lucrurile nu funcţionează aşa! Păi, dacă domnul Ghiţă e strâns cu uşa puşcăriei să povestească procurorilor tot ce ştie, finalul este imprevizibil pentru tot ce mişcă la vârful politicii din România, a SRI-ului şi a Poliţiei, care l-a scăpat din mână.
Or tocmai aici firul logic se rupe. Percepţia avută este că domnul Ghiţă nu avea decât două alternative. Fie fugea la capătul lumii, în deşert, de unde nimeni, niciodată nu l-ar mai fi dat vreodată înapoi. Fie se împăca cu ideea unei morţi „fără faţă”, discutabile,  ca în cazul lui Dan Condrea de la Hexi Pharma. A ales Sebastian Ghiţă a doua variantă? Pentru că nu are niciun sens deocamdată alegerea Serbiei ca ascunzătoare, nici paşaportul sloven fals care mai mult îl deconspiră într-o ţară cu limbă asemănătoare cum e Serbia, aşa cum tot prostească pare şi vizita fratelui său care a dus autorităţile fix la ţintă.
De aceea cred că pentru partea întunecată a Puterii PSD-iste, căreia Ghiţă îi aparţine, este important ca „repatrierea” acestuia să fie pregătită cu grijă. Trebuie discutat şi negociat cu toate părţile cu riscuri penale interesate dacă revenirea e oportună sau nu. Şi dacă nu, cum poate fi evitată. De aceea, declaraţia ministrului Justiţiei de marţi dimineaţă camuflează, de fapt, o scuză pentru tragerea de timp care se impune: „nu vom întârzia niciun minut, dar…”. Dar nici până miercuri seara documentele specifice de la instanţă, strict necesare pentru demararea procedurii de extrădare din Serbia, nu fuseseră emise. Interpol a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie încă din data de 15 aprilie cu privire la procedura de extrădare a fostului deputat Sebastian Ghiţă.
Oricum ar fi până la urmă, domnul Sebastian Ghiţă face parte din tagma rarefiată a fugarilor cărora autorităţile sunt nevoite până la urmă să le aplice un tratament duplicitar: o anchetă ca să vorbească şi apoi una ca să tacă. Odată revenit în ţară, indiferent de ce rol i-ar da Puterea în lupta ei cu DNA-ul, Sebastian Ghiţă nu va scăpa însă de ce s-a temut cel mai mult. Gustul fetid al puşcăriei. O variantă de lucru care, dacă s-ar gândi mai bine, ar conveni practic tuturor.