Exclusiv REPLICA — Şcoala unde copiii plâng când vine vacanţa

Articolul a fost vizualizat de 356 ori

Soluţii ca statul să nu-şi mai abandoneze tinerii instituţionalizaţi la majorat


Anamaria NEDELCOFF

 

Mare Munca in atelierul de tesut e   cea mai buna terapie pentru copii
Peste 1700 de copii cu dizabilități din județul Hunedoara sunt înscriși în cadrul învățământului special, de la grădiniță, până la școala pro­fesională. Am fost într-un astfel de centru, pentru a vedea ce se întâmplă acolo. Totul se învață în joacă, într-un cadru idilic. Dascălii au pregătire specială. Trebuie multă răbdare şi atenţie. Nu poți lucra altfel cu astfel de copii.

Alexandru, spera sa isi incropeasca   o mica ferma la majorat
În căutarea unui rost
Aici progresul nu se măsoară în note, ci în pași mai mulți, într-un cuvânt nou învățat, în felul în care poți lăcui aripa unui fluture de lemn sau în care îți alegi culorile în atelierul de țesătorie.
Uneori, progresul imens înseamnă chiar capacitatea unui copil, care altădată era considerat de nere­cuperat, de a-și câștiga existența, în momentul transformării în adult, aruncat în vâltoarea lumii. O lume care nu te acceptă dacă ești altfel, o lume care te judecă, te arată cu degetul și nu se oprește în loc pentru tine, nefiind conștientă de faptul că, la un moment dat, poate ajunge în aceeași situație. Pe toate acestea le-am întâlnit la Centrul de Pedagogie Curativă din Simeria, acolo unde învață 135 de copii din tot județul.
Tentative spre normalitate
Tot aici o întâlnim și pe Leontina. Ea lucrează în atelierul de tâmplărie și, în momentul în care a ajuns în centru, nu putea să facă nici măcar doi pași. Azi urcă și coboară scările din atelierul în care participă la la crearea unor lucruri frumoase, demne de expoziții, alături de colegii ei.
Mai e și Alexandru. Abia a împlinit 18 ani și profesorii îl laudă. Dacă la început zgâria, mușca și nu te puteai înțelege cu ei, acum, din banii de bursă, și-a cumpărat animale. Vrea să fie om gospodar, la casa lui, alături de bunica cu care locuiește.
”Am luat oi, porşi si un cal. Le sin, îmi plase. Am grijă de ele cu mâncare, fân si iarbă”, ne spune, mândru. Vrea să își mai ia o vacă. În vara asta, tot cu banii din bursă.

 

Claudia Păun spune ca nu sunt legi pentru atelierele protejate
Terapie prin muncă
Centrul de Pedagogie Curativă Simeria are și kinetoterapeut. La oră îl întâlnim pe Alin, care gâfâie, se strâmbă, se străduiește. Și e tare rușinat de prezența noastră. Însă cel mai terapeutic atelier este cel de țesătorie. Aici, copiii vor să lucreze și patru ore pe zi. Pe lângă lucrurile frumoase care ies din răz­boaiele de țesut, elevii mai învață să aibă răbdare, să fie atenți și responsabili.
”Este atelierul cel mai terapeutic din școală. Se lucrează cu foarte multe culori și acest lucru îi sti­mulează mult pe copii. Le place multitudinea de culori, își dezvoltă răbdarea, atenția, responsabilitatea. Și ceea ce fac, fac într-adevăr cu plăcere. Avem copii care nu respectă orarul efectiv. Ei lucrează două ore pe zi și solicită să lucreze și după masă, patru ore, pentru că le face foarte multă plăcere. Și sunt lucruri care nu doar că sunt estetice, sunt și practice. Și, când ei primesc un lucru și îl duc acasă sau îl fac cadou cuiva, acest lucru îi bucură foarte mult. Socotesc că munca lor nu este în zadar, nu este o activitate pe care o faci doar de dragul de a face ceva”, declară Natalia

 

Nistoresc, educator în centru.
Copiii din centrele de pedagogie curativă plâng când vine vacanța
Toți profesorii ne spun că elevii din centrele de pedagogie curativă sunt singurii care plâng atunci când vine vacanța. Le place prea mult aici, unde se simt ocrotiți, ca într-o familie, între oameni care îi înțeleg și îi acceptă așa cum sunt.
”Condițiile oferite și nu doar asta îi fac pe copii să se bucure că sunt în unitatea noastră școlară. Și serviciile pe care le oferim, dar și o anumită atitudine a cadrelor didactice și a întregului personal față de acești copii, îi fac pe aceștia să își dorească să vină cât mai mult la școală și chiar le pare rău că începe vacanța. Și de abia așteaptă să vină din nou la școală. Sunt singurii copii care plâng când vine vacanța”, povestește Mi­ronică Golășie, directorul Centrului.

 
Atelierele protejate, un vis prea îndepărtat
Din acest centru au plecat și copii care au reușit să își câștige existența, dar atât dascălii, cât și părinții susțin necesitatea înființării atelierelor pro­tejate pentru tinerii cu dizabilități. Altfel, toată munca lor este în zadar. Toţi banii cheltuiţi de stat pentru recuperarea acestor oameni sunt aruncaţi în vânt dacă după 18 ani ei sunt lăsaţi să se descurce pe propriile lor puteri.

 
Majoritatea nu vor reuşi!
”Da, este o problemă cu care noi ne confruntăm în fiecare an.
Dar încercăm să facem în așa fel ca acești copii să își găsească un loc în viața de adult, în viața de tânăr. Legea Educației permite organizarea de ateliere protejate, însă la acest mo­ment nu avem niște metodologii, niște reglementări clare, care să definească exact funcționalitatea acestor ateliere protejate.
Cine le înființează, cine le finan­țează, care este finalitatea parcursului pe care tânărul respectiv, înscris într-un atelier protejat, o va avea după absolvirea acelui stagiu”, declară Claudia Păun, inspector școlar pen­tru învățământul special și special integrat.
În județul Hunedoara există doar un centru în care 30 de tineri cu dizabilități își pot desfășura ac­tivitatea după terminarea școlii în cadrul unui atelier protejat. Însă este insuficient pentru nevoile reale ale sistemului.
”Acel atelier este Centrul cu Profil Ocupațional și aparține de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului. Și, într-adevăr, are în grijă un număr de 30 de tineri, care lucrează pe ateliere, pe diverse me­serii de confecționat caiete, de textile și tricotaje, însă este insuficient ca acoperire pentru cerințele care sunt în județul Hunedoara la acest mo­ment”, mai spune Claudia Păun.

About Administrator