DIN LUMEA ANEI – V-au minţit!

Articolul a fost vizualizat de 2,088 ori

 

Anamaria NEDELCOFF


 

V-au minţit. Că vă măresc salariile, că în sfârşit veţi fi plătiţi aşa cum se cu­vi­ne, cum me­ritaţi şi în func­ţie de importanţa profesiei pe care o veţi avea. Că, în sfârşit, un om care are grijă de sănătatea celorlalţi nu va mai fi nevoit să ia calea străinătăţii, în căutarea unui trai mai bun pentru el şi familia lui. Că cei care au drept scop educarea copiilor noştri vor fi răsplătiţi, aşa cum se întâmplă în fiecare ţară considerată ”normală”, după beneficiile căreia tânjim şi noi.
I-aţi crezut şi i-aţi votat. Aşa au ajuns în Parlamentul României ei, cei care v-au dat şi calendare în care să vă notaţi cum îşi ating fiecare punct din programul de campanie, după ceea ce au numit ”dezastrul tehnocrat”. Au majoritatea. Conduc România. Conduc judeţul. Şi nu se ţin de cuvânt. Dau vina pe ”greaua moş­tenire”, pe opoziţie, pe economia mondială, pe criza economică. Nu e ceva ce nu aţi mai auzit, fiecare guvernare n-a putut să îşi atingă promisiunile din campanie. Dar parcă ei, social democraţii, sunt cei mai răi. Cei mai mincinoşi. Cei mai nocivi.
Se joacă cu vieţile noastre. Ale copiilor noştri. În conversaţiile dintre ei, date publicităţii de oameni care n-au mai rezistat, care mai au un dram de conştiinţă, se vede că nu-i interesează decât binele lor, al clicii din care fac parte. Calcă totul în picioare. Orice viaţă se poate salva, în funcţie de câte voturi aduce. În rest, puteţi muri ca proştii, bă!
Laurenţiu Nistor, Natalia Intotero, Viorel Sălan, Ilie Toma, Cristian Resmeriţă. Ei sunt parlamentarii voştri din partea PSD. Social de­mocraţi până-n măduva oaselor, care au bătut judeţul în lung şi în lat, fluturându-vă calendarele cu vi­i­toarele realizări măreţe. Realizări ce au căzut ca într-un joc de domino, după ce Lia Olguţa Vasilescu, ministra Muncii, şi Daddy Liviu Dragnea s-au prins că nu mai pot minţi, că scadenţa e mult mai aproape decât au crezut. Mint şi acum.Vorbesc de ”amânări”. Nu-i mai crede nimeni.
Însă cum se mai pot uita în ochii alegătorilor aceşti oameni, pe care voi i-aţi trimis să vă conducă destinele în următorii ani? Cum vă vor mai cere voturi?
Repetăm: Laurenţiu Nistor, Na­talia Intotero, Viorel Sălan, Ilie Toma, Cristian Resmeriţă. Pe ei să-i în­trebaţi de ce v-au minţit.

Tags: ,

About Administrator