REPLICA 15 ani – Săptămânalul REPLICA – momente speciale surprinse de memoria hârtiei

Articolul a fost vizualizat de 482 ori

La 15 ani de la prima apariţie, varianta print a săptămânalului REPLICA intră în istorie. Asortat cu vremurile, REPLICA translatează, din iunie 2017, de pe hârtie pe format digital, mai dinamic, mai colorat, mai complet. Însă, pentru tot ce a însemnat săptămânalul REPLICA în ecuaţia presei scrise hunedorene în toţi cei 15 ani de apariţie, vă prezentăm succint în această pagină tematică eşantioane reprezentative din ceea ce a reprezentat această publicaţie pentru comunitatea hunedoreană.


 

REDACŢIA

 

Carmen Hărău, editorul Replica, la momentul lansării cărţii
SĂPTĂMÂNALUL REPLICA are meritul de a fi fost una dintre publicaţiile româneşti care a înţeles nevoia de a prezenta publicului larg viaţa pe front aşa cum a fost ea trăită de veteranii de război hunedoreni. Redactorii REPLICA au documentat, redactat şi publicat ani de-a rândul reportaje cu aceşti eroi vii ai României, oameni despre care am considerat întotdeauna că, deşi şi-au servit mereu ţara, nu şi-au găsit după război recunoaşterea pe care o meritau din plin. REPLICA însă i-a căutat, le-a ascultat poveştile de viaţă incredibile şi i-a făcut cunoscuţi comunităţii, aşa cum nicio altă publicaţie locală nu a făcut-o vreo­dată. Mai mult chiar, editorul REPLICII a finanţat, în anul 2015, apariţia unei cărţi care a reunit tragedia tuturor acestor vieţi, aşa cum au fost ele povestite, la prima mână, chiar de ultimii supravieţuitori ai teribilului război mondial. “Al Doilea Război Mondial – Ultimele mărturii” nu este o carte obişnuită pentru că, spunea editorul ei, “din spatele cuvin­te­lor, această carte sângerează”.

O carte care sângerează dincolo de cuvinte
Cartea “care sângerează” amintiri
În municipiul Hunedoara, ani­versarea a 140 de ani de istorie PNL a cuprins, printre multe alte eve­nimente semnificative, un moment important pentru orice hunedorean: lansarea unui volum de istorie vie, compus din mărturii ale veteranilor de război. “Iadul era pe pământ, iar noi ne aflam în cazanul lui”, îşi aminteşte, cutremurător, Nicolae Zeriu de momente care sunt scrise dureros, cu sânge, în sufletul nea­mului. “Al Doilea Război Mondial – Ultimele mărturii” este o lucrare inedită, dedicată oamenilor care au luptat pe front, pentru pământul lor. Zeci de reportaje despre iadul trăit de veteranii de război şi publicate în ultima perioadă de săptămânalul REPLICA au fost cuprinse într-o carte despre o istorie încă vie a Ro­mâniei. Cea mai mare parte a tirajului va fi donată bibliotecilor din judeţ. Pentru că REPLICA şi Carmen Hă­rău au considerat că aceste poveşti trebuie să rămână nu doar undeva pe o pagină de săptămânal, ori un site de Internet, ci şi ordonate într-o carte care-şi aşteaptă cititorii pe un raft de bibliotecă publică. „S-a tipărit această carte pentru supravieţuitorii celui de-al Doilea Război Mondial, cu măr­turii vii ale acestora, unicat pe judeţul Hunedoara. Şi chiar pe ţară”, a declarat la lansare Nicolae Loz­neanu, secretarul Asociaţiei Vete­ranilor de Război, filiala Hunedoara. Este felul lor, al unor eroi, de a-i mulţumi deputatului Carmen Hărău: “Ini­ţiativa de a redacta acestă lucrare am avut-o şi pentru că eu, ca om, ca trăitor pe aceste pământuri, şi cu atât mai mult ca politician, mă simt foarte datoare faţă de oamenii care sunt adevăraţi ctitori de ţară, care au zdrobit Dictatul de la Viena şi care s-au întors acasă, din Munţii Tatra, pe jos”. Statisticile oficiale spun că, în urma celui de-al Doilea Război Mon­dial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, dispăruţi, prizo­nieri, răniţi şi invalizi, dintre care circa 92.000 de militari decedaţi. Este cifra vieţilor răpite, dar sufletele mutilate le-a contabilizat cineva? Când moare un om, se stinge o lume, pentru că dispare câte ceva din inima tuturor din jur. Acum puteţi calcula pagubele şi rănile sufleteşti ale românilor de atunci? Ne putem doar închipui lacrimile orfanilor, durerea părinţilor sau suferinţa soţiei care a dobândit tragic statutul de văduvă de război şi femeie singură pe drumul vieţii. În toată ţara, mai sunt în viaţă circa 20.000 de veterani de război, 760 de văduve de război şi apro­ximativ 102.000 de văduve ale ve­teranilor de război. În judeţ, dacă în urmă cu două decenii mai trăiau mii de veterani de război, acum au mai rămas circa 250 dintre foştii soldaţi care şi-au făcut cu prisosinţă datoria faţă de ţară. REPLICA v-a adus în faţă o mică parte din poveştile câ­torva supravieţuitori, strânse într-un volum cu 200 de pagini.
Din spatele cuvintelor, această carte sângerează”. (Text publicat în REPLICA, luna mai 2015)

SPICUIRI

Iacob Tancau
Incredibila poveste a lui Iacob Tancău
Primii 28 de ani din viaţa lui Iacob Tancău par desprinşi dintr-un roman de pură ficţiune, al cărui autor a avut imaginaţie şi inspiraţie peste măsură, pentru a “închega” o dramă cum nu s-a mai scris vreodată. Povestea este însă cât se poate de reală, iar noi am avut privilegiul de a o auzi chiar de la cel care a trăit-o: Iacob Tancău – 94 de ani, veteran de război domiciliat în Orăştie. A fost alungat de-acasă la 14 ani, a devenit mecanic în Bucureşti, mai târziu s-a trezit sechestrat în Ardealul ocupat de hortişti, a ajuns întâmplător mecanic de zbor pe un bombardier, doborât când mai erau doar şase zile din război, s-a trezit abandonat în Viena, s-a întors la Bucureşti, apoi a ajuns la Orăştie. Fiecare dintre aceste momente poate deveni un capitol dintr-o carte cum nu s-a mai scris.
Povestea lui Iacob Tancău de­păşeşte orice închipuire. Rândurile de mai jos reprezintă exclusiv măr­turiile veteranului din Orăştie, acum în vârstă de 94 de ani. Povestea lui Iacob Tancău este încă o dovadă că, de cele mai multe ori, viaţa bate filmul. (Text semnat de Ciprian Iancu, documentat în luna iunie 2014. Puteţi citi versiunea integrală pe arhiva.replicahd.ro).
Viorel Borza, hunedoreanul care s-a salvat ajutându-se de lopata lui Stalin
A prins o singură zi de front, ur­mată de 1500 de zile de prizonierat la ruşi. A băut apă din bălţi, a cărat răniţii asupritorului, a suferit de frig, de foame, a îngropat morţi în gropi comune, a muncit în mină, dar a supravieţuit.

 
Se numeşte Viorel Borza, are 92 de ani, trăieşte la Orăştie şi se bucură de mulţi nepoţi şi strănepoţi. Din bărbatul înalt, solid, cu ochi albaştri şi păr şaten a mai rămas doar privirea omului care a trecut prin multe.
Acum merge ajutat de un baston, la care renunţă in­stantaneu atunci când te ia în braţe de parc-ai fi unul dintre nepoţii lui, deşi te vede pentru prima dată. Omul emană căldură, înţelegere şi zâmbeşte mai tot timpul, chiar şi-atunci când vorbeşte despre caznele la care a fost supuViorel Borzas în prizonierat, la ruşi.
Se încruntă însă când unele dintre cele mai groaznice imagini din experienţa lui de dincolo de Prut îi revin în minte. Ar vrea să-ţi spună tot în câ­teva cuvinte.
Pare aproape convins că generaţia de azi nu mai are răbdare pentru poveştile bunicilor. Vorbeşte uneori fără să tragă destul aer în piept. Trebuie să-l domoleşti şi să-l asiguri că ai timp pentru povestea lui. Abia atunci se mai linişteşte şi-ncepe să-ţi spună încă o dramatică poveste de viaţă.
(Text semnat de Ciprian Iancu, do­cumentat în luna august 2014. Puteţi citi versiunea integrală pe arhiva.replicahd.ro).
5.000 de kilometri de chin, între Odessa, Crimeea, Stalingrad şi retur

 

Iosif Crisan
Iosif Crişan are 95 de ani şi se nu­mără printre soldaţii români care au scăpat de mai multe ori din ghearele morţii, în cel de-al Doilea Război Mondial. După cea mai neagră perioadă din istoria secolului trecut, a încercat să-şi găsească liniştea acasă, la ţară. A şi reuşit, într-o oarecare măsură. Totuşi, ori de câte ori îşi aduce aminte de întâmplările prin care a trecut în Război, îl podidesc lacrimile. Majoritatea amintirilor sale sunt chinuitoare. E bătrân şi uită mici amănunte cotidiene, dar întâmplările şocante din război încă-i sunt im­pregnate adânc în minte şi în suflet. Imaginile cu camarazi morţi, chi­nurile frigului, foamei şi mizeriei de pe front, spaimele trăite sub tirul de Katiuşă îl fac şi acum să plângă ca un copil. Iosif Crişan nici nu mai vede şi nici nu mai aude bine, însă scenele de război pe care le mai ţine minte sunt clare ca lumina zilei şi înfricoşătoare ca o eclipsă de soare.
Momentele din relatarea lui Iosif Crişan sunt spuse într-o ordine ce pare aleatorie.
Cu răbdare, însă, şi cu câteva întrebări ajutătoare, scenele pot fi puse în ordine cronologică, mai ales că bă­trânul, deşi îşi poartă cu greu cei 95 de ani şi nici nu aude bine, este răbdător. În plus, îi şi place să-şi spună povestea, chiar dacă asta în­seamnă ca de vreo trei sau patru ori pe parcursul ei să izbucnească în lacrimi.
(Text semnat de Ciprian Iancu, documentat în luna august 2014. Puteţi citi versiunea integrală pe arhiva.replicahd.ro).

 


 

EPILOG

Selecţia textelor publicate acum retrospectiv a fost aleatorie. Mulţi dintre veteranii prezentaţi în carte au plecat între timp la cele sfinte. Toate poveştile veteranilor sunt la fel de importante atât pentru noi, ca urmaşi, cât şi pentru a ne rescrie corect Istoria. Numele lor, ale tuturor veteranilor de război hunedoreni, rămân însă în paginile REPLICII şi a cărţii apărute sub egida ei. Ele pot fi citite, distribuite şi recitite totodată pe site-ul vechi REPLICA (www.re­plicahd.ro) şi, după actualizare, vor fi accesibile şi pe noul site, la aceeaşi adresă.

About Administrator